Main menu

header

25-08-1de Ana Trifan

Cariera de actor cere multe sacrificii, iar frumoasa Anne Hathaway nu se dă înapoi când e vorba despre un film important. În mod normal, actriţa ar trebui să consume 2.000 de calorii pe zi, însă în această perioadă nu-şi permite să sară de 500, potrivit apropiaţilor care urmăresc sesiunea de „foame” prin care trece vedeta în timpul filmărilor la pelicula „Mizerabilii”.

Obligată să dea jos 8 kilograme în trei săptămâni
Producătorii filmului „Mizerabilii” i-au cerut actriţei (care are 1,73 m şi 59 kg) să slăbească aproape 8 kg în mai puţin de trei săptămâni, pentru a putea filma scenele tragice ce surprind ultimele clipe din viaţa personajului Fantine, pe care-l întruchipează Anne Hathaway.

Prea „grasă” la mărimea 38
Vedeta din „Diavolul se îmbracă de la Prada” are 29 de ani şi, în mod normal, poartă măsura 38 la haine. Formele sale au fost pe placul producătorilor filmului pentru scenele în care personajul duce o viaţă fericită. Corpul şi trăsăturile actriţei nu au mai corespuns însă când s-a ajuns la filmarea scenelor în care Fantine, o prostituată care-şi creşte singură copilul, se îmbolnăveşte grav.
Aşa că, în loc să consume 2.000 de calorii pe zi, cum ar fi normal şi sănătos pentru o femeie de vârsta sa, Anne Hathaway nu-şi mai permite să mănânce mai mult de 500 de calorii pe zi.

Câteva mere şi un shake de fructe
Până la terminarea filmărilor, Anne va ajunge să poarte măsura 34 dacă va reuşi să urmeze cerinţele producătorilor, referitoare la cât trebuie să slăbească. „Anne joacă rolul unei muncitoare care îşi pierde slujba şi ajunge prostituată. Din nefericire, are la dispoziţie doar 15-20 de zile pentru a slăbi cât poate de mult, pentru că a filmat deja scenele care o arătau sănătoasă şi chiar uşor bucălată. Nu e ideal, dar cum e vorba despre un film cu buget foarte mare, sunt anumite restricţii de timp. Producătorii au desemnat un antrenor personal pentru ea şi aproape că nu mănâncă nimic, cu excepţia câtorva mere şi a unor proteine sub forma unui shake”, a declarat o sursă de pe platourile de filmare. „Anne ştie care sunt riscurile unei asemenea diete extreme, aşa că va merge la controale medicale săptămânale, pentru a se asigura că totul funcţionează aşa cum trebuie”, a mai spus sursa.

E hotărâtă să-şi recapete formele după filmări

Reprezentanţii actriţei au încercat să dezmintă că aceasta s-ar înfometa şi s-au arătat îngrijoraţi de efectul pe care o asemenea informaţie l-ar avea asupra publicului feminin. Apropiaţii actriţei au declarat însă, sub anonimat, că aceasta ţine într-adevăr o cură de slăbire drastică, dar că este hotărâtă să revină la formele sale normale după terminarea filmărilor.

Premiera va avea loc în decembrie

„Mizerabilii”, film inspirat de celebrul roman al scriitorului francez Victor Hugo, va avea premiera în acest an, în decembrie. Alături de Anne Hathaway, în această peliculă mai joacă vedete precum Eddie Redmayne, Hugh Jackman sau Russel Crowe. Filmările au luat startul la începutul acestui an.

• Cu excepţia faptului că fumează din când în când, Anne Hathaway este cunoscută pentru stilul de viaţă sănătos, ea fiind o vegetariană convinsă.