Main menu

header

775 20 2de Ştefania Băcanu şi Adrian Barna

Numerologia nu poate prezice dezastrele naturale, dar poate crea conexiuni și legături, care, odată aflate, vă pot pune la adăpost în situații greu de gestionat. Nimeni nu a anticipat criza mondială cu care ne confruntăm, dar potrivit analizelor făcute de specialiști, au existat semne. Numerologul Nelu Vicleanu (foto) a vorbit despre cum ne va afecta pandemia și la ce ne putem aștepta în lunile următoare.

„Tema acestui an se referă la aspecte ale muncii, banilor, sănătății”

- Se putea anticipa această criză?

- Anului 2020 îi lipsește stabilitatea, tulpina focului nu este înrădăcinată, anul fiind foarte oscilant, la fel ca flacăra slabă a unei lumânări. Focul yin este cel mai imprevizibil element alături de apă yin din ramura Şobolanului. În acest caz, cu greu se putea anticipa o asemenea criză de sănătate la nivel planetar. Pe viitor, trebuie să fim, însă, conștienți că topirea ghețarilor și dezghețarea permafrostului pot elibera bacterii și viruși total necunoscuți nouă. Invit cititorii revistei dumneavoastră să recitească interviul acordat la începutul acestui an, „Previziunile numerologice 2020’’, în care vor observa că multe dintre afirmațiile de atunci s-au materializat, deja, în planul fizic.

- Mai exact?

- Spuneam că anul 2020 ne îndeamnă să avem grijă și de corpul nostru, care este, în final, casa noastră fizică. Spuneam că 4 (cifra anului universal 2020) este și numărul purității, suferinței și îngrădirii: al limitării în plan fizic (imaginea unui pătrat dă impresia unei zone împrejmuite, închise, chiar a unei pușcării). În această închisoare, care este corpul nostru fizic, suntem încătușați și suferim, dar suferim pentru a ne purifica. Fiind puri, vom deveni liberi, vom ieși din închisoare. Tema acestui an se referă numerologic la aspecte ale muncii, banilor, sănătății, corpului fizic, supraviețuirii și materiei.

„Elementul Metal al anului 2020 reprezintă aparatul respirator”

775 20 1- Există o legătură între anul astrologic 2020 și pandemia de coronavirus?

- Anul 2020, din punct de vedere al astrologiei chinezești, este un an de Șobolan de metal. Dacă ne gândim la acest animăluț simpatic, realizăm că în planul real nu este atât de drăgălaș ca în benzile de desene animate cu Tom și Jerry. Asta pentru că unele specii de șobolani, cum ar fi șobolanul de bumbac sau șobolanul de orez, sunt responsabile pentru o mulțime de boli grave, ele fiind purtătoare de numeroase bacterii și infecții și pot cauza chiar și moartea, dacă acestea nu sunt tratate din timp. De pildă, Hantavirusul este un virus ce poate fi inhalat, transmis prin intermediul unei mușcături, al fecalelor și urinei rozătoarelor sau prin intermediul mâncării contaminate. Simptomele nu sunt imediat, ci pot apărea chiar și după cinci săptămâni și sunt confundate cu simptomele gripei, pentru ca, mai apoi, pot apărea și simptome mai grave, ce afectează aparatul respirator, iar rata de mortalitate în acest caz este de 38%.

- Cu ce vulnerabilități ne confruntăm în 2020?

- Elementul Metal al anului 2020, din punct de vedere al sănătăţii, reprezintă aparatul respirator, inclusiv plămânii, gâtul, nasul şi pielea. Şobolanul, un element de apă, este legat de rinichi, sistemul urinar şi organele sexuale. Aceste organe vor prezenta vulnerabilităţi legate de sănătate. Metalul este destul de slab, deoarece apa Şobolanului de sub metal epuizează rezistenţa metalului şi atunci sistemul respirator devine vulnerabil. Metalul de pe tulpina anului 2020 este foarte emoţional. Metalul guvernează ceea ce trebuie să păstrăm şi ceea ce trebuie să lăsăm să plece din viaţa noastră. Emoţiile metalului sunt tristeţea, supărarea, depresia, descurajarea, respingerea, îngrijorarea, mâhnirea, suferinţa, durerea sufletească. Necazurile, melancolia extremă ca şi celelalte emoţii ale metalului pot slăbi plămânii, ceea ce duce la irosirea energiei.

„Anul acesta, coronavirusul se manifestă ca un rege”

- Există vreo legătură între arcana anului 2020 şi COVID-19?

