de Elena Şerban

- La 16 martie se împlinesc 55 de ani de la moartea marelui sculptor

La 16 martie 1957, la Paris, departe de ţara pe care a îndrăgit-o, a murit pasărea măiastră a sculpturii româneşti, Constantin Brâncuşi. Admirat şi iubit, dar şi contestat sau hulit, Brâncuşi rămâne românul care şi-a făcut cunoscută ţara în Franţa, dar şi în SUA.

Ucenic la boiangerie
Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie 1876, în familia lui Nicolae şi a Mariei. A fost al şaselea dintre cei şapte copii ai familiei, fapt ce l-a scutit în copilărie de muncile anevoioase. A avut timp astfel să îşi dezvolte pasiunea pentru culoare şi forme. A învăţat ce înseamnă culoarea în desele sale peregrinări prin jurul satului natal, Hobiţa, Gorj. Apoi, a lucrat ca ucenic în ateliere de boiangerie (vopsitorie) în Craiova. În urma rugăminţilor sale, a fost înscris cu bursă la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova.

„Ecorşeu”, model pentru studenţii medicinişti
În 1898, Brâncuşi a decis că Bănia, Craiova în special, este prea mică pentru el. S-a mutat la Bucureşti, unde a urmat Şcoala de Bellearte. S-a făcut remarcat încă din primul an de facultate cu lucrarea „Bustul lui Vittelius”, pentru care a primit o „menţiune onorabilă”. Doi ani mai târziu, cu sculptura „Cap al lui Laocoon”, a obţinut medalia de bronz, iar „Studiu” din 1901 câştigă medalia de argint.
În Capitală, Brâncuşi s-a împrietenit cu medicul Dimitrie Gerota, cu ajutorul căruia realizează una dintre cele mai cunoscute opere ale sale. Este vorba despre „Ecorşeu”, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, graţie căruia generaţii întregi de studenţi medicinişti au învăţat mai uşor anatomia. Timp de doi ani au lucrat Gerota şi Brâncuşi pentru statuia ce a fost copiată apoi în mai multe exemplare.

Pe jos către Paris
Tot în urma prieteniei cu doctorul Gerota, Brâncuşi a primit în 1903 comanda de a realiza bustul generalului medic Carol Davila. Cu toate că nu era adeptul monumentelor publice, a acceptat. Îşi făcuse planul ca din banii obţinuţi pe lucrare să îşi cumpere un bilet de tren către oraşul care visa. Paris. Nu a fost să fie. Plata pentru monument a fost împărţită în două tranşe, prima jumătate fiind plătită înainte să înceapă lucrul, iar a doua tranşă, după ce Brâncuşi a terminat bustul. Când a terminat lucrarea, câteva persoane aduse de Gerota să vadă lucrarea finalizată au considerat că aceasta nu e... satisfăcătoare.
Sângele oltenesc şi-a spus imediat cuvântul când Brâncuşi a auzit remarcele. Sculptorul s-a înfuriat şi a plecat fără să îşi ridice a doua tranşă de bani. Chiar dacă ştia că va fi obligat să meargă mare parte din drumul către Franţa pe jos.
S-a oprit pe drum la Peştişani, pentru a-şi lua adio de la mama sa. Apoi s-a îndreptat către Viena, oraş în care a fost obligat să lucreze ca decorator de mobilă. Banii i-au ajuns doar pentru un bilet de tren către München, unde a mai petrecut alte şase luni. De aici a plecat pe jos prin Bavaria şi Elveţia şi până la Langres, în Franţa. În apropiere de Lunéville, după o ploaie torenţială în care este prins, Brâncuşi capătă o pneumonie infecţioasă şi, în stare critică, este primit la un spital de maici. Ultima bucată a drumului către Paris a parcurs-o cu trenul.

„La umbra marilor copaci nu creşte nimic”
Ajuns cu chiu cu vai la Paris, în 1905, a fost acceptat la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts. Una dintre condiţiile de a urma cursuri la Şcoala Naţională Superioară de Arte Frumoase era vârsta maximă de 30 de ani. Cum Brâncuşi a împlinit această vârstă la doar un an după ce a ajuns la Paris, a fost eliminat din şcoală. Sculptorul Auguste Rodin a încercat să îl convingă pe român să lucreze în atelierul său. Brâncuşi a refuzat, afirmând „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” - „La umbra marilor copaci nu creşte nimic”.

Prieten cu Apollinaire şi Modigliani
Societatea pariziană a făcut cunoştinţă cu operele lui Brâncuşi în 1906, cu ocazia unor expoziţii organizate la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d’Automne din Paris. Un an mai târziu a închiriat un atelier în Rue de Montparnasse, zonă frecventată de Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani sau Marcel Duchamp. A devenit bun prieten cu aceştia, mai ales după ce ei i-au apreciat operele. În 1909, sculptorul a revenit pentru scurt timp în România, dar, nemulţumit de situaţia de acasă, s-a mutat din nou la Paris.

Guvernul României a refuzat operele sale!
Anul Primului Război Mondial coincide, pentru Brâncuşi, cu deschiderea primei expoziţii în Statele Unite ale Americii, la Photo Secession Gallery din New York City. Americanii au fost deosebit de încântaţi de operele românului, pe care le-au considerat senzaţionale. Colecţionarul american John Quin i-a cumpărat atunci mai multe sculpturi, astfel că Brâncuşi avea asigurată o existenţă materială satisfăcătoare. A creat atunci primele lucrări în lemn, printre care „2 Cariatide” şi „Fiul risipitor”. La Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images”, cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuşi.
Până în 1940, Brâncuşi a participat la cele mai importante expoziţii colective de sculptură din Statele Unite ale Americii şi Europa.
Din nefericire, cele mai multe dintre lucrările lui Brâncuşi sunt găzduite în prezent de Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou). În ciuda faptului că sculptorul a lăsat prin testament ca operele sale să fie donate statului român, Guvernul comunist al României a refuzat donaţia, şi francezii se bucură acum de frumuseţile lui Brâncuşi.

Şi-a prevestit sfârşitul
Se spune că Brâncuşi a murit de supărare că nu este primit în România sa iubită. Cert este că în 1957, l-a chemat la el pe arhiepiscopul Teofil, parohul Bisericii Româneşti din Montparnasse. S-a spovedit, s-a împărtăşit şi i-a spus că e pe moarte. Şi a murit. La 16 martie. A fost înmormântat la Montparnasse.

Descoperit târziu în ţara natală

În România, Brâncuşi a fost considerat unul dintre reprezentanţii formalismului burghez. Totuşi, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din Bucureşti s-a deschis prima expoziţie personală Brâncuşi din Europa. Abia în 1964, Brâncuşi a fost „redescoperit” în România ca un geniu naţional. De aceea, abia din acel an, ansamblul de la Târgu-Jiu cu „Coloana (recunoştinţei) fără sfârşit”, „Masa tăcerii” şi „Poarta sărutului” a început să fie amenajat şi îngrijit. Fusese lăsat în paragină un sfert de veac şi fusese foarte aproape de desfiinţare.

- Constantin Brâncuşi a fost ales postum membru al Academiei Române.