de Elena Şerban

Un politician rasat, un conducător, un francez cu sânge albastru. Unul şi singurul. Charles de Gaulle. Născut la 22 noiembrie 1890, la Lille, Charles Andre Joseph Pierre-Marie de Gaulle provine dintr-o familie cu lungă linie aristocrată. În copilărie, Charles de Gaulle a urmat câţiva ani studiile primare la şcoala Thomas-d’Aquin din Paris. A absolvit apoi Academia Saint-Cyr, cu gradul de sublocotenent. În timpul Primului Război Mondial a fost capturat de nemţi, însă a încercat să evadeze de cinci ori.

După război, Charles s-a căsătorit cu Yvonne Vendroux, cu care a avut două fete şi un băiat. Între cele două conflagraţii mondiale, de Gaulle şi-a consolidat cunoştinţele de tehnică militară, dar şi pe cele de diplomaţie. S-a folosit de ele cu mare succes în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial. În acea perioadă neagră pentru Franţa, de Gaulle s-a exilat la Londra, oraş de unde a şi rostit cel mai cunoscut discurs al său. Prin acesta, el îi îndemna pe francezi să reziste ocupaţiei germane, chiar dacă Guvernul din care făcea parte îşi anunţase intenţia de a capitula în faţa Germaniei. Cuvintele rostite atunci l-au propulsat după război în vârful statului francez. Astfel, a preluat puterea în 1945, ca preşedinte al unui guvern provizoriu. Totul a mers bine până în 1958, când Franţa a fost iarăşi la un pas de un război civil. Ca şi în timpul războiului, de Gaulle a salvat din nou Franţa. Aşa se face că în 1965 a câştigat un al doilea mandat de preşedinte al Republicii franceze. În 1969 a decis să demisioneze după ce a pierdut referendumul iniţiat de el în legătură cu unele reforme pe care îşi dorea să le implementeze în Franţa. Amărât şi dezamăgit, generalul s-a retras la Colombey-lea-Deux-Eglises, loc în care a şi murit la 9 noiembrie 1970, în timpul unui joc de cărţi.