Main menu

header

898 32 1de Roxana Istudor şi Daniel Alexandrescu

Oamenii de știință dezvoltă în prezent scaune și mese inovatoare, care se pot asambla după ce au fost scoase din ambalaj. Această următoare generație de tehnologie, numită „flat-pack”, permite schimbarea formei în produsul final, iar sistemul va include într-un viitor apropiat paturi și canapele.

Proces similar cu modul în care plantele și animalele își modifică aspectul

Comenzile de mobilier vin de multe ori în acele pachete plate în care există nenumărate componente și care necesită abilitate și scule pentru a fi montate în final piesa de mobilier dorită. Dar acest neajuns major pentru mulți consumatori este pe cale să ia sfârșit. Obiectele din lemn create de o imprimantă 3D pot fi programate să se transforme în forme complexe. Realizate prin tăiere, cioplire, îndoire sau presare, aceste piese pornesc de la un principiu cunoscut din vechime (procesul este similar cu modul în care plantele și chiar unele animale își pot modifica aspectul sau texturile; după ce un copac este tăiat, lemnul său își schimbă dimensiunile pe măsură ce se usucă). „Modificarea într-o formă 3D poate fi un obstacol. Dar ne-am gândit că am putea încerca să înțelegem acest fenomen și să-l valorificăm într-o transformare dezirabilă”, explică Doron Kam, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim.

Se poate controla direcția specifică a schimbării formei

Când produsul comandat este scos din ambalaj și începe să se usuce, se formează în designul său. Dar cum se transformă aceste produse plate în forme 3D? Potrivit specialiștilor, au nevoie doar de un stimul, cum ar fi o schimbare a temperaturii, a acidității sau a umidității. Acest mobilier este, de asemenea, realizat din materiale sintetice, cum ar fi geluri și elastomeric. „Am vrut să ne întoarcem la originea acestui concept, la natură, și să lucrăm cu lemn”, punctează expertul Eran Sharon. După ce au reușit să obțină o cerneală ecologică pe bază de apă, compusă din microparticule de deșeuri de lemn, cercetătorii din Israel au învățat cum să programeze viteza și calea de imprimare pentru a obține o varietate de forme finale. De pildă, stivuirea a două straturi dreptunghiulare din lemn care sunt imprimate în orientări diferite produce o spirală după uscare. De asemenea, se poate controla și direcția specifică a schimbării formei (răsucirea într-o spirală orientată în sensul acelor de ceasornic sau invers).

Se estimează că noua tehnică va reduce semnificativ costurile de transport ale pieselor neîmbinate

O rafinare suplimentară permite echipei să producă și obiecte cu forme finale mai complicate, cum ar fi un scaun. „Odată ajunse pachetele la destinație, la destinație, obiectul se poate deforma în structura dorită”, adaugă Sharon. Potrivit experților, noua tehnologie este studiată din perspectiva extinderii către piese de mobilier mai complexe, cum sunt paturile și canapelele, precum și pe direcția acordării de licențe pentru uz casnic, astfel încât consumatorii să își poată proiecta și imprima propriile obiecte din lemn, cu o imprimantă 3D obișnuită. Cercetătorii explorează, de asemenea, dacă procesul de transformare ar putea fi reversibil. „Sperăm să arătăm că, în anumite condiții, putem face aceste elemente să răspundă - la umiditate, de exemplu - atunci când dorim să schimbăm din nou forma unui obiect”, explică Sharon. Concluziile studiului, finanțat de Ministerul israelian al Științei, Tehnologiei și Spațiului, au fost prezentate la o reuniune recentă Societății Americane de Chimie din Chicago.