de Andrei Dicu şi Silviu Ghering
Generații întregi au făcut cunoștință cu mitul lui Zorro, un personaj legendar, care a marcat istoria Californiei. Ecranizată, povestea haiducului mascat a căpătat mai multe forme. Cert este că Zorro a fost un personaj necesar, inspirat de rebelii dintr-un spațiu bântuit de conflicte și aflat în căutarea autonomiei. Care este, însă, adevărată istorie care a dus la crearea acestui mit?
Scriitorul Johnston McCulley, creatorul personajului
Încă din anul 1920, în galeria eroilor hollywoodieni își făcea apariția un nou personaj, banditul mascat din California. Inițial, acesta era un nobil cu origini spaniole, Don Diego de la Vega, împământenit în colonia Pueblo de Los Angeles, unde s-a întors pentru a-i apăra pe californieni de abuzurile guvernatorilor. Primul film (mut) despre Zorro, din totalul de peste 40, a fost regizat de Fred Niblo, avându-l în rolul principal pe Douglas Fairbanks. Era ecranizarea romanului lui Johnston McCulley, apărut inițial sub formă de foileton, în cinci părți, în revista „All Story Weekly”, sub titulatura „Blestemul lui Capistrano”. După ce a adoptat titlul „Semnul lui Zorro”, povestea a fost publicată sub formă de roman, înregistrând un succes de piață colosal și atrăgând atenția studiourilor de film. Cu toate acestea, California reprezentată de McCulley corespundea foarte puțin tabloului istoric al Californiei hispanice. Falsificarea culorii locale în care se mișca Zorro era atât de grosolană, încât istoricul Abraham Hoffman scria că „povestea lui McCulley ar fi putut la fel de bine să fie de pe Marte”.
Sursa, conflictele între biserică și guvernatorii Californiei
Unul dintre personajele centrale ale poveștii este un călugăr, Fratele Felipe, ocrotitor al sărmanilor californieni, oprimați de autoritățile militare, care îl susține permanent pe Zorro. McCulley cunoștea câteva date cu privire la întemeierea Californiei și știa că, în actul fondării coloniilor din acest spațiu, Biserica Romano-Catolică jucase un rol primordial, față de autoritatea civilă sau militară spaniolă. Activitatea misiunilor catolice nu s-a armonizat niciodată cu aceea a autorităților militare coloniale. Conflictele dintre cele două entități nu au întârziat să apară, dat fiind faptul că misiunile îi ocroteau pe indigeni în fața abuzurilor trupelor de ocupație. Abuzurile guvernanților spanioli au constituit sursa lui McCulley pentru conturarea intrigii romanului „Semnul lui Zorro” și a eroului său, don Diego de la Vega, într-un „californio” nativ, provenit dintr-o familie spaniolă stabilită acolo și nu un spaniol get-beget.
Don Diego de la Vega a devenit... „Esteban”
După mandatul primului guvernator, căpitanul Fernando de Rivera y Moncada, tensiunile locale între băștinașii ocrotiți de misiuni și succesorii acestuia s-au amplificat din cauza abuzurilor în materie de fiscalitate și a dezinteresului pentru dezvoltarea zonei, legate de educație și de eradi- care a sărăciei. Dintre guvernatorii trimiși de Coroana Spaniei, doar doi (Diego de Borica și Paco Vicente de Sola) au manifestat interes în privința înființării școlilor. Încet, încet, apariția unui cavaler salvator devenea o nevoie imperioasă. Cum acesta nu a existat (precum în alte colonii spaniole în care, la începutul secolului al XIX-lea, rezistența creolilor lua forma unor revoluții locale), McCulley l-a inventat târziu, după acaparea Californiei de către SUA. Acesta a fost don Diego de la Vega alias „Zorro”, aflat în conflict cu oamenii arogantului și crudului căpitan spaniol Ramon, care a devenit personajul „Esteban”, în ecranizarea din 1940, cu Tyrone Power, în regia lui Rouben Mamoulian, și în remake-ul din 1974, cu Frank Langella.
