Main menu

header

23-09-1de Ana Trifan

- Dieta „South Beach” a ajutat-o pe artistă să îşi recapete silueta

Aţi exagerat cu fripturile, cârnaţii, salata de boeuf şi prăjiturile de Sărbători? Atunci reţineţi un nume: Janet Jackson. Şi o dietă: „South Beach”! Artista a reuşit să scape de nu mai puţin de 30 kg graţie acestui regim, după ce s-a îngrăşat din cauza programului stresant.

S-a îngrăşat pentru un rol
Frumoasa Janet (45 de ani) a avut mereu probleme cu greutatea, dar pentru o perioadă a reuşit să le învingă. Ba chiar a scris şi o carte autobiografică despre lupta sa cu kilogramele, pentru a-i ajuta pe cei care au probleme cu greutatea. Însă pentru a juca în filmul „Tennessee” - pe care l-a abandonat la un moment dat pentru a se putea ocupa de albumul său muzical, lăsând rolul pentru Mariah Carey - a trebuit să se îngraşe, ajungând la 80 de kilograme, deoarece producătorii îşi doreau altceva. „Voiau să mă prezinte într-o lumină aparte, ca pe o doamnă cu greutate şi la propriu”, a mărturisit Janet. Actriţei i-a fost apoi dificil să mai slăbească, din cauza stresului şi a morţii fratelui său Michael.
Până la urmă a reuşit să-şi rezolve problemele de greutate cu ajutorul dietei „South Beach” şi şi-a recăpătat silueta, şi-a regăsit zâmbetul şi energia. Secretul dietei este acela de a reuşi menţinerea greutăţii ideale la care s-a ajuns eliminând anumiţi carbohidraţi şi anumite grăsimi nocive pentru sănătate. La baza acestui regim stau însă dorinţa de a slăbi şi respectarea cu stricteţe a regulilor.

Prima fază - cea mai dură
„South Beach” are trei faze, dintre care prima poate fi considerată cea mai dificilă, pentru că cei care o urmează trebuie să renunţe la orice aliment ce conţine carbohidraţi. Partea bună a acestei prime faze e că dă startul la slăbire (până la 7 kilograme în două săptămâni) şi reglează glicemia, astfel încât dispar poftele, dar şi senzaţia de foame.
În cele 14 zile cât durează această fază este interzis consumul de dulciuri, pâine, paste, fructe, orez. Iată cu ce alimente vă veţi putea delecta: carne de pui, vită şi peşte (nimic prăjit), legume de orice fel (dar nu roşii, ceapă, morcovi, fasole sau mazăre uscate), ouă, brânză slabă (brânzică de casă, mozarella, urdă), iar dintre lactate doar iaurt, chefir ori lapte bătut (cel mult două căni pe zi).
Se vor consuma trei mese şi două gustări pe zi. Bucăţile de carne de la o masă nu trebuie să depăşească mărimea unei palme. Consumul de alcool este interzis. Se poate bea cafea, dar doar decofeinizată.

A doua fază: carbohidraţii se adaugă treptat
În faza a doua se adaugă treptat din carbohidraţii interzişi. Este vorba însă doar de legume (roşii, morcovi) şi de paste integrale (dar nu mai mult de 150 g pe zi).
Se consumă tot trei mese pe zi şi două gustări. Această etapă se ţine până se ajunge la greutatea dorită. Este permis consumul de vin roşu (un pahar pe zi).

Ultima fază - un stil de viaţă
A treia fază a dietei este una ce durează tot restul vieţii. Se mănâncă trei mese pe zi, cu două gustări, şi nu se foloseşte zahăr, ci doar miere, sirop de agave ori îndulcitori. Carnea, brânza şi ouăle nu se combină decât cu legume sau cu verdeţuri.
Fructele se consumă la o oră înainte sau după masă. De câte ori se observă o creştere în greutate mai mare de 2 kg se revine la prima faza a dietei.

- În toate fazele dietei se beau opt pahare cu apă zilnic, în afară de ceaiuri şi alte lichide.

Exemplu de meniu

Iată cum arată o zi tipică din prima fază, cea mai „dură”, a regimului „South Beach”:
Micul-dejun: o cafea decofeinizată (se poate pune în ea lapte degresat şi/sau îndulcitor), două ouă fierte sau omletă şi trei felii de şuncă.
Gustare: salată dintr-o ţelină proaspătă sau preparată la cuptor şi 150 g brânză slabă.
Prânz: 200 g piept de pui sau de curcan, o salată mare de legume de sezon.
Gustare: 150 g brânză slabă sau trei felii de şuncă şi un bol cu salată verde, cu ulei de măsline şi suc de lămâie.
Cină: 200 g carne de pui cu mâncărică de fasole verde sau un peşte la cuptor (nu somn sau ştiucă) şi o salată de legume.
La desert se poate consuma un preparat din urdă şi coajă de lămâie. Pentru acesta se amestecă o jumătate de cană cu urdă cu o linguriţă cu esenţă de rom, coajă de lămâie (sau cacao ori vanilie) şi un îndulcitor.