Main menu

header

792 25 1de Călin Popa şi Florica Pintea

Odată cu apropierea momentului memorabil în care primii oameni vor pleca să colonizeze Luna, artiștii de pe Terra se grăbesc să surprindă trendul în toate felurile posibile. Industria frumuseții, plină de creatori, nu face excepție și așa a apărut în premieră un parfum care miroase ca… spațiul cosmic.

„Eau de Space”, mireasmă de particule

Atunci când au revenit din misiunile lor extraordinare, astronauții au descris deseori mirosul specific care există în spațiu - nu unul standard, cu care am fi obișnuiți pe Terra, ci mai degrabă un iz special, de particule de energie care se ciocnesc și se întrepătrund, greu de detaliat, și mai greu de captat. Și totuși… Deși acest miros a rămas departe de public decenii la rând, fiind utilizat de NASA doar în scopuri științifice, pentru pregătirea misiunilor spațiale, corporația Kickstarter a reușit să scoată pe piață o creație care poartă numele „Eau de Space”, bazată pe ceea ce Agenția americană consideră a fi mireasma Cosmosului.

Bazat pe ingrediente care imită perfect originalul

Potrivit creatorilor produsului, formula acestuia nu a fost una lesne de elaborat. „A fost nevoie de foarte multă determinare, de încăpățânare și de insistență, de mult noroc și de multe cereri în numele legii pentru transparența informației pentru a obține acest parfum”, detaliază directorul Matt Richmond, responsabil pentru „Eau de Space”. Mai precis, experții brandului s-au dat peste cap pentru a menține în recipientul cu parfum toate ingredientele necesare a fi replicate pentru a obține mirosul Cosmosului, așa cum figurează în datele NASA. Din echipa care a elaborat produsul a făcut parte și chimistul Steve Pearce, cel angajat de Agenția spațială americană în anul 2008 pentru a sintetiza mirosul original, după descrierile astronauților.

Praf de pușcă, friptură, rom și zmeură

După un proces de creație laborios, designerii „Eau de Space” au dus la bun sfârșit procedeul de combinare a mirosurilor de particule, praf de pușcă, friptură, rom și zmeură, care alcătuiesc ceea ce astronauții afirmă că este mirosul Cosmosului, ce le intră în navetele spațiale de fiecare dată când trec de orbita terestră. Primele sticle cu acest parfum vor fi disponibile începând cu luna octombrie a acestui an, la prețul de 29 de dolari (aproximativ 26 de euro).

Potrivit Kickstarter, în lucru se află o formulă de parfum care va replica mirosul Lunii