de Elena Şerban

- Vasul „de nescufundat” s-a scufundat în două ore!

Toată lumea a auzit despre tragedia Titanicului, vedeta companiei White Star Line. Alături de Olympic şi Britannic, vasul a fost conceput pentru a domina călătoriile transatlantice. Din păcate, acesta s-a ciocnit cu un aisberg în prima călătorie şi s-a scufundat în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912.

Construcţia a durat trei ani
Construcţia Titanicului a început la 31 martie 1909, vasul fiind echipat complet fix trei ani mai târziu, la 31 martie 1912. El a fost construit la şantierele Harland and Wolff din Belfast şi a fost proiectat de directorul Lord Pirrie, de şeful departamentului de proiecte, Thomas Andrews, şi de managerul general, Alexander Carlisle.
După finalizarea vaporului, cei trei au considerat că au realizat un vas „de nescufundat”. Afirmaţia lor se baza pe faptul că nava era împărţită în 16 compartimente impermeabile, despărţite prin uşi etanşe. Era proiectat să stea la suprafaţă cu patru astfel de încăperi inundate. Doar dacă se umpleau cu apă mai mult de patru, vasul se scufunda.

Lux peste măsură
Proiectanţii nu şi-au dorit doar un vapor foarte sigur, ci şi unul foarte luxos, pentru a oferi tot confortul din lume pasagerilor. De aceea, de la bordul navei nu lipseau: o piscină, sală de gimnastică, băi turceşti şi o bibliotecă. Camerele de zi de la clasa de lux erau placate cu lemn scump, mobilă şi alte decoraţiuni elegante. Condiţiile de la clasele a II-a şi a III-a erau mai bune decât pe alte nave ale vremii. Poate din acest motiv, Titanicul era cu peste 1.000 de tone mai greu decât Olympic.

Călătoria groazei
La 10 aprilie 1912, transatlanticul Titanic a plecat spre New York, în voiajul său de inaugurare, cu 2.200 de persoane la bord. Doar patru zile a durat feeria la bordul luxosului vas. În noaptea de 14 aprilie 1912 (ora 23:40), Titanicul a lovit un aisberg pe partea dreaptă, acesta provocându-i o tăietură în navă de 90 de metri (toată lungimea era de 260 de metri). În urma impactului, cinci dintre compartimentele impermeabile au fost inundate foarte rapid. Căpitanul Edward Smith şi Thomas Andrews au evaluat situaţia şi au admis că vasul se va scufunda. La nici 30 de minute de la impact, echipajul era mobilizat pentru evacuarea de urgenţă: pregătirea bărcilor de salvare şi instruirea pasagerilor care ar fi trebuit să iasă pe punte cu vestele de salvare pe ei. Din păcate, oamenii de la bord nu erau îngrijoraţi, ei fiind convinşi că se află pe un vapor „de nescufundat”. Primii care au realizat că situaţia e gravă au fost pasagerii de la clasa a III-a, ei fiind cazaţi în punctul cel mai jos al navei. Aceştia s-au speriat când au văzut cât de repede se inundă vasul, dar mai ales când nu li s-a permis să urce pe punţile superioare.

Pasagerii de la clasa I au fost primii salvaţi
Pe Titanic, pasagerii de lux au avut întâietate nu doar la capitolul confort, ci şi la siguranţă. De aceea, aceştia au fost urcaţi primii în bărcile de salvare. În jurul orei 12:30, prima ambarcaţiune a fost lansată cu numai 12 pasageri, deşi putea transporta 70. La clasa a III-a, situaţia a devenit dramatică. Din când în când, li s-au permis femeilor şi copiilor să ajungă pe punte. Abia după ce vasul a început să se scufunde vizibil, pasagerii de lux au realizat pericolul.

Laşitate şi curaj
Deşi considerat doar un cadru de film, sunt multe mărturii ce confirmă că orchestra a cântat pe toată perioada naufragiului. Asta în timp ce bărcile au plecat una câte una fără a fi umplute la capacitatea maximă. Mulţi oameni care aleseseră să rămână la bordul navei au murit înecaţi, deoarece cabinele de clasa I au fost inundate aproape instantaneu.
Panica a ajuns la cote paroxistice atunci când pasagerii care se credeau în siguranţă pe vas au constatat că nu mai sunt bărci de salvare şi vor muri. De aceea, mulţi dintre ei au dat dovadă de laşitate şi au recurs la tertipuri pentru a se îmbarca pe puţinele ambarcaţiuni rămase. Se zice că un băiat s-a îmbrăcat în haine de damă pentru a fi primit pe o barcă, iar că mulţi bărbaţi s-au ascuns sub hainele soţiilor, strecurându-se astfel. Însuşi directorul companiei White Star Line, aflat pe vas, a păcălit un membru al echipajului şi, deşi ştia că nu are voie, s-a instalat pe o ambarcaţiune de salvare.
Cuvinte de laudă au fost aduse după tragedie poştaşilor de pe Titanic, ce au murit încercând să salveze… corespondenţa. Benjamin Guggenheim, membru al familiei care a fondat muzeul cu acelaşi nume, şi Thomas Andrews sunt printre oamenii iluştri care au rămas să moară pe Titanic.
Cele mai multe dintre victimele naufragiului nu au decedat o dată cu scufundarea navei, ci în apele îngheţate. După ce au depăşit şocul tragediei, câţiva supravieţuitori au povestit cu groază cum sute de persoane cereau îngheţate ajutor. Plânsetele şi ţipetele spărgeau tăcerea nopţii din Atlantic. Temperatura apei era de 2°C, iar a aerului, de 5°C. Din comoditate, dar mai ales din laşitate, pasagerii bărcilor nu au întins o mână de ajutor năpăstuiţilor din apă. Le era teamă că vor fi traşi în oceanul îngheţat. După câteva ore, vasul Carpathia a ajuns în zonă şi i-a recuperat pe supravieţuitori, ducându-i la New York. Din cei 2.200 de pasageri, 1.517 şi-au găsit sfârşitul în Atlantic.

- La 15 aprilie se împlinesc 98 de ani de la momentul fatidic. Filmul inspirat după această tragedie a avut cele mai mari încasări din istorie, peste 2 miliarde de dolari
- Construcţia Titanicului a început la 31 martie 1909 şi s-a încheiat peste exact trei ani
- Atingea o viteză maximă de 41 km/h
- Putea să transporte un total maxim de 3.547 de pasageri plus echipaj
- Din cei 2.200 de oameni, 1.517 au murit în apele îngheţate ale Atlanticului

Mărturii

Epava Titanicului a fost descoperită în 1985 de oceanograful Robert Ballard, într-o misiune finanţată de Armata americană, care trebuia, de fapt, să localizeze două submarine nucleare scufundate în anii ’50. Au fost scoase la suprafaţă diverse obiecte, martore ale tragediei: vase din cel mai fin porţelan (pe care se vede încă logo-ul White Star Line), oale, îmbrăcăminte sau încălţăminte. Imediat ce artefactele au fost scoase de pe epavă au fost scufundate în bazine cu apă sărată, să nu se deterioreze. Apoi, treptat, ele au fost mutate în apă din ce în ce mai puţin sărată şi apoi scoase la uscat.