Main menu

header

22-08-1de Elena Şerban

- Liz Taylor, marea actriţă cu ochi violeţi, a plecat în Rai după Richard Burton, iubirea vieţii sale

Cea mai cunoscută actriţă a Hollywoodului de demult, Liz Taylor, a murit recent, la 23 martie, la Los Angeles. Avea 79 de ani. Trăiţi din plin, cu iubiri şi dezamăgiri, cu şapte soţi, patru copii şi nepoţi, cu numeroase roluri în filme şi milioane de critici sau de aprecieri. Nu există om în lume, ziar de pe planetă, post de televiziune sau radio care să nu fi difuzat măcar o ştire despre cea care a fost cunoscută sub numele de „Diva cu ochi violeţi”.

Copilărie pe scenă
Născută la Londra, la 27 februarie 1932, dintr-un tată comerciant de artă şi o mamă actriţă, Elizabeth Rosemond Taylor a făcut cunoştinţă cu platourile de filmare încă din pruncie. A fost deci un copil-actriţă, care a jucat în primul film pe când avea doar... 9 ani. Celebritatea a venit rapid, în 1944, o dată cu producţia „National Velvet”.
Elizabeth Taylor a jucat în peste 50 de filme, printre care „Jane Eyre”, „Curajul lui Lassie”, „Viaţa cu tata”, „Marea mahmureală”, „Tatăl miresei”, „Quo Vadis?”, „Fata care avea totul”, „Pisica pe acoperişul fierbinte” (1958), „Butterfield 8” (1960), „Cleopatra” (1963) şi „Cui îi e frică de Virginia Woolf?” (1966).
De-a lungul carierei sale, a fost premiată sau cel puţin nominalizată la aproape toate festivalurile de film. În 1960 a primit un Oscar pentru „Butterfield 8”, iar în 1966 a luat Oscarul şi Premiul Academiei Britanice pentru „Cui îi e frică de Virgina Wolf?”.
Însă, tinereţea şi viaţa sa s-au scurs imediat. Femeia frumoasă şi apetisantă a ajuns aproape o epavă în scaunul cu rotile. Durerile de spate o chinuiau. Din 2004 suferea de probleme cu inima, astfel că a petrecut multă vreme prin spitale. În plus, actriţa a trecut prin trei operaţii la şold, a avut o tumoare pe creier, cancer de piele şi pneumonie.

Căsătorită de şapte ori
Gurile rele au declarat în nenumărate rânduri că Liz nu ar fi fost atât de mediatizată dacă nu a fi avut o culoare neobişnuită a ochilor şi mai ales dacă viaţa sa personală nu ar fi fost atât de intensă. Şi dacă în ceea ce priveşte culoarea ochilor nu ar fi avut cum să intervină, în legătură cu viaţa sa... a făcut tot ce a dorit. Astfel, şapte bărbaţi, dintre care de două ori Richard Burton, s-au lăudat că au dus-o la altar pe Liz Taylor. Primul soţ a fost Conrad „Nicky” Hilton. Au urmat apoi Michael Wilding şi Michael Todd. A fost prima dată când mariajul nu s-a finalizat printr-un divorţ, ci s-a încheiat din cauza decesului lui Todd. Cel care i-a devenit soţ apoi a fost Eddie Fisher. Dragostea dintre cei doi s-a înfiripat deoarece bărbatul, care era cel mai bun prieten al lui Todd, i-a fost aproape actriţei în momentele grele.
A urmat prima căsătorie cu Richard Burton, la 15 martie 1964. Cuplul a rezistat până la 26 iunie 1974. În timpul celor zece ani petrecuţi împreună, cei doi actori s-au concentrat mai mult asupra mariajului decât asupra carierelor lor. Deşi s-au despărţit cu mare scandal, nu au rezistat prea mult separaţi şi s-au recăsătorit la 10 octombrie 1975. Însă, în ciuda iubirii nebune, starurile au divorţat din nou după doar câteva luni, la 29 iulie 1976. Pentru a uita de dragostea sa pentru Burton, Liz s-a măritat în acelaşi an cu John Warner alături de care a petrecut şase ani. Abia după aproape zece ani, Liz s-a măritat iar, de data aceasta cu un muncitor, Larry Fortensky, cu care a stat cinci ani.

