Main menu

header

cotnari wide

13-00-1de Elena Şerban

Cunoscut ca primul domnitor al României, Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 18 martie 1820, la Bârlad. Membru al unei familii de boieri, Cuza a avut o educaţie înaltă şi a devenit ofiţer în armata moldovenească.

În 1844 s-a căsătorit cu Elena, o femeie nu foarte frumoasă, dar cu rădăcini în neamul Sturdza şi Cantacuzino. Căsătoria nu se dovedeşte armonioasă, atât din cauza faptului că Elena nu putea rămâne gravidă, dar şi a relaţiilor extraconjugale pe care le avea Cuza. De altfel, soţia i-a crescut cei doi copii pe care soţul său i-a avut cu amanta Elena Maria Catargiu-Obrenović: Alexandru A. Cuza şi Dimitrie Cuza. Dimitrie s-a sinucis în 1889, iar Alexandru a murit la Madrid, în 1890.

La doar 28 de ani, se implică activ în Revoluţia de la 1848. Este luat prizonier şi dus la Viena, dar eliberat graţie intervenţiei britanice. La zece ani de la Revoluţie, devine ministru de război al Moldovei. Susţinător al Unirii, Cuza este sprijinit de ambele ţări româneşti şi este ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859 şi, în Ţara Românească, la 24 ianuarie 1859.

După Unire, Cuza şi Mihail Kogălniceanu iniţiază importante reforme interne: secularizarea averilor, reforma agrară etc.

Din aceste motive, dar şi pentru că a fost acuzat că încerca să instituie un regim personal, Cuza este înlăturat de la putere. Îşi petrece restul vieţii la Paris, Viena şi Wiesbaden. Moare la 15 mai 1873, Heidelberg, Germania. A fost înmormântat iniţial la Biserica Domnească de lângă Palatul Domnesc de la Ruginoasa (Iaşi), conform dorinţei sale, iar, după al doilea război mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.