Main menu

header

832 20 1de Carmen Ciripoiu şi Sorin Dumitrescu

„Astrele guvernează omul, dar înțeleptul guvernează stelele”. Formă de cunoaștere și autocunoaștere în care o persoană este văzută dintr-o perspectivă holistică, în strânsă legătură cu mișcările planetelor și ale celorlalte corpuri cerești, astrologia este considerată de unii pseudoștiință, iar de alții știință. Dar sunt și persoane care spun că astrologia e o enigmă. Numai că aria acesteia depășește cu mult cadrul de cunoaștere științifică. Tot ce înseamnă această artă aflați de la astrologul Roxana Pănoiu.

Merge mână în mână cu astronomia, matematica, filosofia

Despre astrologie se poate spune că are un nivel de ramificare mai extins decât al medicinii. Asta pentru că această artă realizează niște conexiuni în planurile subtile care nu pot fi cuantificate și definite după standardele științifice. Spre deosebire de alte domenii ale cunoașterii științifice, mișcările astrelor oferă un domeniu de studiu al lumii la un nivel aparent rupt de realitatea terestră. Și chiar dacă unii confundă acest domeniu cu ghicitul, nu are nici cea mai mică legătură cu această latură. Pentru că astrologia merge mână în mână cu astronomia, matematica, filosofia. Fără aceste ancore, nu ar fi rezistat până acum.

Astrograma este matricea cu care o persoană vine la naștere pe pământ

832 20 2Latura practică a astrologiei constă în interpretarea astrogramei sau a hărții astrologice. Ce este astrograma? Matricea cu care fiecare persoană vine la naștere pe pământ, în care sunt foarte bine definite traseele pe care trebuie să le urmeze de-a lungul vieții. În această hartă se vede menirea omului în planul fizic, care este planul divin, talentele și darurile. Dar se poate observa chiar și umbra omului pe care trebuie să o aducă în lumină. Veniți pe lume într-o anumită zodie, asta înseamnă că Soarele se află la momentul nașterii într-unul dintre cele 12 semne zodiacale. Datoria fiecăruia este să învețe să scoată la suprafață calitățile și să transforme defectele în oportunități de creștere. Pe lângă zodie, mai primiți în dar și un ascendent, care este la fel de important. Acesta se referă la vitalitatea dumneavoastră, înfățișarea fizică și temperamentul, modul în care sunteți percepuți din exterior, sănătatea și echilibrul emoțional pe care îl dețineți. Ascendentul este vizibil mai mult în prima parte a vieții și pentru a-l afla e important să știți ora și locul nașterii.

Este clasificată în mai multe ramuri

Limbaj simbolic dar și artă, astrologia este clasificată în mai multe ramuri. Există astrologia previzională, care se ocupă cu deslușirea evenimentelor ce urmează să se întâmple, dar și astrologia relațională, care se referă la legăturile dintre două persoane și poate aduce răspunsuri la posibilitatea evoluției lor și la întrebările pe marginea compatibilității. La rândul său, astro- logia medicală studiază cauzele afecțiunilor și bolilor în astrogramă, precum și posibilele căi de tratament. Cât privește astrologia vocațională, aceasta identifică profesia, abilitățile, înclinațiile cele mai potrivite individului. Pe de altă parte, astrologia karmică vorbește despre mesajul vieților anterioare, iar astrologia mudană interpre- tează horoscopul țărilor din punctul de vedere al evenimentelor sociale și politice. Însă cea mai importantă este astrologia natală. Aceasta aduce o claritate a propriei ființe, prezintă caracteristicile și predispozițiile cu care o persoană vine în această viață, scoate în evidență căile mai scurte și mai potrivite spre evoluție.

Ce reprezintă harta natală

Prin interpretarea hărții natale vă conectați la arborele genealogic și vă valorificați moștenirea primită de la părinți, bunici, străbuni, observând tiparele preluate de la ei, pe care le puteți vindeca. Tot ce trebuie să înțelegeți dintr-o astfel de hartă este să învățați să mergeți pe fluxul ei și să nu încercați să fiți altcineva. Sigur, nu toți au acces la astfel de informații, nu vor să afle sau, poate, nu au găsit astrologul potrivit. Dar la un moment dat în viață omul ajunge să se întrebe cine este cu adevărat și care este rolul său în viață. Atunci își intră în rol astrologia. Persoanele apelează la această cunoaștere și când se află într-un impas, se îmbolnăvesc, pierd ceva sau pe cineva, au îndoieli, nu se mai regăsesc, simt nevoia să se autodepășească, vor să fie siguri că se află pe linia destinului lor.

Primele referiri au fost descoperite pe tăblițele cu scriere cuneiformă din Mesopotamia

De 5000 de ani oamenii se ghidează după înțelepciunea cosmică, iar primele referiri la astrologie au fost descoperite pe tăblițele cu scriere cuneiformă din Mesopotamia. Cu alte cuvinte, astrologia este la fel de veche ca civilizația. Grație acestei arte, omul a fost pus de la început în centrul Universului și i s-a dat statutul de Soare în propria viață. Astrologia a cunoscut o fază maximă de răspândire în Antichitate, când a trecut din Grecia în Imperiul Roman și a ajuns să fie folosită de numeroși împărați romani. După expansiunea creștinismului, astrologia a intrat în declin, dar și-a revenit în vremea Renașterii, după secolul al XIV-lea. Atunci, mișcarea spirituală cunoscută drept Epoca Umanismului a redescoperit valorile Antichității. Mai mult, a fost folosită cu mare încredere în medicină, abordarea vindecării fiind una holistică, pe toate planurile, omul fiind pus în relație cu tot ceea ce există în Univers, atât pe pământ, cât și în cer.

Astrologia este călăuza care ține în viață memoria colectivă și vă aduce permanent aminte cine sunteți, de unde veniți și încotro vă îndreptați

Cu câteva secole în urmă a fost disciplină de studiu în centrele universitare

Legătura cu medicina care s-a pierdut în timp, tinde să se restabilească în prezent. Acum câteva secole, astrologia a fost disciplină de studiu în centrele universitare. În acele vremuri, se considera că niciun medic nu este complet dacă nu stăpânește misterele medicale ale astrologiei. O altă legătură uitată este cea dintre astrologie și religie, în condițiile în care primii astrologi au fost chiar preoții, care au înregistrat mersul planetelor ca pe mesaje transmise de Dumnezeu oamenilor. Dacă la începuturile sale, astrologia a fost folosită pentru predicții generale și deciziile politice ale conducătorilor, astăzi ea este utilizată ca instrument de dezvoltare personală. Prin redescoperirea astrologiei în secolul al XX-lea, omul a ajuns să fie din nou în centrul vieții sale. Ca orice domeniu de activitate, astrologia evoluează la rândul său, iar în ultimele decenii a făcut un salt spectaculos. Abordarea vieții pe baza opoziției dintre bine și rău a făcut loc în astrologie abordării transpersonale. Evenimentele sau trăsăturile de personalitate sunt puse în contextul evoluției. Astrologia nu dă verdicte, ci face lumină, aduce revelații și conștientizări doar acelora care sunt pregătiți să-și depășească limitele propriei minți și prejudecățile în care au fost educați. Astrologia accesează o cunoaștere de dincolo de minte, de planul fizic, de această planetă. Pentru că limita este doar infinitul.