Main menu

header

cotnari wide

15-01-1de Laura Dobre Zmaranda

- este preşedintele Comisiei pentru Egalitatea de Şanse pentru Femei şi Bărbaţi

Despre violenţa în familie s-a vorbit, s-a scris, s-au făcut statistici, s-au iniţiat campanii, însă realitatea este că în multe dintre cămine continuă să domine agresiunea domestică. Din fericire, lupta împotriva ei a fost deja începută de oameni cu putere de decizie, printre care se numără şi Cristina Ancuţa Pocora (foto), preşedintele Comisiei pentru Egalitatea de Şanse pentru Femei şi Bărbaţi.

„Să împartă responsabilităţile familiale în mod egal”
- Care este statutul femeii din România?
- Din păcate, încă trăim într-o societate tradiţionalistă, în care o parte dintre bărbaţi, dar chiar şi dintre femei limitează rolul femeii strict la chestiunile familiale. Acest fenomen este mai profund, mai ales în mediul rural, însă şi în mediul urban există aceste preconcepţii. Este drept totuşi să spunem că s-au făcut paşi în emanciparea femeii prin abordarea tot mai des a subiectelor despre carieră şi reconcilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie şi despre parteneriat în cadrul familiei. Deşi par noţiuni generice, practic acestea reprezintă argumente puternice în distrugerea stereotipurilor care s-au perpetuat de-a lungul generaţiilor. Este timpul să conştientizăm că trăim într-o perioadă în care femeia şi bărbatul trebuie să împartă responsabilităţile familiale în mod egal, iar statul trebuie să vină cu politici menite să ajute ceea ce eu numesc reconcilierea vieţii profesionale cu cea de familie. Acest lucru ar permite atât femeilor, cât şi bărbaţilor o dezvoltare independentă faţă de cadrul familial şi ar conferi siguranţa că îţi poţi lăsa copilul într-un sistem benefic creşterii sale. Eu personal sunt o mare susţinătoare a dezvoltării instituţiilor de genul creşelor, a grădiniţelor cu program prelungit. Aceste instituţii sunt foarte importante, mai ales pentru femei, pentru că astfel îşi pot câştiga o anumită independenţă. De foarte multe ori, atunci când vorbim despre violenţă şi despre acceptarea ei în societate, inevitabil apare în discuţie factorul de dependenţă financiară a femeii faţă de bărbat. În lipsa unei dezvoltări profesionale, femeia se află în situaţia de a nu putea pleca din căminul în care este agresată, pentru că nu are posibilităţi de întreţinere personale. Este o realitate tristă, dar care poate fi transformată printr-o educare a femeilor în spiritul dezvoltării profesionale, astfel încât cele care se confruntă cu abuzuri emoţionale şi fizice să poată avea de ales o altă viaţă. Doar devenind propriile stăpâne pot lua atitudinea corectă împotriva violenţei de orice natură.

Educaţia, un instrument util
- Se fac paşi spre emanciparea femeii. Însă este acest proces recunoscut şi asimiliat ca o etapă firească a evoluţiei societăţii?
- S-a vorbit foarte mult despre egalitatea între sexe, iar asta a creat uneori falsa impresie că acest lucru s-a şi concretizat. Este adevărat că avem legi care ar trebui să confere aceleaşi drepturi atât femeilor, cât şi bărbaţilor, dar, în opinia mea, acest cadru legal nu este implementat până la capăt. Unii dintre bărbaţi nu sunt pe deplin conştienţi de diferendele care există încă între sexe - discriminare la locul de muncă sau salarizare diferită între femeie şi bărbat pentru acelaşi tip de job.

- Cât de amplu este acest fenomen al discriminării?
- Este o stare de fapt reală, care se întâmplă cu precădere în mediul rural, dar şi în cel urban. Amploarea acestui fenomen este dată şi de faptul că de multe ori femeile nu conştientizează ceea ce li se întâmplă. Unele dintre ele au aceeaşi mentalitate veche, rezultată chiar din educaţia primită şi care le determină să-şi asume rolul de victimă. De aceea, educarea corectă a copiilor este unul dintre instrumentele cu care putem combate pe viitor discriminarea.

- Ce generează violenţa în familie?
- Cauzele sunt multiple. Cert este că violenţa există atât în familiile cu un nivel de trai mai scăzut, dar şi în familii înstărite, educate. Nu există practic o delimitare a violenţei într-un anumit nivel social, pentru că acest fenomen afectează deopotrivă toate păturile sociale. Aşadar, nu putem nominaliza ca şi cauze ale violenţei veniturile financiare sau educaţia. Violenţa are la bază mai mulţi factori, de natură diferită, care ia forme din cele mai diverse, uneori chiar subtile, de la violenţa psihologică, verbală până la cea fizică, soldată uneori chiar şi cu decese.

„Să existe un sistem informaţional centralizat”
- Aţi avut un rol activ în modificarea vechii legi a violenţei împotriva familiei. Are noua lege toate pârghiile necesare pentru a proteja victimele?
- Prin legea pe care am modificat-o în Parlament şi care a fost promulgată la 8 martie anul acesta am definit violenţa într-un termen mult mai larg, aşa cum se întâmplă şi în legislaţia europeană. Aşadar, violenţa în familie se poate manifesta sub următoarele forme: violenţă verbală, psihologică, fizică, sexuală, economică, socială şi chiar spirituală. Mai apoi am corectat prevederi din noua lege prin definirea termenului de membru al familiei, care este mult mai amplu, de la soţ la reprezentant legal, fraţi, surori, copii, concubini. Fiecare dintre aceştia poate fi definit ca agresor. Au fost câteva modificări de substanţă, printre care şi cea privind ordinul de protecţie. Aceasta spune că persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă poate solicita un ordin de protecţie în care se pot lua măsuri precum evacuarea temporară din locuinţă a agresorului, interzicerea oricărui contact de orice fel cu victima, interdicţia de a frecventa zone comune cu victima, păstrarea unei distanţe minime sau chiar suportarea de agresor a unor costuri pentru întreţinerea temporară a victimei şi a copiilor. În plus, instanţa poate obliga agresorul să participe la şedinţe de consiliere psihologică. În noua formă a legii, această cerere pentru ordinul de protecţie poate fi depusă fie de victimă, fie de un reprezentant legal al ei, iar autorităţile au datoria să reacţioneze. În felul acesta scade riscul ca sub presiune victima să refuze denunţarea agresorului. Trebuie să facem mecanismul să meargă, iar pentru realizarea acestui lucru trebuie să existe un sistem informaţional centralizat. Eu fac demersuri astfel încât să iasă hotărârea de guvern cu normele metodologice.

• În 2011, în România au existat 12.205 cazuri de violenţă, cea mai frecventă formă a fost violenţa fizică, urmată de cea psihologică, iar în urma agresiunilor fizice în anul 2011 au murit opt femei.