Dominația mexicană a influențat povestea
Interesant este că peisajul în care se mișcă Zorro este mai mult mexican decât spaniol. California este un pământ al moșierilor bogați, proprietari de „haciendas” (latifundii) sau de „ranchos” (ferme), la origine nobili spanioli sau moștenitori ai tradițiilor iberice, precum portul pălăriei cu boruri largi (sombrero) și al spadei pe care o preferă ca armă, în detrimentul pistolului, în conflictele private. Aceste tradiții au supraviețuit și după preluarea Californiei de către Mexic, în 1822, stat republican, după scurta experiență monarhică a lui Augustin de Iturbide, sfârșită cu executarea „împăratului” de către republicani și urmată de apariția generalului dictator Santa Anna. Sub guvernământul mexican, autoritatea reală din California a trecut în mâinile micilor facțiuni grupate în jurul puternicelor și bogatelor familii de „rancheros” (proprietari de ferme), ale căror legături și alianțe multiple prin căsătorii au făcut aproape imposibile ciocnirile sau revoltele militare violente. McCulley cunoștea realitatea socială din scurta perioadă a dominației mexicane, când s-a cristalizat o aristocrație locală, cu veleități de independență. În romanul cu pricina, două asemenea familii sunt Vega („Zorro” și rudele sale) și Pulido, familia senioritei Lolita, iubita eroului, destinată a-i deveni soție. Nu este, însă, vorba despre o iubire romantică, ci despre o căsătorie de conveniență. Povestea lui Zorro reflectă, din nou, această realitate, în ciuda denaturării istoriei Californiei, de la începutul secolului al XIX-lea.
Semnul „S” de la „Stanislas”, înaintea lui „Z” de la „Zorro”
La 5 ani după înăbușirea unei insurecții a clericilor (1824), a apărut pe scena californiană primul erou considerat drept prototip al personajului „Zorro”, indianul creștinat și educat la misiunea San Jose, sub numele de Estanislao, după Sfântul Stanislas. Acesta a pornit în fruntea unei bande de 400 de amerindieni, efectuând raiduri pentru combaterea cărora guvernul a mobilizat trupele celor două „presidios” mexicane de la Monterey și San Francisco. Acțiunile acestora au eșuat, pentru că Estanislao își instruise recruții după modelul militar spaniol și mexican. Cu această ocazie, a apărut și primul element de conexiune cu personajul Zorro. Estanislao devenise un as în mânuirea spadei, cu care, după fiecare atac, lăsa un semn în formă de „S” (de la Stanislaus), pe ziduri și pe uniformele ofițerilor învinși.
Adevăratul bandit a murit de variolă
Locotenentul Mariano Vallejo, unul dintre liderii californienilor nordiști, l-a înfruntat pe Estanislao la San Joaquin Valley. După o bătălie sângeroasă, forțele lui Estanislao au fost nimicite, dar acesta a scăpat, refugiindu-se la San Jose. Mai târziu și-a reluat atacurile, asociindu-se cu un alt indian, Yoscolo, care obișnuia să-și acopere chipul cu o mască neagră. De la acesta vine și ultimul indiciu privind originile personajului „Zorro”. Nu se cunosc amănunte despre felul în care a murit Estanislao, în anul 1838, dar se pare că ar fi fost victima unei epidemii de variolă.
Filmul cu Alain Delon plasează eroul în America de Sud
Căpitanul era secondat de sadicul sergent Gonzales, care, de asemenea, a suferit o transformare cinematografică, devenind simpaticul sergent Garcia, din serialul produs de Disney în anii ’50. Același fenomen s-a petrecut și în filmul realizat în 1975, cu Alain Delon, în rolul principal. De altfel, versiunea cu Alain Delon este singura în care acțiunea se desfășoară în America de Sud și nu în California sau în Mexic.