Main menu

header

de Dana Purgaru

Oricine îşi doreşte să aibă un abdomen plat, dar nu toată lumea este dispusă să facă eforturi constante în acest sens. Revista americană Prevention a publicat recent o listă cu sfaturi pentru cei care vor să scape de burtă, însă sunt mai leneşi din fire.

Proteinele, un element fundamental
Staţi drepţi şi trageţi burta spre înapoi. Menţinerea abdomenului în tensiune este una dintre cele mai bune căi ce accelerează arderile la acest nivel. Culcaţi-vă seara cu o oră mai devreme decât de obicei şi eliminaţi din alimentaţie băuturile carbogazoase, indiferent dacă sunt dietetice sau nu, aici fiind inclusă şi apa minerală.
Dieta trebuie să fie formată din fibre şi proteine. Fibrele ideale sunt cele din cereale integrale, iar proteinele sunt elementul fundamental necesar pentru ţesutul muscular, ţin de foame, iar digestia lor contribuie la arderea celulelor adipoase. Luaţi în fiecare zi două linguri cu oţet de mere şi consumaţi numai grăsimi sănătoase, adică nuci, somon sau avocado.
Mâncaţi încet, des, câte puţin şi eliminaţi factorii de stres, despre care se ştie că duc la îngrăşare.

Sfat! Este indicat să faceţi mişcare în fiecare zi.