de Loreta Popa
- Exploratoarea Uca Marinescu despre Mongolia
Exploratoarea Uca Marinescu, în vârstă de 72 de ani, este cunoscută pentru curajul său de a străbate lumea şi de a învăţa de la oamenii pe care îi întâlneşte în călătoriile sale. Unul dintre locurile sale preferate este Mongolia. Aici a cunoscut deplina libertate.
„Ginghis Han a fost şaman”
Medicina mongolă are o istorie lungă şi un conţinut bogat. Uca Marinescu povesteşte că a fost uimită cât de puţine medicamente sunt folosite în Mongolia, dar cât de mult se previne orice boală acolo cu ajutorul plantelor, şi nu numai. Mongolii au multe metode terapeutice inedite, ca terapia de înlăturare a sângelui bolnav, terapia cu iaurt de iepe. „Mongolii ies foarte greu din ţara lor. Sunt foarte patrioţi. Am aflat de la mongoli că atât Ginghis Han, cât şi soldaţii săi îşi luau o mână de pământ în trăistuţe şi plecau cu ea peste tot. Aveau credinţa că pământul îi aduce acasă. Îi admir pe cei care au o credinţă puternică, iar mongolii o au. Este pură, nu este nocivă în niciun fel”, spune Uca Marinescu. „Ginghis Han, foarte puţini oameni ştiu, a fost şaman, iar locul de origine se pare că este Buryatia. De acolo şamanii au pătruns în Mongolia şi s-au dus mai departe în nord. Se spune că parte din cuceriri şi supuneri ale triburilor pe care marele Han le-a înfăptuit se datorează în parte calităţilor de şaman pe care acesta le avea”.
„Mongolii cred că sănătatea e în mâinile noastre”
Medicina tradiţională este cea mai importantă moştenire a poporului mongol. În particular, medicina din Mongolia şi cea tibetană au aceleaşi metode de diagnostic şi tratament. Şamanii sunt cei la care se apelează în cele mai multe cazuri. „Au fost descoperite materiale medicinale din acele timpuri, semănau perfect cu cele din contextul actual. Stilul de viaţă nomad presupune o schimbare a locului în funcţie de necesarul de apă şi iarbă pentru animale. Mongolii cred că sănătatea e în mâinile noastre, pentru că e mai bine să previi decât să vindeci când nu prea mai sunt şanse. Zona aceasta este o zonă specială, de altitudine, cu flora şi fauna sa speciale. Apele care vin din gheţarii ce se topesc aduc dintre pietre şi pământ, un nisip, un mâl special, pe care studenţii de la farmacie se duc primăvara târziu cu mănuşi şi-l culeg, pentru că este extraordinar de bun pentru reumatism. Din el se produc anumite medicamente pentru tot felul de afecţiuni. Mongolii au găsit remedii şi în astfel de miracole ale naturii. Sunt foarte primitori. Când intri într-o iurtă (locuinţă demontabilă, de formă conică, alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă) eşti atras de frumuseţea obiectelor şi de culorile vii din interior. Mongolii consumă, pe lângă carne şi lactate, făină şi orez. Am beneficiat de covârşitoarea ospitalitate mongoleză. Ei consumă suutei tsai, ceai cu sare şi lapte, fierbinte, iar băutura naţională este kumis-ul, laptele de cal fermentat”.
