Main menu

header

940 18 1de Cătălina Tăgârță

V-ați spus vreodată: „Am nevoie de câteva zile de concediu ca să termin curățenia în casă, să repar ceva sau să pregătesc o surpriză pentru cei dragi?″. Oamenii își iau concediu de odihnă de la job ca să muncească pe plan personal și astfel se întorc la serviciu mai obosiți decât erau înainte. Pe de o parte e de înțeles, pentru că timpul se scurge rapid acasă și îndatoririle par că nu se mai termină. Și, totuși, e nevoie să avem grijă și de trup și suflet. De aceea, e necesar să țineți cont de câteva recomandări atunci când mergeți în vacanță, astfel încât să va rezolvați și problemele personale, dar să vă faceți timp să vă și odihniți și să vă încărcați cu energie.

Stabiliți-vă prioritățile

Se spune că timpul este cea mai limitată și prețioasă resursă. Iar adesea înghesuim în 24 de ore mai multe activități decât putem duce. Iar alteori, fix atunci când preconizăm că ne-ar mai rămâne una-două ore pentru noi, apare ceva neprevăzut și din nou încărcăm programul până la refuz. De aceea mie îmi place să amintesc mereu despre priorități. Atunci când ne știm prioritățile și ne stabilim un target, un scop la care vrem să ajungem, este mai ușor de măsurat totul și putem tria sau delega sarcinile care vin spre noi. Nu absolut totul este obligatoriu. Dar sănătatea chiar este o prioritate. Așadar, atunci când faceți programul pentru vacanță țineți cont de prioritățile voastre! Indiferent că plecați în vacanță din prima până în ultima zi de concediu, sau că optați pentru a pleca mai puține zile, ca să vă rezolvați întâi sarcinile casnice și să lăsați totul pus la punct acasă, aveți grijă și de nevoile organismului! Și faceți mici schimbări în programul zilnic, astfel încât chiar să simțiți o diferență față de zilele în care mergeți la job.

Râdeți, cântați, faceți mișcare pentru a vă încărca de energie

940 18 2Felul în care ne trezim dimineața și modul în care ne simțim în prima parte a zilei este definitoriu pentru întreaga zi. De aceea, specialiștii recomandă să alocăm câteva minute în care să ne asigurăm că ne încărcăm cu energie pozitivă. Faceți puțină mișcare, cântați, râdeți, fiți recunoscători, scrieți-vă gândurile, savurați-vă cafeaua cu fereastra larg deschisă! Orice rezonează cu voi e binevenit, pentru că toate aceste activități vă încarcă automat cu energie pozitivă! Chiar și un om foarte ocupat își poate lua cinci-zece minute dimineața în care să facă puțină gimnastică, își poate începe ziua cântând sub duş sau schimonosindu-se în oglindă și râzând de fețele haioase pe care le face. Îmi amintesc când am filmat cursul pentru proiectul EduKiwi School și a intrat regizoara în studio, îmi tremura vocea în timp ce prezentam, și ca să mă ajute să mă relaxez mi-a propus să mă schimonosesc puțin. La început am fost reticentă, însă fiindcă a început și ea și cameramanul să facă asta, doar-doar să mă relaxez, am intrat și eu în jocul lor. Pufăiam toți trei de răsuna încăperea și am încheiat râzând cu poftă. Nu e nevoie de mult timp ca să vă reconectaţi cu voi, să vă încărcați cu energie și să vă bucurați de viață ca un copil. Din păcate, mulți am cam uitat să facem asta.

Încercați zilnic activități distractive

Ceea ce mie mi se poate părea amuzant poate nu e și pentru voi. Însă dacă aveți prin preajmă copii e suficient să intrați în jocul lor și sigur vă deconectați de la gândurile care vă urmăresc peste tot. Când sunteţi în concediu de odihnă faceți ceva diferit față de ceea ce obișnuiți să faceți în timpul serviciului! Mai ales dacă plecați de acasă pentru câteva zile, căutați o oportunitate pentru a face ceva distractiv în aer liber. Mulți oameni găsesc scuze, prima pe listă fiind: nu am bani. Dar nu e nevoie de bani ca să mergeți la un picnic împreună cu copiii, să vă plimbați cu bicicletele sau să admirați stelele. Chiar dacă nu ați mai făcut asta de mult, mersul cu bicicleta se spune că nu se uită niciodată. Iar dacă nu aveți voi una, căutați un centru de închiriere!

Mici momente de răsfăț

Vă amintiți de oamenii aceia care tot spun că așteaptă concediul ca să se relaxeze, să se răsfețe? Să ştiți că și ziua lor tot 24 de ore are. Și deși pare că ei au mai mult timp liber și toate sunt puse la punct, nu ca la voi… realitatea este că aceste persoane știu să se bucure de viață, pun accent pe latura pozitivă a vieții, în loc să numere task-urile care au mai rămas de făcut și își dea voie să aibă mici momente de răsfăț, din când în când. În vacanță, acest lucru se traduce la unii prin a dormi jumătate de oră în plus dimineața, chiar dacă au o listă lungă cu sarcini de făcut, la alții prin a se trezi mai devreme decât restul casei pentru a savura cafeaua în liniște, iar la alții prin a lăsa laptopul de o parte în concediu, să se bucure de peisaj și să respire aerul curat din deplasare cu gândul la vacanță, nu cu gândul la ce a rămas neterminat acasă. Puteți încerca un masaj, un mic dejun la pat sau un tratament cosmetic într-o altă localitate decât cea de domiciliu. Dacă alegeți o cazare care are terasă, puteți să vă răsfăţaţi luând puțin aer încă de la prima oră a dimineții. Aerul curat vă va energiza.

Fără internet

În era tehnologiei, jobul ajunge cu noi în vacanță, oriunde ne-am deplasa. De aceea, dacă nu puteți opri de tot datele mobile pe perioada sejurului vă recomand să vă faceți un program de o oră pe zi (sau cu cât timp sunteți voi confortabili) în care să citiți mailurile sau mesajele, de preferat seara, ca să nu stați toată ziua cu gândul la ele! În caz de urgențe, veți fi contactat cu siguranță pe telefon. Fiecare e liber să aleagă pentru el, desigur, însă pentru a vă bucura pe deplin de concediu e recomandat să nu fiți bruiați din oră în oră, fiindcă veți coborî pe o vibrație mai joasă din punct de vedere energetic.

Alternați timpul de odihnă cu mici excursii!

Chiar și atunci când ne hotărâm să ne odihnim, după ce dormim una-două zile mai multe ore decât de obicei simțim nevoia să facem și altceva. Și ce e mai plăcut și relaxant decât o excursie? Fie puteți să luați mașina şi să vizitați împrejurimile, fie apelați la operatorii de turism care oferă excursii de o zi sau de câteva ore, fie porniți pur și simplu la pas, prin împrejurimi. Mișcarea în aer liber face bine atât organismului, cât și minții. Mai ales atunci când ne plimbăm sau alergăm singuri, mintea intră automat în stare de meditație, și ne încărcăm imediat cu energie. Indiferent ce alegeți să faceți, gândiți-vă la ce vă plăcea în copilărie, când în vocabularul vostru nu exista atât de des cuvântul „trebuie″.

Un lucru atât de banal precum băutul cafelei poate avea efecte neaşteptat de mari

Atunci când încercați să mulțumiți pe toată lumea - fie că e vorba despre cadouri, despre vizite și timp petrecut împreună, despre activități care vă relaxează -, aveți grijă să nu rămâneți nemulțumiți chiar voi. Fiindcă adesea, în încercarea de a face pe plac celor din jur oamenii renunță la propriile dorințe