Main menu

header

21-08-1de Ana Trifan

- Artista a dat jos 7 kilograme într-o lună

Admiratorii artistelor cu forme mai plinuţe au primit de curând o nouă „lovitură”. Se pare că până şi Adele, cunoscută pentru vocea sa de succes, dar şi pentru silueta mai plinuţă, a decis că e cazul să slăbească. Motivul nu a fost comentariul răutăcios făcut de Karl Lagerfeld, designerul de la Chanel, ci dorinţa artistei de a duce o viaţă sănătoasă.

Aleargă în fiecare dimineaţă
Adele (23 de ani) şi iubitul său, Simon Konecki (36 de ani), au reuşit să dea jos câte 7 kilograme fiecare în decurs de o lună, urmând o dietă strict vegetariană. Cuplul a putut fi văzut, de asemenea, alergând în fiecare dimineaţă, alături de Louie, câinele cântăreţei. „Le tot scade greutate şi plănuiesc să ţină dieta încă cel puţin o lună”, a declarat pentru presa britanică un prieten de-al cântăreţei. Aceasta locuieşte cu iubitul său într-o proprietate în valoare de 8 milioane de euro, pe care a închiriat-o în zona West Sussex, din Anglia.

Operată pe corzile vocale
Cei doi sunt inseparabili. „Slăbesc împreună, fac sport împreună şi îşi plănuiesc un viitor comun. Adele spune că se simte mai sănătoasă ca niciodată”, a mai declarat sursa apropiată artistei.
Se pare că artista a prins „microbul” dietei după ce a pierdut din greutate în timpul regimului de recuperare impus de medici după operaţia la corzile vocale pe care a suferit-o. Vedeta a renunţat şi la fumat şi se pare că şi acest lucru o ajută în cursa pentru o siluetă frumoasă. „Adele are mai multă energie de când nu mai fumează. Vrea cu adevărat să ducă o viaţă sănătoasă. A început să facă şi Pilates, exerciţii în privinţa cărora era foarte curioasă, dar pe care nu le-a încercat până acum”.

Directorul de creaţie al Casei Chanel a făcut-o grasă!

Karl Lagerfeld, designer şi director de creaţie al Casei Chanel, a declarat în martie că Adele e „un pic cam grasă”, iar remarca sa a provocat foarte multă furie atât printre fanii artistei, cât şi în rândul celor care admiră femeile cu o siluetă… normală!
Adele a declarat atunci că, dacă va slăbi, o va face pentru ea, şi nu pentru că i-o cere cineva. „Aş slăbi dacă aş fi actriţă şi ar trebui să joc un personaj care cere să am cu 20 de kilograme mai puţin, dar greutatea nu are nimic de-a face cu cariera mea. Toţi din industria muzicală ştiu că, dacă ar îndrăzni să-mi ceară să slăbesc, nu aş mai lucra cu ei. N-am vrut şi nu voi vrea niciodată să arăt precum modele de pe coperta revistelor. Reprezint silueta pe care o are majoritatea femeilor şi sunt mândră de asta”, a declarat Adele pentru revista People. Pus la zid de opinia publică, designerul de la Chanel a încercat să dreagă lucrurile, spunând că e un mare admirator al cântăreţei şi că, de fapt, declaraţia sa despre silueta artistei ar fi fost scoasă din context. Mai multe surse au declarat că Lagerfeld a încercat să o îmbuneze pe Adele, trimiţându-i mai multe genţi de lux din noua colecţie Chanel.