Main menu

header

de Elena Şerban

- Parcul Naţional a fost inaugurat la 26 februarie 1919

Parcul Naţional are o suprafaţă totală de aproape 5.000 de kilometri pătraţi şi ocupă suprafeţe considerabile din ţinuturile populaţiilor Mohave şi Coconino. Primul preşedinte american care a realizat că frumuseţea locului ar putea fi serios deteriorată dacă autorităţile nu ar interveni a fost Theodore Roosevelt. În ciuda entuziasmului său, abia preşedintele Woodrow Wilson a semnat actul de înfiinţare a Parcului Naţional Marele Canion, la 26 februarie 1919.

Eroziune de milioane de ani
Prăpastia cunoscută sub numele de Marele Canion a apărut simplu, prin eroziunea de milioane şi milioane de ani a unui platou. Responsabil de această vale adâncă şi îngustă este Fluviul Colorado. Datorită acestui proces îndelungat, toate straturile pământului se pot observa cu uşurinţă, fapt ce transformă Marele Canion într-un uriaş tratat de geologie. De altfel, în acest loc pot fi observate roci atât din Precambrian, cât şi din Paleozoic.
Valea Fluviului Colorado are 447 de kilometri lungime, între 400 de metri şi 24 de kilometri lăţime între cele două culmi muntoase - North Rim şi South Rim, şi o adâncime de 1.800 de metri. Canionul este situat la graniţa dintre Utah şi Arizona. Fluviul care a creat această minune a naturii, Colorado, are 2.330 de kilometri de la izvoarele sale din Munţii Stâncoşi la vărsare, în Golful Mexic.

Temperaturi diferite, în funcţie de altitudine
Din cauza diferenţelor mari de înălţime, Grand Canion se laudă cu diferenţe substanţiale între temperaturi. Astfel, se pot întâlni şi peste 37,8°C, dar şi -17,8°C. De asemenea, diferite sunt şi nivelurile de precipitaţii, în zona de nord fiind mai bogate decât în partea sudică.

Locuit şi acum de indieni
Uriaşa vale a fost locuită încă de acum 3.000-4.000 de ani de populaţii băştinaşe. Protecţia naturală oferită de pereţii stâncoşi, dar şi faptul că temperaturile erau favorabile au făcut ca numeroase grupuri din culturile Yuman, Havasupai, Paiutes sau Navajo să îşi dezvolte adevărate aşezări la baza canionului.
În prezent, chiar pe fundul uriaşei prăpastii, există oraşul Supai, locuit de circa 500 de nativi Havasupai. Indienii se ocupă în special cu turismul în Marele Canion, dar şi cu agricultura.
Pentru a ajunge în acest mic orăşel (în care se află 136 de case, o şcoală, un punct turistic, dar şi o biserică creştină), doritorii au nevoie de elicopter sau de ore întregi de mers călare (pe cai sau pe măgari).

Reguli stricte pentru turişti
Întrucât Marele Canion este situat într-un parc natural, turiştii sunt obligaţi să se supună unor reguli stricte. Astfel, sunt interzise camparea şi focul în alte locuri decât cele marcate special, utilizarea apei din râurile sau pâraiele parcului, dar şi scoaterea din parc a oricăror suvenire (chiar şi pietre sau bolovani de mici dimensiuni). De asemenea, turiştii trebuie să strângă toate gunoaiele (chiar şi hârtia igienică) şi să le arunce în spaţii special amenajate şi să nu facă zgomot. În cazul în care sunt semnalate încălcări ale acestor reguli, amenzile se ridică la câteva sute de dolari.

Atracţia locală: „pasul spre cer“

Pentru a fi sigur că toate minunăţiile Marelui Canion pot fi admirate pe măsură, un om de afaceri din Las Vegas a venit cu o idee inedită. Un pod din sticlă sub formă de potcoavă. Zis şi făcut. Astfel, contra sumei de 30 de milioane de dolari a apărut Skywalk (pas spre cer). Pasarela este situată la 1.300 de metri deasupra Râului Colorado şi suportă zilnic greutatea a circa 120 de vizitatori. În scurt timp, Skywalk a devenit una dintre atracţiile locale.

Ultra Maraton de 24 de ore

Pentru cei care doresc mai mult decât să admire peisajul spectaculos, numeroase firme de turism organizează plimbări cu elicopterul, rafting, hiking (plimbări în natură). Iubitorii de senzaţii tari, dar şi cu o condiţie fizică ieşită din comun, pot participa la The Grand Canyon Ultra Maraton. Sportivii trebuie să alerge distanţa de 126 de kilometri în mai puţin de 24 de ore. Competiţia se desfăşoară la începutul toamnei.

- Marele Canion este pe locul doi în lume în ceea ce priveşte astfel de forme de relief. Locul întâi este ocupat de Tsangpo Canyon, din Tibet.
- Marele Canion se observă şi din atmosfera extraterestră.
- Zoologii au descoperit în uriaşul şanţ format de Râul Colorado 75 de specii de mamifere, 50 de reptile, 25 de feluri de peşti, dar şi 300 de soiuri de păsări.
- Primul om alb care a descoperit existenţa superbei formaţiuni geografice a fost García López de Cárdenas, în anul 1540.
- Peste 5 milioane de persoane din întreaga lume merg anual să viziteze Parcul Naţional Marele Canion, unde s-au filmat şi numeroase scene pentru filme

„Dacă vreţi ca minunile din acest loc să fie admirate de copiii copiilor noştri este cazul să protejăm acest spaţiu“ (Theodore Roosevelt, 1903)