- În tarot, arcana anului 2020 este Împăratul. Pentru început, să pornim de la denumirea „coronavirus”. Ea este derivată din cuvântul latin „corona” ce înseamnă coroana sau halo. Aceasta se referă la aspectul caracteristic al virusului, care aminteşte de o coroană regală sau de coroana Soarelui. Pe capul Împăratului din tarotul de Marsilia se află o coroană regală de culoare galbenă pe care se poate vedea o busolă portocalie şi care radiază ca un soare în vârfurile sale roşii. Vedem, astfel, coroana Soarelui pe capul Împăratului. Coroana roşie mărginită cu galben este un atribut regesc. Coronavirusul se manifestă ca un rege în anul 2020. Împăratul poartă în jurul gâtului său un lanţ galben în formă de spice de grâu (simbol al renaşterii), de care atârnă un medalion decorat cu o cruce. Medalionul are o formă ovoidă asemenea formei coronavirusului. Piatra medalionului este verde, respectiv un smarald. Alunecat de pe fruntea lui Lucifer în timpul căderii, smaraldul este legat de forţe obscure. „Cel care-l stăpâneşte, spune legenda, deţine toate puterile”. Este un mesaj ce ar putea alimenta şi mai mult răspândirea în mediul online a teoriilor unei boli conspiraţioniste.

- Ce alte legături există? La ce am mai putea medita?

- Ridurile gâtulului desenează litera E, care poate fi citită orizontal şi ca M. Cercul alb îmbrăcat între gât şi barbă ar putea fi un O. Pe baza acestei interpretări, dacă am vrea cu adevărat să o extindem, gâtul Împăratului ar fi umplut cu sacru, silaba sanscrită OM. Arcanei 4 îi corespunde şi litera ebraică Daleth ce indică materia, puterea, sursa întregii existenţe fizice. Sunt doar câteva indicii la care putem medita. Într-o citire negativă privind sănătatea, arcana Împăratului evocă printre altele supraalimentarea, gât fragil, dureri de gât, tulburări musculo-scheletice ale gâtului, torticolis, entorse cervicale sau osteoartrită cervicală. Împăratul se asigură că legile cosmice sunt aplicate pe planul material. Mai mult ca oricând auzim la radio, la televizor, despre legi noi în contextul epidemiei, reguli, proceduri, scheme de triaj, restricţii care trebuie respectate cu stricteţe.

„Din punct de vedere financiar, această criză poate dura cel puţin doi ani”

775 20 3- Ce spune numerologia tarotului?

- În numerologia tarotului, Împăratul face un duet cu arcana Temperantă, care este umbră, ecoul Împăratului, cele două cărţi fiind într-o relaţie de dependenţă reciprocă. Aripile frumoasei tinere de pe cartea Temperantă simbolizează clar relaţia ei cu aerul şi cu patologiile transmise de aer, precum alergenii şi bolile respiratorii. Într-o aspectare slabă privind sănătatea, Temperantă printre altele semnifică căi respiratorii superioare fragile, alergii (astm), laringită, corzi vocale deteriorate sau obosite, epuizare energetică, anxietate excesivă, echilibru nervos precar. Temperantă are doi şerpi încrucişaţi la picioarele ei. Iniţial a circulat informaţia că noul virus mortal din China ar fi fost răspândit prin consumul de carne de şarpe, dintr-o piaţă agroalimentară din Wuhan. Apoi a existat informaţia că este un virus probabil transmis de lilieci, mamifer ce poate fi asemuit unui „şobolan” cu aripi. Chiar o poveste est-nigeriană spune că liliacul şi-a dezvoltat obiceiurile nocturne după ce a produs moartea partenerului său, şobolanul, şi acum se ascunde să nu fie prins.

- Cum este afectată economia globală în era COVID-19?

- Energia temătoare va predomina şi în următorii ani. Pesimismul, cinismul şi disperarea vor determina şi vor contribui la declinul economic. Va fi nevoie de o revizuire a activităţilor pe termen lung şi vor apărea mai multe crize economice. Elementul metal din harta anului 2020 ce reprezintă şi elementul bogăţiei este lipsit de forţă. Acest lucru indică o criză globală potenţială, o recesiune. Elementul foc ce aduce revigorarea şi boom-ul economic este destul de îndepărtat, anul de Şarpe fiind 2025. Pesimismul, cinismul şi disperarea vor determina şi vor contribui la declinul economic. Privind înapoi, în 2008 (de asemenea, un an de Şobolan), Wall Street a fost în criză după tsunami-ul financiar al industriei ipotecare care a dus la recesiunea care a durat din 2008 până în 2013. Elementul apă este cel mai slab din harta anului 2020. Astfel, industriile de apă devin foarte afectate, respectiv turismul, transportul, jurnalismul, comunicarea, comerţul, barurile, centrele spa, spălătoriile. Cea mai bună strategie pe termen lung este să ne pregătim pentru o „iarnă lungă” din punct de vedere financiar, care poate dura cel puţin doi ani. În timp ce economia globală este instabilă şi marcată de multe incertitudini, acest an poate fi un moment bun pentru a profita de fluctuaţiile pieţei. Baronul Rothschild, care în secolul al XVIII-lea a pus bazele unui adevărat imperiu financiar, spunea: „Cumpără doar când vezi sânge curgând pe stradă!”.

