Main menu

header

cotnari wide

doina isfanonide Cristina Tache

Originile mărţişorului se leagă de o veche sărbătoare, Matronalia, celebrată în Imperiul Roman, când Anul Nou era în prima zi a primăverii, la 1 martie. În România, cercetările arheologice au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărţişorul, vechi de 8.000 de ani. Aşadar, această dată festivă a supravieţuit până în zilele noastre, simbolul său fiind considerat o amuletă. Despre practicile şi semnificaţiile acestei zile speciale ne-a vorbit Doina Işfănoni (foto), etnolog şi director ştiinţific la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, din Bucureşti.

Firul alb şi roşu simbolizează „funia timpului”
În jurul mărţişorului există o mulţime de credinţe, începând de la realizarea lui şi până la maniera în care trebuie purtat. Doina Işfănoni a explicat aceste obiceiuri: „Mărţişorul poartă un simbolism aparte. Firul roşu reprezintă «căldura vieţii», ceea ce dorim să renască, iar cel alb semnifică «puritatea», lumina rece şi îngheţată. Aceste două elemente, puse laolaltă şi răsucite, alcătuiesc «funia timpului», o îmbinare benefică pentru cel care va purta mărţişorul. Acesta este o amuletă apărătoare de rele şi aducătoare de bine, de fecunditate şi de împlinire a frumuseţii. Înainte, fetele îl purtau în jurul gâtului, atârnând de fir o monedă din aur sau din argint, ea amplificând mesajul simbolic prin virtuţile metalului nobil. În credinţele populare străvechi, strălucirea aurului era asemuită cu lumina soarelui, iar a argintului, cu cea a lunii. Domnişoarele purtau mărţişoarele crezând că vor beneficia de vitalitate, frumuseţe, dar şi de puterea fecundatoare a lunii asupra feminităţii. La Mucenici sau când apăreau primele flori de măceş, fetele legau şnurul mărţişorului pe aceşti arbuşti, ca să dobândească gingăşie, iar monedele erau folosite pentru a cumpăra caş, pâine albă şi vin roşu. Această practică, săvârşită întotdeauna în grup, avea rolul de a transfera către sine însuşirile fiecărui aliment: să fie rumenă în obraji ca vinul şi să aibă pielea albă ca pâinea şi caşul. Mărţişorul modern a substituit monedele din aur sau argint cu diverse simboluri ale primăverii: flori sau unele insecte. Deşi, în zilele noastre, se poartă la piept, el şi-a păstrat caracteristica de simbol protector al vitalităţii şi al frumuseţii. Tinerii şi copiii îşi legau mărţişorul la încheietura mâinii, această zonă fiind considerată vulnerabilă: «pe la încheieturi se strecoară răul în om». Tinerele neveste îşi încing mijlocul cu el, pe sub haine, pentru a le proteja pântecele şi a le asigura «plămada vieţii». Bătrânele poartă şnurul legat tot în jurul taliei, de această dată pentru a se feri de durerile de şale. Bărbaţii îşi prind firul aducător de noroc la căciuli sau la pălărie”.

Protejează casa şi animalele de spiritele rele
Fiind considerat o amuletă imbatabilă împotriva forţelor malefice, şnurul mărţişorului nu este purtat doar de oameni. El se pune la case, la porţi şi chiar la animalele din ogradă, pentru a le proteja şi a atrage norocul şi binele în gospodărie. În vechime, acesta se confecţiona după un anumit ritual, înfăptuit de cea mai bătrână femeie din familie. Practica a mai supravieţuit până la începutul veacului al XXI-lea în câteva sate din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi. „Femeia cea mai vârstnică din casă măsoară deschiderile uşilor şi ferestrelor, în lăţime şi înălţime, derulând un fir alb şi unul roşu dintr-o sucală sau dintr-un coş. Sfoara măsurată, mărţişorul, se adună pe o bucată de trestie, apoi femeia măsoară şi fiecare membru al familiei, din creştet până în tălpi. La final, ea rupe aţele cu mâna, niciodată cu foarfeca sau cuţitul, pentru a nu «tăia norocul» şi începe să lege mărţişorul la fiecare persoană în mod diferit. La fete - în jurul gâtului, bărbaţilor - la pălărie sau la căciulă, la copii - pe mâna dreaptă, iar nevestelor - pe talie. Fiecare şnur este legat cu trei noduri, iar firele care rămân se pun la poartă, la casă, la animale, fără să se irosească vreo bucată. Un alt moment important în practicile legate de acest simbol al primăverii este scosul sforii. În sudul ţării, unde primăvara soseşte mai repede, mărţişorul «se leapădă» la Mucenici (9 martie), iar în altele, la înflorirea livezilor. Copiii şi fetele tinere trebuie să agaţe şnurul pe plante cu flori, pentru a atrage asupra lor frumuseţea şi prospeţimea. Femeile căsătorite pun mărţişorul întotdeauna pe ramurile unor pomi roditori, astfel având noroc de copii. Niciodată nu se aruncă la gunoi sau pe apă şi nu se lasă pe lucruri lipsite de viaţă”, încheie doamna Işfănoni.

Baba se alege în funcţie de ziua de naştere

Între 1 şi 9 martie sunt „Zilele Babelor”, în care primăvara se luptă să ia locul iernii. Baba Dochia, îmbrăcată cu nouă cojoace, „scutură” în fiecare zi câte unul. În credinţele populare, în special femeile, îşi aleg „babele” pentru a vedea cum le va merge în anul ce vine. Despre aceste obiceiuri, Doina Işfănoni precizează: „Descifrarea «babelor» nu priveşte doar caracterul femeii, ci vizează şi norocul ei (de căsătorie, prunci sau bani). Toate instabilităţile din acele zile sunt decodate ca «boabe de zăbavă», până la atingerea scopului dorit. Cele nouă «babe» se leagă de multiplul de 3 şi de semnificaţia magică a cifrelor faste şi nefaste - 3, 7 şi 9, folosite în toate ritualurile simbolice de descântec sau vrajă, ca praguri ce trebuie trecute pentru a beneficia de împlinirea dorinţelor. Babele se aleg în funcţie de ziua de naştere şi nu aleatoriu. Dacă o femeie este născută în ziua de 23, de exemplu, se adună cifrele între ele şi se obţine numărul 5. Acea persoană îşi va alege a cincea zi din martie. Felul în care arată ziua respectivă are, în credinţele populare, diverse semnificaţii: o zi însorită arată grabă la căsătorie, ploaia simbolizează belşug, noroc neaşteptat sau rodirea semănăturilor, iar ninsoarea semnifică fericirea.”