Main menu

header

cotnari wide

de Claudia Stan

Se spune că pe vremea Împăratului Irod s-a dat ordin ca fiecare tânăr să se ducă în satul natal şi să se înscrie pe liste pentru a fi luat la oaste. Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, a plecat şi el către Vifleem, oraşul său natal, pentru a respecta orânduirea împăratului.

Transformarea bărbatului rău şi necredincios
Într-una dintre nopţi, pe Maria au cuprins-o durerile naşterii, iar Iosif l-a rugat pe Moş Ajun să îi găzduiască. Pentru că acesta era sărac, a trimis-o la fratele său, Crăciun, care era un om bogat. Crăciunoaia, soţia Moşului, ştiindu-şi bărbatul rău şi necredincios, a trimis-o pe Fecioara Maria în grajdul vitelor, unde aceasta L-a născut pe pruncul Iisus. După ce Crăciun a aflat că soţia sa a găzduit-o pe Fecioara Maria în staul, i-a tăiat mâinile Crăciunoaiei. Maica Domnului, văzând acestea, a făcut o minune şi i-a pus mâinile la loc, moment în care Crăciun s-a căit pentru toate păcatele, cerându-i iertare lui Dumnezeu pentru ceea ce a făcut şi devenind astfel „primul creştin”, „Sfântul cel mai bătrân”. Glasuri de îngeri şi strigăte de bucurie se auzeau atunci din Cer spunând: „Slavă întru cei de Sus, lui Hristos, Domnul Iisus”.

Şi-a împărţit averea copiilor săraci!
Legenda spune că s-a căit atât de mult, încât a doua zi şi-a împărţit toată averea copiilor săraci. De atunci, în fiecare an, în Ajunul Crăciunului, Moşul face cadouri tuturor.
Potrivit legendei, primii creştini nu celebrau naşterea lui Iisus, aceasta fiind sărbătorită în luna septembrie, o dată cu Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic). În anul 320, Papa Iuliu I a stabilit ca în mod oficial sărbătoarea Naşterii lui Iisus să fie celebrată cu fast la 25 decembrie. În anul 325, împăratul Constantin cel Mare introduce şi el oficial Crăciunul ca sărbătoare a Naşterii lui Hristos.

În ziua în care Maica Domnulul L-a adus pe lume pe Hristos a chemat toate animalele în staul, pentru a-i ţine de cald Pruncului. Singurul animal ce nu a venit a fost calul, acesta preferând să mănânce în continuare. Se spune că Maica Domnului l-a blestemat ca oricât de mult ar mânca să nu se sature niciodată!