„Ofrandă pentru cerul albastru şi mama natură”
Mongolii au un tip de medicină, un stil de viaţă, o filosofie, un mod de căutare a adevărului altfel decât ne putem imagina. „Au dezvoltat tradiţii profunde în legătură cu natura, pe care o sărbătoresc în fiecare zi. În fiecare dimineaţă, bătrânele ies din corturi pentru a stropi cu puţin ceai cu lapte aerul, ofranda pentru cerul albastru şi mama natură. Vorbind despre plantele din Mongolia, nu pot să nu vă spun despre faptul că de aici este originară cătina. Fructele de cătină conţin multă vitamina C. Apoi sunt deja cunoscute fructele goji, care îi ajută pe oameni de sute de ani să-şi păstreze tinereţea. Legenda spune că pe dealurile din Himalaya, în timpul dinastiei chineze Tang, în secolul al VII-lea, lângă o fântână exista un soi de viţă-de-vie care făcea fructe mici, cu puţine seminţe, de un roşu aprins. Fructele cădeau în fântână de ani întregi, iar localnicii care-şi potoleau setea cu apă din acea fântână erau recunoscuţi în toată regiunea datorită tinereţii şi vitalităţii. În Mongolia este frecvent utilizat de mame în primul trimestru de sarcină, pentru a preveni greţurile matinale. Poate nu ştiaţi, dar şi banalul tarhon este o plantă care provine din Mongolia. Ceaiul din tulpini şi frunze de tarhon e bun pentru tratarea bolilor de rinichi, în afecţiuni hepatice şi renale”, spune Uca Marinescu.
Metode de tratament diferite
În afara plantelor care sunt specifice zonei, mongolii folosesc remedii dintre cele mai interesante. De exemplu, de negi poţi scăpa dacă legi de ei un fir de bumbac roşu. „Iaurtul din lapte de iapă conţine multe elemente benefice sănătăţii, cum ar fi zaharuri, proteine, grăsimi şi vitamine, mai ales vitamina C. Călugării lama din Tibet şi Mongolia folosesc aşa-zisul plasture negru pentru diferite boli. Plasturele conţine tinctură de ienupăr şi alcool. Mongolii prescriau ienupăr femeilor care intrau în travaliu. Ienupărul este un arbust ce creşte în toate zonele montane din Europa, America de Nord şi în Himalaya”, povesteşte Uca Marinescu.
Sunt mulţi cei care pot zâmbi condescendent la simpla rostire a metodelor de tratament ale mongolilor. Oamenii moderni cu greu ar fi convinşi să încerce un remediu pentru febră de genul unei jumătăţi de bol de urină caldă de la o vacă roşu-brună sau pentru icter să înghită globul ocular al unei vaci, dar oamenii acestui pământ ştiu că metodele lor funcţionează. Dacă unii copii nu pot să adoarmă de frică, se pun pe cărbunii focului care arde înăuntrul iurtei bulgări mari de sare. Pentru degetele rupte, o brăţară sau un inel de cupru aşezat pe osul rupt pentru cel puţin două ore face minuni.
Zona Munţilor Sayan îşi are energia sa. Acolo sunt renumiţii crescători de reni, care trăiesc în pădurile din taiga, în corturi foarte ascuţite. Acolo a întâlnit Uca Marinescu primul şaman. „Sunt dependenţi de reni. Carnea pe care o mănâncă provine de la reni, laptele de la reni, transportul e asigurat de reni. Renul este un animal sacru pentru ei. Deşertul Gobi este un deşert altfel, nu se aseamănă nici cu Sahara. Cei care locuiesc aici stau în mijlocul acestui deşert şi sunt crescători de cămile. Se numesc tuan, nu seamănă cu mongolii, sunt mici de statură, îndesaţi, cu faţa rotundă. Sunt dependenţi de cursurile de apă, pe care o găsesc din loc în loc, prin foraje. Am ajuns la o oază, unde era un jgheab de la care ne-am luat apă. Jeep-ul cu care eram era vechi, scârţâia şi avea nevoie de apă, căci motorul fierbea. După ce ne-am umplut recipientele, ni s-a spus să scoatem apă pentru animale. Nici acum nu ştiu, nu se vedea niciun animal şi dintr-odată au apărut cai sălbatici, superbi. Cred că au simţit apa, au venit şi s-au adăpat. A fost minunat. Apoi au dat din cap, nu mi-am imaginat, a fost real, ne mulţumeau că le-am dat apă”, spune Uca Marinescu.
• O impresionantă serie de imagini din călătoriile profesoarei şi exploratoarei Uca Marinescu denumită „Mongolia astăzi. Mongolia Interioară. Şamanii şi zone energetice ale Pământului” a fost găzduită în sala de expoziţii a Bibliotecii Academiei Române între 19 şi 23 decembrie anul trecut.