Main menu

header

23-08-1de Cristina Tache

Noul regim de slăbit la modă adoptat de tot mai multe doamne şi domnişoare este programul Dukan. Cel care a inventat această dietă, Pierre Dukan, este unul dintre cei mai cunoscuţi nutriţionişti francezi, cu o activitate în domeniu de peste 30 de ani. Acest program se deosebeşte de altele prin faptul că, deşi asigură o pierdere rapidă în greutate, presupune şi o perioadă de menţinere, pe care o putem respecta cât mai mult timp posibil. Doctor nutriţionist Marlena Pascu (foto) ne-a explicat de ce această dietă dă rezultate şi cum trebuie ţinută corect.

„Se consumă tărâţe de ovăz în vederea reglării tranzitului”
E o dietă la modă, dar este şi eficientă. Nu are aceleaşi rezultate pentru toată lumea, însă poate fi urmată cu încredere de persoanele sănătoase. „Regimul este hiperproteic. În prima fază se consumă numai proteine, până ce persoana în cauză ajunge la o anumită greutate. Este indicat ca aceste detalii să fie stabilite de un nutriţionist, în funcţie de nevoile fiecăruia. În cea de-a doua fază se introduc legumele, ceea ce este un lucru foarte bun. A treia etapă constă în adăugarea alimentelor interzise (cartoful, orezul) zilnic, puţin câte puţin, timp de trei-patru săptămâni, mergând chiar până la 50 de zile. În ultima etapă se consumă toate alimentele din primele trei faze: proteine, legume şi puţin din alimentele interzise, însă nu şi dulciuri. Indicat este ca, o dată pe săptămână, să includem în dietă tărâţe de ovăz, acestea conţinând fibre solubile, care sunt utile în reglarea tranzitului”, ne-a spus doamna doctor.

„Nu se recomandă hipertensivilor”
Dieta Dukan ar trebui ţinută toată viaţa, pentru că este vorba despre o schimbare totală a regimului alimentar. Nu este însă indicată persoanelor cu insuficienţă renală, copiilor, hipertensivilor şi femeilor însărcinate. Nutriţionista completează: „Eu o recomand persoanelor sănătoase, nu gravidelor sau hipertensivilor. Adică, o femeie sănătoasă, în plină forţă, care vrea să slăbească, poate să urmeze această dietă. Însă este nevoie să meargă la nutriţionist, pentru că regimul se ţine pe o anumită perioadă şi nu se mănâncă orice şi oricum. În general, programele de reducere a greutăţii trebuie să fie personalizate, în funcţie de obiceiurile alimentare ale fiecăruia, stil de viaţă, greutate, conformaţie fizică şi sex. Putem slăbi cu orice dietă, dar, atunci când revenim la vechile obiceiuri alimentare sau începem să mâncăm normal, depunem mult mai multe kilograme decât aveam iniţial. Acest lucru se întâmplă deoarece programul nu a fost conceput pentru nevoile noastre şi pentru stilul nostru de viaţă. Recomandarea mea este ca oamenii să nu ţină regim după ureche, ci să ceară sfatul unui nutriţionist şi să adopte o dietă în conformitate cu nevoile lor personale”.

Etapele regimului
Faza 1: Etapa proteinelor pure (PP)
Este o fază de atac, ce provoacă un demaraj rapid, cu o pierdere semnificativă în greutate. Timp de trei, cinci, şapte sau zece zile se consumă: carne (vită şi pui fără piele), jambon (de curcan şi de pui), ouă, tofu, peşte (toate tipurile, chiar şi somon afumat), fructe de mare, produse lactate cu 0% grăsime, lapte semidegresat (maximum 250 de mililitri pe zi) şi gumă de mestecat fără zahăr. Este absolut necesar să se bea un litru şi jumătate de lichide (apă, ceai, cafea) zilnic, pentru a evita apariţia unor probleme la nivel renal.

Faza 2: Proteine şi legume (PL)
În această etapă se mănâncă aceleaşi proteine ca şi în prima, dar se adaugă legume (excepţie fac orezul, cartofii, porumbul şi mazărea). Cele două faze se alternează până la obţinerea greutăţii dorite.

Fazele 3 şi 4: Consolidarea şi menţinerea
Ultimele două etape sunt foarte importante, deoarece reprezintă esenţa regimului. Consolidarea durează zece zile pentru fiecare kilogram pierdut şi se pot reintroduce toate alimentele, chiar şi cele interzise (pâine, brânzeturi şi fructe), însă o zi pe săptămână se mănâncă numai alimentele indicate în prima etapă. Pentru menţinere, în fiecare joi se consumă doar proteine.

„Putem slăbi cu orice dietă, dar, atunci când revenim la vechile obiceiuri alimentare sau începem să mâncăm normal, depunem mult mai multe kilograme decât aveam iniţial. Acest lucru se întâmplă deoarece dieta respectivă nu a fost concepută pentru nevoile noastre şi pentru stilul nostru de viaţă“

Exemplu de meniu pentru o zi din prima etapă

Mic-dejun: cafea sau ceai, un iaurt, 200 de grame de brânză, o felie de jambon fără grăsime sau un ou tare.
Gustare: un iaurt sau 100 de grame de brânză cu 0% grăsime.
Prânz: un aperitiv proteic (surimi, crab, pate de pasăre, somon, ouă tari), la felul întâi carne, peşte sau crustacee, iar la desert un iaurt.
Cină: alimentele consumate la mic-dejun.

Atenţie! Există riscul dezvoltării unor carenţe nutritive. De aceea, cei care ţin dieta este bine să ia suplimente. Ouăle şi carnea, consumate în cantităţi prea mari, pot duce la creşterea colesterolului. Recomandabil ar fi să consumaţi oul fără gălbenuş şi carnea de peşte să predomine.