„Sub vibraţia 4, evenimentele din viaţa profesională presupun schimbări dramatice”

- Ce înseamnă cifra „4”, vibrația anului 2020?

- Numerologic, sub vibraţia 4, evenimentele din viaţa profesională presupun schimbări dramatice şi ne pun la încercare capacitatea de a rămâne realişti (firma intră în faliment, scade salariul, te duci la muncă şi eşti concediat). Problemele legate de carieră generează nesiguranţe interioare privind supravieţuirea materială. Simţi nevoia de a te agăţa de slujbă, lucrezi ore suplimentare pentru a dovedi că îţi meriţi poziţia, îţi asumi responsabilităţi suplimentare, spui Da fiecărei lucrări care îţi iese în cale deoarece te temi că locul de muncă va dispărea. Lupta pentru supravieţuirea materială impune să găseşti modalităţi de a continua viaţa indiferent de circumstanţe. Este nevoie să îţi restructurezi viaţa profesională, modul în care îţi desfăşori activitatea, să îţi modifici sarcinile slujbei. Afecţiunile plămânilor sunt asociate fricii, neliniştii (emoţia apei) că ne pierdem teritoriul, ceea ce ne dă sentimentul de blocaj. Ne restrângem viaţa într-un teritoriu foarte bine delimitat, pe care îl considerăm nesigur. Avem tendinţa de a ne sufoca lacrimile. Tristeţea ne slăbeşte plămânii.

- Există zone puternic afectate?

- În 2020, zboară, în centrul fiecărei locuinţe, steaua 7 metal care guvernează, îndeosebi, plămânii şi intestinul gros. În acest an, steaua cea mai de temut din feng shui-ul stelelor zburătoare, steaua 5 galben a nenorocirilor, este prezentă în est. Astfel, estul este cel mai periculos sector pentru anul 2020. Epicentrul focarului de coronavirus din provincia Hubei, respectiv din oraşul Wuhan, este situat în partea estică a Chinei. Punctele mai grave ale focarului au fost în Yokohama din Japonia şi Daegu din Coreea de Sud, ambele aflate în estul Japoniei, respectiv în estul Coreii. O altă stea ce necesită atenţia noastră în 2020, steaua neagră 2 a bolilor, este prezentă în sud. Observăm că în prezent cele mai afectate ţări din Europa sunt Italia şi Spania, ţări care fac parte din Europa de Sud. Sudul fiind guvernat de steaua 9 în pătratul Lo Shou scoate lucrurile la lumină, le expune. Astfel, steaua bolilor va fi „cunoscută, vizibilă”, asemenea focului care se ridică spre cer, devine strălucitoare, explozivă. Această stea acoperă întregul spectru de sănătate. Pe de o parte invenţii, descoperiri în domeniul medical, personal medical şi spitale, în timp ce, cealaltă extremă, poate aduce contaminări majore, epidemie, ciumă.

„Persoanele născute într-o zi de 9, 18, 27 sunt expuse la boli virale“

- Sunt persoane care pot fi mai afectate în acest an?

- Dacă ne referim la slăbiciunea elementului metal ce corespunde aparatului respirator, îndeosebi plămânii, persoanele născute în lunile februarie şi martie, mai şi iunie au mai mare probabilitate să aibă elementul metal slab în hartă. Aceste persoane pot dezvolta cu uşurinţă boli cronice de plămâni. Conform ceasului biologic chinezesc, cei care s-au născut în intervalul 3:00-5:00 dimineaţă au plămâni mai puternici, spre deosebire de cei născuţi în intervalul orar 15:00-17:00, care pot avea plămânii mai slabi de la naştere. Persoanele născute în anii de Maimuţă şi de Cocoş, dar mai ales în lunile august şi septembrie, au plămâni mai puternici. În fiecare anotimp anumite organe din corp se află în maximă plenitudine. În perioadele de metal este posibil ca persoanele cu afecţiuni ale plămânilor să se simtă mai bine sau tratamentele să dea cele mai bune rezultate. Potrivit astrologiei chinezeşti, în acest an, persoanele născute în anii care se termină cu cifrele 5 şi 9 vor primi un ajutor de la îngerii din cer care le vor oferi salvare şi sprijin şi le vor aduce soluţii să depăşească obstacolele şi pericolele.

