Main menu

header

927 30 2de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu

O adevărată revoluție este pe cale de a se petrece, cu implicații majore pentru cei care pierd atât de mult timp cu ștergerea suprafețelor din locuințe și, în același timp, pentru industria care produce toate soluțiile necesare acestei operațiuni: s-a inventat suprafața care nu acumulează praf și se poate curăța singură.

Inspirată de necesitățile de pe navele spațiale

Corvoada de a șterge praful ar putea deveni în curând amintire. Oamenii de știință de la Universitatea Texas, din Austin, SUA, dezvoltă suprafețe cu autocurățare, la care praful nu aderă. Cercetătorii afirmă că particulele se lipesc una de cealaltă și pur și simplu se „rostogolesc” doar cu ajutorul gravitației. Studiul american s-a concentrat în primul rând pe tehnologia spațială și pe modul în care praful poate face ravagii în misiunile pe Marte și în echipamentele din stațiile spațiale, care sunt de înaltă tehnologie și extrem de costisitoare. De altfel, studiul a fost finanțat printr-un grant din cadrul programului de cercetare pentru inovarea în afaceri mici al NASA. Autorii cercetării speră ca materialul să ofere o soluție pentru praful spațial, care poate fi extrem de dăunător într-un mediu atât de riscant și este aproape imposibil de curățat - acesta a făcut anterior ravagii în misiunile Apollo și a cauzat inclusiv funcționarea defectuoasă a roverelor de pe Marte.

Protejează panouri solare, ecrane, ferestre

Cercetătorii americani explică faptul că descoperirea suprafeței pe care nu se acumulează praf s-ar putea dovedi utilă și pe Pământ, împiedicând panourile solare să adune impurități și astfel să-și piardă eficiența. Aceste suprafețe inovatoare pot proteja inclusiv ecranele dispozitivelor electronice și ferestrele de praful iritant, o problemă majoră în aglomerările urbane. Practic, oamenii de știință au modificat geometria suprafețelor plane la un nivel invizibil pentru ochiul uman. Echipa a realizat o rețea strânsă de structuri în formă de piramidă, la scară nanometrică, pe noul material, ceea ce face foarte dificilă lipirea particulelor de praf de acesta. Suprafața care se poate autocurăța a fost inițial testată pentru acumularea de praf lunar. Echipa a descoperit că doar pe două procente din suprafață au rămas particule, în comparație cu peste 35% pe material neted obișnuit.

Particulele de praf se lipesc între ele şi alunecă, se „rostogolesc” ajutate doar de... gravitaţie!

Pentru noul material care nu adună praf s-au folosit concepte de fabricare a nanotehnologiei numite „nanocoining“ și „nanoimprinting“, care imprimă modele pe obiecte, într-o versiune modernizată a modului în care ziarele și fotografiile au fost produse în masă în secolul al XIX-lea

Elimină ştergătoarele şi lichidele de curăţare

Noile suprafețe ar putea oferi o soluție pasivă pentru îndepărtarea prafului, spre deosebire de metodele active, cum ar fi folosirea ștergătoarelor și a lichidului pentru a curăța praful. „Ceea ce am realizat și demonstrat este o suprafață care se poate curăța singură. Particulele nu se pot lipi de suprafață, așa că se desprind doar cu forța gravitațională”, spune expertul Chih-Hao Chang, autorul studiului publicat în revista ACS Applied Materials & Interfaces, într-un comunicat. Deși tehnologia antipraf există de zeci de ani, studiile rareori au avansat în afara laboratoarelor, din cauza problemelor legate de detartrare.