Main menu

header

902 27 1de Roxana Istudor şi Silviu Ghering

Colecția extinsă de bijuterii personale ale Reginei Elisabeta a II-a a fost atât de mult timp în prim-planul atenției, încât a intrat în legendă, aidoma regretatei suverane. Impresionantă și uimitoare în ansamblu, conținând circa 300 de piese, colecția are un segment special, foarte apropiat de inima monarhului: broșele. Purtate cu ocazii foarte speciale, aceste podoabe au căpă- tat în timp o simbolistică aparte.

A deţinut aproape 100 de piese

Colecția de broșe a Elisabetei a II-a nu numai că era uluitoare vizual, dar s-a dovedit în mod repetat și un canal de comunicare, bijuteriile fiind legate de personalitatea suveranei, care nu-și exprima în pu- blic opiniile politice sau de altă natură. Cu ajutorul asistentei personale Angela Kelly și al broșelor, care se estimează că ar fi fost aproape 100 la număr, fosta suverană reușea să transmită diverse mesaje. Iar dragostea sa pentru acest accesoriu a determinat-o pe altfel foarte discreta Regină să-și deschidă colecția pentru scriitoarea Leslie Field, iar urmarea acestui gest a fost cartea „The Queen’s Jewels. The Personal Collection of Elizabeth II” („Bijuteriile Reginei. Colecția personală a Elisabetei a II-a”). Unul dintre momentele memorabile în care suverana a apelat la simbolistica broșelor a fost discursul faimos din timpul pandemiei, în care a lăudat și a încurajat poporul britanic purtând o piesă cu diamante și turcoaz și subliniind astfel vizual liniștea și calmul la care îndemnau vorbele sale. Potrivit datelor compilate de Lyst, în urma discursului, căutările de broșe au crescut cu 115% în trei ore.

Omagiu pentru Țara Galilor cu diamantul Welsh Guards

902 27 2Regretata Regină Elisabeta a II-a a făcut din broșă un accesoriu fundamental, care îi întărea comunicarea. De pildă, piesa Victoria Bow a fost prezentă în ținuta suveranei în iulie 2021, la o conferință cu tineri susținuți de Queen’s Commonwealth Trust. Pagina de Instagram oficială a Familiei Regale a imortalizat-o pe suverană cu doar o piesă dintr-un trio - Regina Victoria le purta împreună. Dar Elisabeta a II-a a dat fiecărui membru al familiei prezent la întâlnirea virtuală câte o piesă din grupajul prețios, subliniind în acest fel ideea de continuitate. De asemenea, în timpul paradei Trooping the Color din 2021, suverana a etalat o broșă rară, care a înlocuit obișnuita insignă Grenadier Guards: diamantul Welsh Guards. „În momentul în care suverana a făcut un semn din cap către gardienii galezi care au defilat, broșa, care amintește de un simbol național al galezilor, a întărit omagiul”, scrie Express. Și Scoția a primit un mesaj discret: în 2014, Eisabeta a II-a a etalat broșa Three Thistle la Jocurile Commonwealth, din Glasgow. A fost un omagiu adus florii naționale a țării, ciulinul (thistle).

Unitatea Commonwealth, punctată cu piesa Australian Wattle

902 27 3Un mesaj politic a conținut și etalarea broșei Enamel Maple Leaves, cu ocazia unei celebrări a țărilor care fac parte din Commonwealth, în 2010. Bijuteria are șase frunze de arțar, fiecare cu vârf de diamant și cu pețiolul terminându-se într-o perlă. Potrivit lui Field, Regina Mary a fost destinatarul inițial al broșei, pe care a primit-o în 1901 de la o asociație de doamne din Montreal, în timpul unui turneu regal. Elisabeta a II-a a folosit bijuteria pentru a sublinia același mesaj, la peste un secol distanță. Iar în decembrie 2017, Elisabeta a II-a puncta din nou printr-un accesoriu plin de simbolistică ideea din spatele existenței Commonwealth: broșa Australian Wattle. Concepută după floarea națională a Australiei, bijuteria a fost creată din platină setată cu diamante galbene și albe. Regina a primit-o în timpul turneului său în Commonwealth din 1954, de la prim-ministrul de atunci, Robert Menzies. Și broșa Australian Opal Spray are propria încărcătură simbolistică. Oferită Elisabetei a II-a drept cadou de nuntă de Liga Imperială a Marinarilor, Soldaților și Aviatorilor Reveniți din Australia, piesa este încadrată cu opale negre și diamante australiene. Multe decenii mai târziu, Regina a purtat bijuteria la Serviciul de Ziua Commonwealth, din 2016, de la Westminster Abbey.

Aquamarine Clip - rezistența strălucitoare a monarhiei

902 27 4Regina Elisabeta a II-a a purtat de mai multe ori broșa Crown Ruby, pentru a sublinia simbolistica familiei, întrucât piesa a fost transmisă reginelor de după Victoria, care a deținut-o inițial. Tot despre transmiterea moștenirii prin urmași au vorbit și aparițiile cu o piesă specială, primită de la părinții săi: broșa Coș cu flori, care a celebrat nașterea Prințului Charles. De atunci, suverana a legat-o mereu de filiație - a purtat-o pentru primul său portret oficial cu prințul nou-născut, apoi la botezul primului fiu al Prințului William, Prințul George, precum și cu ocazia mesajului de Crăciun din 2016, pentru toate familiile britanice. De altfel, și broșa Queen’s Aquamarine Clip, pietre albastru deschis accentuate de diamante albe, a avut o simbolistică similară, punctată ca atare. Piesa i-a fost dăruită Reginei de tatăl său, la împlinirea vârstei de 18 ani. Într-unul dintre mesajele adresate cu ocazia Zilei Victoriei împotriva naziștilor, suverana a etalat bijuteria, în timp ce în fundal era un portret al Regelui care a trecut Marea Britanie prin cel de-al Doilea Război Mondial. Iar atunci când Regina a dorit să sublinieze magnitudinea monarhiei britanice și puterea „soft” extinsă în toată lumea - cum a fost anul 2012, de pildă - suverana a purtat broșele Cullinan III și IV, piese „derivate” din diamantul gigant cu același nume, cândva cel mai mare descoperit vreodată, care a fost primit în dar de Regele Edward al VII-lea, în 1907, de la Africa de Sud.

Regina Elisabeta a II-a a proiectat ea însăși broșa Trandafir Centenar - 100 de diamante care încadrează o roză pictată manual - pentru Regina Mamă, la împlinirea a 100 de ani de viață

Stil vestimentar distinct, cu detalii sclipitoare

902 27 5Faimoasa broșă în formă de frunză de palmier, cu diamante, a fost creată în 1938, inițial pentru Regina Mamă, Elisabeta a II-a moștenind-o după decesul acesteia. Cum Regina Mamă a accesorizat această piesă cu ținute colorate, fiica sa a preluat acest stil și a făcut din el un pilon al aparițiilor sale vestimentare și de foarte multe ori broșa a fost nelipsită din ținutele regale. Și broșa cu rubin și diamante primită în dar de la Prințul Philip în 1966 a însoțit imaginea suveranei decenii la rând. Bijuteria, proiectată de Andrew Grima, a fost purtată, cu toată simbolistica afectivă asociată, în portretul aniversar al jubileului de diamant, în discursul de Crăciun din 2007, precum și la… ținutele roz ale Reginei.