Main menu

header

940 20 1de Georgiana Mihalcea

Deoarece este în mare parte tăcută, neglijarea emoțională din copilărie poate fi, de multe ori, un fenomen trecut cu vederea în psihologie. Spre deosebire de abuzul fizic, unde există semne precum vânătăi, aceasta este dificil de identificat. Psihologul Alexandra Sdeorna (medalion), de la Centrul Psiho-Logo-Med, Oradea (www.psihologi-oradea.ro), atrage atenția asupra faptului că acest fenomen poate fi descoperit abia la vârsta adultă. Poate lua multe forme, de la un părinte care are așteptări ireal de mari sau nu ascultă cu atenție, până la invalidarea experiențelor emoționale ale copilului până în punctul în care începe să se îndoiască de sine.

„Unii cred că grija față de necesitățile materiale este sinonimă cu iubirea”

- Ce reprezintă neglijarea emoțională a copiilor de către părinți?

- Neglijarea emoțională în copilărie este o problemă tot mai des întâlnită și apare în momentul în care părinții nu reușesc să observe și să răspundă suficient emoțiilor și nevoilor emoționale ale copiilor pe măsură ce aceștia cresc. Nu este același lucru cu abuzul asupra copiilor, deoarece este făcută adesea, neintenționat. În timp ce unii părinți ar putea ignora intenționat emoțiile copilului lor, alții pot să nu observe sau să nu răspundă nevoilor emoționale ale celor mici. Părinții ar putea încerca să facă tot posibilul în educarea lui, să-și iubească copilul foarte mult și, totuși, acesta să fie neglijat, fără a-i vedea și simți cu adevărat nevoile emoționale.

- De ce unii se îngrijesc mai mult de hrană, haine, bani, jucării decât de nevoile reale ale unui copil?

- De cele mai multe ori, când părinții aud că și-ar fi neglijat emoțional copiii, spun că nu este adevărat, că ei au făcut sacrificii pentru copiii lor, că au avut grijă de ei, i-au ținut curați, le-au dat hrană, le-au cumpărat haine, i-au însoțit la grădiniță, la școală etc. Unii confundă neglijarea emoțională cu cea fizică, au impresia că dacă copiii au fost bine îngrijiți a fost de ajuns ca ei să înțeleagă că sunt iubiți. Din păcate, însă, lucrurile nu stau așa. Singurătatea afectivă înseamnă lipsa intimității emoționale cu alți oameni și începe în copilărie, în relația cu părinții, dacă aceștia sunt mult prea preocupați de ei înșiși pentru a putea răspunde și nevoilor emoționale ale copiiilor.

„Primul semn este lipsa autocunoașterii”

940 20 2- Haideți să vorbim pe rând despre semnele pe care le puteți descoperi la un adult care a fost neglijat în copilărie. Care ar fi cel mai vizibil?

- Copilul se simte nevăzut din punct de vedere emoțional și singur. Acest lucru îi erodează sentimentul că este demn de a fi iubit și îl poate face temător în ceea ce privește intimitatea emoțională cu ceilalți, iar el se poate dezvolta cu unele neajunsuri sau sentimente incompatibile cu un stil de viață sănătos, după cum urmează: primul semn este lipsa autocunoașterii, ceea ce înseamnă că nu știi de ce ești capabil, care îți sunt punctele forte și punctele slabe, ce îți place, ce vrei, ce contează pentru tine. Lupta de a găsi răspunsuri la aceste întrebări este unul dintre semnele că un adult a fost neglijat când era copil și că nu se cunoaște pe el însuși așa cum ar trebui. Al doilea semn îl constituie sentimentul de goliciune. Goliciunea se simte diferit pentru fiecare dintre noi. Pentru unii, este un sentiment de gol simțit în stomac, în piept sau în gât care vine și pleacă. Pentru alți oameni, este o amorțeală.

- Care sunt celelalte semnale?

