Main menu

header

cotnari wide

30-12-1de Elena Şerban

- Se împlinesc 70 de ani de la decesul celui mai înalt om de pe planetă

Robert Pershing Wadlow, cel mai înalt om din lume, a murit la data de 15 iulie 1940. Deşi a trăit doar 22 de ani, bărbatul a avut la deces o înălţime de… 2,72 metri şi o greutate de 220 de kilograme. Graţie dimensiunilor sale, el a intrat în Cartea Recordurilor, drept cel mai înalt om din lume.

A suferit de hipertrofia glandei pituitare Americanul s-a născut la data de 22 februarie 1918, în localitatea Alton, din statul american Illinois, într-o familie cu membri cu dimensiuni normale. De altfel, micul Robert nu avea la naştere nimic neobişnuit. Abia la vârsta de 1 an şi 6 luni a început să crească foarte repede şi foarte mult. Motivul l-a constituit hipertrofia glandei sale pituitare, care a avut drept consecinţă un nivel anormal de ridicat al hormonului de creştere. Conform medicilor din acea vreme, Robert nu s-a oprit din creştere până în momentul decesului, deşi ajunsese la maturitate.
Dimensiunile foarte mari s-au dovedit problematice pentru el. Astfel, bărbatul a fost nevoit să se deplaseze cu ajutorul unor proteze la picioare. Chiar şi aşa, colosul nu se simţea foarte sigur pe membrele sale.
În ciuda faptului că avea probleme de deplasare, cel mai înalt om din lume nu s-a lăsat învins. S-a decis să îşi câştige singur banii pentru a se întreţine. De aceea, în 1936, a făcut turul Americii alături de un circ celebru în acea vreme. A repetat experienţa doi ani mai târziu, pentru că lumea plătea bani frumoşi pentru a vedea „minunea”, cum era considerat Robert.

Deces din cauza unei infecţii
Şi cum la o viaţă agitată nu s-ar fi potrivit o moarte liniştită, aşa s-a întâmplat şi în cazul lui Robert. În timp ce participa la un festival forestier organizat cu ocazia Zilei Naţionale a Americii, unde era invitat de onoare, el trebuia doar să îşi facă apariţia şi să se întreţină cu participanţii. Şi aşa a şi făcut. Doar că, în timp ce se deplasa prin zonă, una dintre protezele de la un picior i-a făcut o rană. Organismul nu foarte rezistent nu a reuşit să treacă peste infecţia creată, şi gigantul a decedat 11 zile mai târziu. Contemporanii lui Robert spun că acesta a murit în timp ce dormea.

Funeralii grandioase
La înmormântarea lui Wadlow au participat peste 40.000 de persoane, multe dintre ele lăudându-se că îl cunosc pe cel mai înalt tip din lume din numeroasele sale turnee. De asemenea, mulţi dintre cei prezenţi au precizat că nu au venit neapărat să îl vadă pe Robert decedat, ci au fost curioşi să observe de câţi oameni este nevoie pentru a purta sicriul uriaş. Pentru că, într-adevăr, dimensiunile de Goliat ale lui Robert au impus un sicriu pe măsură. Astfel, coşciugul celui mai înalt om a cântărit nu mai puţin de o jumătate de tonă. Pentru a fi siguri că amatorii de suveniruri funebre nu vor profana mormântul, familia lui Robert a decis să îl îngroape într-o boltă de beton.

- La vârsta de 5 ani, Robert se îmbrăca în haine pe care le purtau adolescenţii de 17 ani;
- Gigantul a fost membru al Francmasoneriei;
- O pereche de încălţări confecţionate special pentru Wadlow costau nu mai puţin de 100.000 de dolari;
- Sultan Kosen, din Turcia, este, în prezent, cel mai înalt om din lume, măsurând 2,465 metri