Main menu

header

34-10-1de Gabriela Niculescu

- Cornelia Marin ne învaţă regulile testate ale nutriţiei BIO

Într-unul dintre numerele trecute v-am prezentat succesul lui Răzvan Popescu în lupta cu kilogramele în plus. Pentru că foarte multe persoane sunt interesate de detaliile unei alimentaţii sănătoase ne-am hotărât să dezbatem acest subiect pe larg, în mai multe capitole, cu nimeni alta decât Cornelia Marin, specialista care a reuşit să-l aducă pe Răzvan de la 143 kg la 93 kg. În primul episod al acestui articol veţi afla povestea ei şi de ce este atât de căutată de cei care vor să trăiască sănătos sau să slăbească şi apoi să se menţină, printre ei numărându-se vedete precum Andreea Bănică, Monica Anghel, Claudia Pavel (Cream), Cristi Enache sau Dan Negru.

Experimente pe propriul organism
Cornelia Marin a practicat în copilărie sport de performanţă, iar după întreruperea antrenamentelor au apărut problemele cu luarea în greutate. A început să se documenteze în domeniul nutriţiei şi să încerce zeci de experimente, fiind propriul său cobai. „Mulţi ani n-am reuşit să-mi menţin greutatea dorită şi am aplicat toate teoriile pe care le-am citit. Aş putea scrie o carte despre stările, frustrările şi experienţele prin care am trecut. Fără să-mi dau seama, nutriţia a devenit o pasiune şi, după sute de cărţi citite şi zeci de experimente cumulate în 21 de ani, am reuşit să disting o informaţie corectă de una falsă, să ştiu cum trebuie să mă hrănesc pentru silueta dorită, dar să am şi o stare de sănătate bună, fără a fi privată de dulciuri şi de alimentele care-mi plac”, îşi începe specialista povestea. Din dorinţa de a-i ajuta şi pe alţii să ducă un trai sănătos şi de a-i scăpa de chinul experimentelor eşuate, Cornelia şi-a deschis un restaurant cu preparate BIO. Astăzi se ocupă de dietele personalizate ale celor care vor să slăbească, iar cheia succesului ei constă în comunicare. „Stau de vorbă cu clienţii cam 40%-50% din timpul meu. Le povestesc despre modul de preparare a alimentelor, îi sfătuiesc cum să gătească acasă, le ofer alternative de preparare a unor produse de pe piaţă, precum iaurt de casă, germeni de cereale, pâine sau desert. Îmi place să-i sfătuiesc cum să slăbească şi să-şi menţină silueta”, ne-a mărturisit Cornelia.

„BIO nu înseamnă sănătos dacă nu există limită”
Scopul iniţial al ei nu a fost să facă un restaurant cu meniu BIO, ci un meniu sănătos, în care să folosească ingrediente cât mai naturale. „Din păcate, puţini oameni înţeleg că BIO nu înseamnă neapărat sănătos şi când spun asta mă refer la faptul că unii înţeleg că pot consuma fără limită dulciuri, sosuri, preparate de acest tip, pentru că, neavând renumitele E-uri, sunt perfecte şi, ca atare, nu este nevoie de măsură. Cred că este o teorie greşită. Eu le-am ales pe cele necesare precum: făina integrală, laptele de capră, crema de brânză, anumite paste integrale, foi de gelatină, frişca din soia, ciocolata albă diet, fulgii de ovăz, ouăle, legumele şi alte câteva categorii. Elimin din meniu alimentele ce conţin zahăr, faină albă, porumb, cartofi, amidon sub orice formă, din cauza faptului că au un indice glicemic mare şi evit cât de mult se poate conservanţii, aditivii şi afânătorii”, spune specialista.

Făina ce nu ne îngraşă
Cornelia Marin este şi inventatoarea unui tip de făină care nu ne îngraşă. „Făina Fibrio este un amestec din tărâţe şi cinci tipuri de făină integrală obţinută din grâu, secară, ovăz, soia, cânepă şi are proprietatea de a avea un indice glicemic scăzut, adică un impact mic asupra glicemiei sangvine, un conţinut mare de fibre (peste 11%) şi vitamine, proprietăţi benefice sănătăţii şi siluetei. Această făină o consider unică în România, nu numai prin conţinutul mare de fibre, ci şi prin faptul că cerealele sunt măcinate la restaurant, cu o moară ecologică, folosind pietre, ceea ce ajută făina să-şi păstreze toate proprietăţile, schimbând viaţa oricui. Şi când spun asta, mă refer atât la oameni cu probleme de greutate sau de sănătate, dar şi la cei fără complicaţii, care vor un stil de viaţă sănătos. Aceste preparate sunt, în primul rând, foarte gustoase, foarte săţioase (ţin de foame între patru şi şase ore), au vitamine, minerale şi multe fibre. Cu un program organizat, aceste produse nu numai că duc la pierderea kilogramelor excedentare şi la inhibarea poftei de dulce, dar schimbă stilul de viaţă. Din această făină pregătim pizza, paste, pâine, prăjituri şi gustări - sărăţele, crackerşi, biscuiţi, beţişoare”, ne dezvăluie Cornelia.

Gustul, un element definitoriu
Una dintre marile bucurii ale Corneliei este că a reuşit să convingă mulţi clienţi să renunţe la vechile obiceiuri alimentare pentru un meniu sănătos. „Când am lansat meniul Fibrio am lăsat în restaurant, ca alternativă, şi un meniu cu aceleaşi preparate, dar cu făină albă, zahăr, porumb şi cartofi, pentru că am luat în calcul că nu toţi vor avea curaj să încerce meniul Fibrio, dar eram conştientă că dacă vor gusta preparate cu faină Fibrio îi conving. Aşa s-a şi întâmplat. Degeaba îi spui unui om cât de sănătos este un produs dacă nu îl convinge gustul. Dacă gustul îl cucereşte, acceptă mai uşor şi informaţiile despre calităţile nutritive”, încheie specialista.

Iaurt de casă

Dintr-un iaurt BIO de 150 ml se pune câte o linguriţă în fiecare borcănaş al aparatului de făcut iaurt (se găseşte în comerţ - foto jos) sau în mai multe borcane simple, dar procesul durează mai mult. Peste fiecare linguriţă de iaurt BIO se pune lapte până se umple fiecare borcan, dar trebuie ales un lapte de bună calitate, preferabil tot BIO (cel de capră este cel mai sănătos). Borcanele se închid bine şi se porneşte aparatul sau, cele fără aparat se pun într-o încăpere cu temperatură constantă. A doua zi, iaurtul este gata.
În numărul următor, Cornelia Marin ne va spune cum putem slăbi şi care sunt motivele pentru care corpul nostru refuză să scadă în greutate în anumite perioade. Accesaţi www.corneliamarin.ro pentru informaţii despre nutriţie.