- Dar din punct de vedere numerologic?

- Persoanele cu un sistem imunitar mai slab sunt cele născute într-o zi sub vibraţia 2 (11, 20, 29), precum şi cele născute într-o zi de 6, 15, 24, respectiv 7, 16, 25. Cei născuţi sub vibraţia 6 au predispoziţie şi pentru răceli, infecţii la nivelul gâtului, nasului şi plămânilor, posibile alergii, bronşită şi astm. Persoanele născute într-o zi de 9, 18, 27 sunt mai expuse la boli virale. Cele născute într-o zi de 3, 12, 21, 30 şi 5, 14, 23 pot suferi şi ele de afecţiuni ale plămânilor. Conform astrologiei europene, zodia Gemeni guvernează plămânii şi, ca atare, nativii au sensibilitatea sistemului respirator. În plus, din perspectiva astrologiei japoneze, persoanele născute în anii 1937, 1945, 1955, 1964, 1973, 1982, 1991, 2000 şi 2009 pot fi afectate din punct de vedere al sănătăţii în acest an. De asemenea, persoanele născute în anii 1939, 1948, 1957, 1966, 1975, 1984, 1993, 2002, 2011 au parte de cea mai imprevizibilă energie, va fi un an cu suişuri şi coborâşuri, focalizare şi dispersie, un an al extremelor.

„Diminuaţi efectele nefavorabile punând obiecte din metal, fier, cupru, bronz, cositor sau alamă“

- Ce recomandați? Cum ne putem proteja?

- Cel mai bine ar fi să evităm toate activităţile majore şi importante din estul şi sudul casei, apartamentului sau biroului, deoarece consecinţele negative pot fi grave. Evitaţi renovarea acestor zone sau reamenajările. Când aceste sectoare sunt activate, ar putea duce la posibile accidente, dezastre şi catastrofe, respectiv la îmbolnăviri şi la probleme de sănătate persistente. Femeile însărcinate ar trebui să evite complet utilizarea sectorului de sud. Cel mai bine este să menţineţi aceste zone inactive. Dacă uşa principală a locuinţei, biroului, se află în sectorul estic, respectiv sudic, locatorii se pot confrunta cu numeroase probleme. În cazul în care dormitorul sau biroul se află în aceste sectoare, ar trebui să vă mutaţi cu tot ce aveţi în altă cameră. Practic, ar trebui să o abandonaţi complet şi să evitaţi aceste zone ca de ciumă pentru a avea parte de linişte şi confort în toate domeniile vieţii dumneavoastră. Nu vă faceţi însă griji, nu este sfârşitul lumii. Puteţi să diminuaţi efectele nefavorabile punând obiecte din metal, fier, cupru, bronz, cositor sau alamă.

- Cum să ne recăpătăm pozitivitatea?

- Evitaţi culorile focului (roşu, roz, vişiniu, portocaliu) în sud şi est, evitaţi să aprindeţi lumânări şi păstraţi curăţenia şi liniştea în aceste sectoare. Nu lăsaţi negativitatea să intre în viaţa dumneavoastră. Dacă nu sunteţi plini de iubire şi pozitivitate, nu veţi putea niciodată să daţi iubire şi pozitivitate celorlalţi. Petreceţi-vă timpul concentrându-vă pe aspectele pozitive care sunt capabile să vă hrănească mintea, corpul, sufletul şi spiritul. Începând din momentul în care deschideţi ochii, fiţi recunoscători că sunteţi în viaţă. Continuaţi să meditaţi sau să vă rugaţi şi faceţi ceva care vă face inima să cânte. Când vă simţiţi complet încărcaţi, vă va fi mai uşor să faceţi faţă presiunii vieţii de zi cu zi. Dacă nu aveţi grijă de voi, nu veţi avea nimic de oferit celorlalţi. Să ne amintim că sănătatea este bogăţie! În perioade speciale ca acestea, ar trebui să acordăm prioritate sănătăţii şi fericirii celor dragi şi să fim responsabili ca şi cetăţeni ai lumii.