Main menu

header

799 29 1de Călin Popa şi Adrian Barna

În foarte multe rezervații naturale din toată lumea, natura „organizează” spectacole ale florilor care au făcut din aceste spații atracții turistice majore și, în același timp, panorame care par nepământene prin frumusețea, grația și coloristica uimitoare ce le domină.

Rezervația macilor

Macii care apar în fiecare an în Valea Antelope, din SUA, se așază ca un covor de vis în ochiul privitorului. Adevărat tezaur de frumusețe, acest spațiu este faimos în toată lumea pentru peisajul incredibil pe care îl oferă oceanul de flori ce strălucesc în bătaia luminii soarelui. Pentru că florile sunt meteodependente, atunci când lumina este mai slabă sau temperatura mai scăzută, sunt mai închise, astfel încât la ore diferite ale zilei priveliștea asupra acestei uimitoare văi poate fi complet diferită.

Mii de floarea-soarelui mexicană, în… Thailanda

Înfloresc o dată pe an, în luna noiembrie, dar scurta lor viață permite captarea pe imagini memorabile a unui peisaj de vis, care taie respirația. Sunt miile de exemplare de floarea-soarelui mexicană care se deschid către lume în Thailanda, la Bua Tong. Pe timpul celor 30 de zile în care aceste superbe flori sunt complet deschise și de o rară spectaculozitate, în cinstea lor are loc faimosul festival Bua Tong, care adună artiști, artizani și meșteri ce reunesc în spectacole tradiționale toată simbolistica florilor care au dus vestea locului.

Crinii Indiei

799 29 2India este un areal al culorilor spectaculoase, iar văile naturale cu flori din această țară sunt unele dintre cele mai faimoase și mai vizitate din lume. Un astfel de exemplu este Valea Dzukou, din Nagaland, care oferă privitorului spectacolul înfloririi unui mare număr de specii rare, printre care la loc de cinste stau crinii albi și roz și euforbiile. Alături de aceste flori, alte plante umplu zarea de culoare și de parfum.

Magia rododendronilor din Retezat

799 29 3Retezatul este primul parc național al României și a fost înființat la iniţiativa lui Alexandru Borza şi a biologului Emil Racoviţă, în anul 1935. În 1979 devenea Rezervaţie a Biosferiei, prima de acest fel din țară, desemnată în același an cu cea din Munții Rodnei. Păstrarea autenticităţii Parcului Național Retezat este continuă, în special prin mecanizarea redusă a acestuia (nu există telecabine sau telegondole). Acest aspect a încurajat turismul montan la pas și a ținut deoparte turismul de masă. Parcul, situat în vestul Carpaţilor Meridionali, s-a tot mărit, ajungând în prezent la peste aproape 40.000 de hectare. În acest loc al pădurilor virgine și al prezervării excepționale a naturii are loc în fiecare an un spectacol floral majestuos: înflorirea rododendronilor. Arbuștii cu flori de excepție „pun la cale” o înflorire senzațională, abundentă, o mare de roz care face întregul spațiu din jur să pară magic.

Calele Californiei

În fiecare primăvară, pe coasta Pacificului, în regiunea Big Sur, California, în vegetația sălbatică, răsare ca o oază de libertate câmpia calelor sălbatice. Pe fundalul Oceanului Pacific și al apusului de soare care se lasă peste orizont, aceste plante creează un spectacol incendiar de culori, care nu poate lăsa pe nimeni indiferent. Cel mai active, calele înfloresc în luna martie, astfel încât toți cei care doresc să se bucure de această frumusețe trebuie să ajungă în California exact în această perioadă. Pentru a proteja florile, pe teritoriul câmpiei au fost instalate trasee speciale pentru drumeții și scări care aduc turiștii foarte aproape de locul magic.

Explozia orhideelor, o dată la șapte ani

799 29 4În India există un spațiu mirific, o „oglindă” a celebrelor văi ale Elveției în celălalt capăt al lumii. La fiecare șapte ani, Platoul Kaas capătă o frumusețe divină grație exploziei ireale de flori sălbatice, accentuate de spectacolul magnific al orhideelor sălbatice care acoperă privirea cu superbe nuanțe de purpuriu. Alături de aceste minunății se deschid spre privitorul copleșit de frumusețe mii de alte soiuri de flori fermecătoare, care acompaniază natura în fiecare sezon.

Castelluccio - mare de corole, în mii de nuanțe

Înconjurată de spațiile sălbatice ale Parcului Național Monti Sibillini, Valea Castelluccio, din Italia, este unul dintre cele mai vestite și spectaculoase locuri în care se poate imortaliza înflorirea unor specii de plante. Situată la 1.425 de metri deasupra nivelului mării, această mirifică plantă atrage ca un magnet fotografi din toată lumea, captivați și fermecați de spectacolul uluitor al înfloririi instantanee a mii de corole, în mii de culori. Un element definitoriu al acestui spațiu este tăcerea monumentală, favorizată de amplasarea deosebită a Văii Castelluccio.

Crested Butte, un Paradis vegetal

799 29 5Undeva în Colorado, SUA, iubitorii de frumos au ocazia să vadă de ce este capabilă natura atunci când este lăsată să se armonizeze cu oamenii. Pe Valea Crested Butte înfloresc în fiecare an covoare întregi de flori sălbatice puternic parfumate, care au trecut la „cucerirea” grădinilor și curților rezidenților din această zonă, care astfel trăiesc ca într-un Paradis vegetal. Și nu întâmplător, Valea adăpostește și susține, pentru una dintre cele mai spectaculoase înfloriri din lume, specii de lupine, columbine, floarea-soarelui sălbatică sau castilleja.

Pajiștile parfumate din Bulgaria

Vestită pentru trandafirii săi, Bulgaria îi oferă în toate variantele, inclusiv pe pajiști naturale care se umplu în fiecare an de frumusețea, grandoarea, culoarea și parfumul „celei mai frumoase dintre flori”. Un astfel de spațiu mirific este Valea trandafirilor, de lângă orașul Kazanlak, loc faimos încă din secolul al XVIII-lea. Turiștii care ajung aici sunt cuceriți imediat de splendoarea înfloririi abundente a unor corole irezistibile și au ocazia să-și procure din zonele special amenajate ulei esențial de trandafiri și pot participa la Festivalul trandafirilor, care începe cu adunarea de petale și se încheie cu alegerea Reginei trandafirilor.

În Irlanda, în Valea „V“, din Munții Knockmealdown, înfloresc în fiecare primăvară mii de rododendroni

Pădurea clopoţeilor albaştri, în Yorkshire

În fiecare primăvară, călătorul pasionat de frumusețe naturală poate da în Yorkshire, Anglia, peste un peisaj rustic de vis, care trimite cu gândul la povești cu zâne și spiriduși: Pădurea clopoțeilor. Aici, în mijlocul unui ocean de flori cu o culoare mai specială, albastră, nuanțele de vis se suprapun, clopoțeii înflorind uneori în aceași timp cu alte specii, galbene sau albe, care punctează idilic un spațiu unic în lume.