Main menu

header

14-01-1de Elena Şerban

Răţuşca cea urâtă s-a transformat în lebădă. Cam aşa se poate spune despre viaţa de până acum a cântăreţei canadiene Céline Marie Claudette Dion. Solista a venit pe lume la 30 martie 1968, în Charlemagne, Quebec, şi a fost al 14-lea copil al soţilor Adhémar Dion şi Thérèse Tanguay.

Copila a fost predestinată pentru o viaţă în muzică. De altfel, părinţii au botezat-o Celine după numele unei piese lansate de Hugues Aufray în 1966. La vârsta de 12 ani, Celine a compus împreună cu mama şi cu fratele său, Jacques, prima sa piesă intitulată „Ce n’était qu’un rêve”. Un alt frate de-al lui Celine a trimis compoziţia managerului René Angélil. Impresionat de vocea lui Celine, René a decis s-o transforme pe copilă într-o vedetă. Încrezător în talentul fetei, managerul şi-a ipotecat casa pentru a obţine banii necesari finanţării primului album, „La voix du bon Dieu”. Nu a regretat. Vocea fetei a impresionat, şi albumul înregistrat a fost un succes local.

În doar câţiva ani, numele lui Celine a ajuns pe buzele lumii întregi. O adevărată rampă de lansare pentru tânăra aflată în căutarea gloriei a fost concursul Eurovision. Pentru că Celine a câştigat Eurovision pentru Elveţia în 1988 la Dublin, Irlanda. Convinsă că va cuceri America doar dacă va învăţa engleza şi dacă va avea o apariţie... interesantă, Celine a ieşit din lumina reflectoarelor aproape un an. În acest interval a luat cursuri intensive de engleză şi şi-a făcut mai multe operaţii estetice. Iar munca sa nu a fost în zadar. Piesele sale se bucurau de succese din ce în ce mai mari. „Power of love”, „My Heart will go on”, „I drove all night” sau „Pour que tu m’aimes encore” sunt doar câteva dintre piesele cântate în toată lumea.

Şi în viaţa personală, lucrurile mergeau bine pentru canadiancă. A devenit iubita managerului său, chiar dacă diferenţa de vârstă între ei este de 26 de ani. Cei doi s-au căsătorit în 1993 şi au trei copii. Cântăreaţa, care a vândut în cariera sa peste 200 de milioane de discuri, are o avere estimată la peste 40 de milioane de dolari.