de Silviu Ghering şi Cristian Blănuţă
Turiștii care vizitează Albania - de zece ori mai mulți decât la începutul anilor 2000, se laudă oficialitățile de la Tirana! - sunt întâmpinați de o priveliște ciudată. Peste tot - pe dealuri, pe câmpii, în păduri, pe plaje, în orașe - se ridică spre cer mici construcții în formă de ciupercă, în care se pot adăposti câte patru-cinci persoane. Sute de mii sluţesc peisajul Albaniei, de la Shkodër, la graniţa cu Muntenegru, până la Konispol, la o azvârlitură de băţ de Grecia. Sunt buncărele lui Enver Hodja, „Ceaușescu” albanez care a condus țara timp de peste 40 de ani, din 1944 până în 1985, anul morții sale. Și care, obsedat de ideea că atât imperialiștii capitaliști, cât și „frații” comuniști râvnesc la „bogata și minunata” Albanie, a construit aceste „minunății” pentru a-și proteja poporul în fața unor eventuale atacuri de peste graniță. 750.000 de buncăre pentru 3 milioane de albanezi. Țara, care are 28.700 de kilometri pătrați (cam cât cinci-șase județe de-ale noastre), este efectiv împânzită cu asemenea ciuperci din beton, cam 26 pe kilometru pătrat. Emblema Albaniei. Ca piramidele pentru Egipt, Turnul Eiffel pentru Franța, Stonehenge pentru Anglia sau Casa Poporului transformată în Casa Parlamentului de la noi...
Read more: „Piramidele“ Albaniei: buncărele!