- Aș continua cu teama de a fi dependent printr-o compasiune aproape inexistentă pentru sine. La persoanele care au fost neglijate emoțional în copilărie există o tendință spre vină, rușine, furie - toate direcționate către el. Unii oameni au tendința de a merge direct către vinovăție și rușine ori de câte ori se întâmplă un eveniment negativ în viața lor. Se simte rușinat de lucruri de care majoritatea oamenilor nu s-ar rușina niciodată. Îi este rușine că are nevoi, că face greșeli sau că are sentimente. Există, ca semnal și un sentiment profund de a fi diferit față de ceilalți. El înțelege că ceva nu e în regulă cu viața sa, dar nu-și poate da seama ce este. „Sunt eu”, își spune, și simte că este adevărat. „Nu pot fi plăcut de ceilalți”, „Sunt diferit de ceilalți”, „Ceva e în neregulă cu mine”. Și, în final, al șaptelea semn ar fi dificultatea în identificarea, gestionarea și/sau exprimarea emoțiilor. I „se leagă limba” atunci când este supărat și are un vocabular limitat în cuvinte emoționale. Se poate întâmpla adesea să fie confuz de ce oamenii simt sau acționează așa cum o fac.

„Apar convingerile disfuncționale autodistructive”

940 20 3- Trăiesc aceste persoane cu credința că nu sunt demne de iubire?

- Ceea ce se comunică, de fapt, prin această neglijare, lipsa de implicare este că: „Eu nu contez, trebuie să fie ceva greșit cu mine”. Acești copii deveniți adulți primesc puțin sprijin și slabe încurajări. Motivul principal este teama de a fi judecat sau criticat. Ca atare, le țin în ei și încearcă să se adapteze cumva. Se adaptează mai mult sau mai puțin eficient la situații din viața lor. Ei trăiesc o foame a emoțiilor, au un vid emoțional. Ca atare, dezvoltă niște mecanisme proprii de a se adapta, de a face față anumitor situații care îi activează această convingere disfuncțională.

- Ajung să nu țină cont de propriile nevoi?

- Singurătatea emoțională este atât de dureroasă, încât un copil va încerca tot ce poate el pentru a stabili o conexiune, oricât de slabă, cu părinții lui. Astfel, copilul poate învăța să pună nevoile altora pe primul loc, crezând că așa poate avea o relație, că doar așa îl vor iubi ceilalți. Din păcate, ignorarea propriilor nevoi vine la pachet cu multe frustrări, care pot duce în timp la depresie. Aceste persoane își doresc ca ceilalți să le conștientizeze emoțiile. Așadar, este bine să explicăm celorlalți că avem nevoie de respectivul lucrul și să nu presupunem că ceilalți cunosc ceea ce avem noi nevoie. Doar că, respectivii copii, dacă nu au deprins acest exercițiu al recunoașterii și exprimării nevoii lor, le este dificil acum ca adulți să facă acest lucru.

Există cinci categorii de neglijare emoțională: absența fizică, lipsa unor structuri și a consecințelor care decurg din nerespectarea lor, absența observațiilor și a feedbackului, „calitatea” iubirii oferite copilului și lipsa sau neglijarea sentimentelor

„Părinții care nu răspund la emoțiile copilului, transmit neintenționat un mesaj puternic, cum că sentimentele lui nu contează“

„Trebuie să ne descoperim sentimentele şi să avem înţelegere faţă de noi“

- Educația din copilărie își pune amprenta asupra modului în care noi relaționăm cu copiii noștri? Cum putem scăpa de cutumele trecutului?

- Părinții modelează identitatea copilului în primii ani de viață, înainte ca școala și societatea să își impună, la rândul lor, influența. În copilărie, mama și tatăl sunt grupul social care modelează stima de sine a copilului, inteligența lui emoțională, personalitatea și identitatea culturală. Toate acestea depind de modul în care părinții interacționează între ei și împreună cu copilul. Ei creează mediul în care acesta crește, iar când mediul nu este unul echilibrat, copilul nu va putea susține relații bune și nu se va dezvolta sănătos ca adult.