Bunică la doar 39 de ani
Liz a avut doi copii cu Wilding - Michael Howard Wilding (născut în 1953) şi Christopher Edward Wilding (născut în 1955). A devenit apoi mamă în 1957 după ce a adus-o pe lume pe Liza Todd, iar în 1964 a devenit iar mamă, adoptând-o pe fiica lui Richard Burton, Maria. În plină glorie şi considerată un adevărat sex-simbol, Liz a devenit bunică, deşi avea doar 39 de ani. Nepoţelul îi aparţinea fiului său, Michael. La momentul decesului său, Liz avea zece nepoţi şi patru strănepoţi.

Şi-a dorit să întârzie la propria înmormântare
Ca orice star veritabil, care decide să întârzie la orice eveniment, pentru a fi observată de toată lumea, şi Liz apărea târziu la orice eveniment. Se spune că a lăsat cu limbă de moarte ca trupul său să fie adus cu întârziere la slujba de înmormântare. Cei care s-au ocupat de acest neplăcut eveniment s-au ţinut de cuvânt, iar slujba a început cu 15 minute mai târziu.

Îngropată alături de Michael Jackson şi Marilyn Monroe
22-08-2Deşi, în nenumărate rânduri, Liz a anunţat că vrea să fie îngropată alături de Richard Burton, acest lucru nu a fost posibil, deoarece ultima soţie a actorului a decis să împrejmuiască mormântul din Elveţia al acestuia cu un uriaş zid de piatră.
Pentru că visul său de a dormi pe vecie alături de dragostea vieţii sale nu a fost posibil, Liz a fost înmormântată în cimitirul Forest Lawn din California. Alături de ea se odihnesc Michael Jackson, Clark Gable, Walt Disney, Natalie Wood şi chiar rivala sa într-o perioadă, Marilyn Monroe. De altfel, într-o biografie neautorizată, Richard declara că a avut o relaţie cu Marilyn.

Trebuia să joace în „Mihai Viteazul“

După decesul actriţei, Sergiu Nicolaescu a afirmat că Liz Taylor trebuia să joace în superproducţia românească „Mihai Viteazul”. Din păcate, autorităţile din România acelor vremuri au decis ca toate rolurile din acest film să fie interpretate de actori români. Alte staruri care ar fi trebuit să joace în această producţie autohtonă erau Richard Burton, Orson Welles şi Charlton Heston.

Testamentul va fi deschis în curând

De-a lungul vieţii sale, actriţa a adunat o avere estimată între 600 de milioane şi un miliard de dolari. Numai dacă amintim diamantul Taylor-Burton, de 69,4 carate, primit de la Richard şi cumpărat la licitaţie pentru 1,1 milioane de dolari, sau faptul că în 1962 a primit 1 milion de dolari pentru rolul din „Cleopatra” e suficient să ne dăm seama de valoarea averii. Se spune că cei patru copii ai divei nu au primit cu mare încântare vestea că averea ar putea încăpea pe mâinile unui manager de culoare, Jason Winters, bun prieten al actriţei. Testamentul va fi deschis săptămâna aceasta şi ar putea fi o veritabilă surpriză.

Ştiaţi că...
... Liz Taylor a fost naşa copiilor lui Michael Jackson.
... Pe monumentul funerar al actriţei scrie doar: „Aici se odihneşte Elizabeth. A trăit!”
... Diva se convertise la iudaism.
... În seara înmormântării actriţei, teatrele de pe Bulevardul Broadway din New York au stins toate luminile de pe faţade timp de un minut, la ora 20:00.

„Dacă cineva este atât de prost să-mi dea un milion de dolari pentru o poză, nu sunt atât de proastă încât să refuz“ (Liz Taylor)