de Elena Şerban
Dacă vrei să arăţi că ai fost la New York, faci o poză cu Statuia Libertăţii. Orice turist care vizitează New York-ul îţi aduce un suvenir bineînţeles cu... Statuia Libertăţii, simbolul oraşului care nu doarme niciodată şi chiar al Americii. Din păcate, accesul vizitatorilor nu a mai fost permis după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 şi abia în anul 2004 s-a deschis pentru vizitare baza monumentului. Redeschiderea totală are loc la 4 iulie a.c., chiar de Ziua Americii. Şi totuşi care a povestea faimoasei statui?
Inaugurată la 28 octombrie 1886
Masivul monument, aflat pe Insula Libertăţii din Portul New York, pare că „locuieşte” acolo de când e lumea şi pământul. Cel puţin americanii nu concep New York-ul fără el. Însă nu e chiar aşa. Miss Liberty (după cum afectuos o numesc americanii) a fost oferită în dar americanilor în 1886 din partea statului francez, pentru cei 100 de ani de independenţă a Americii de Nord şi inaugurată de preşedintele Grover Cleveland la 28 octombrie 1886.
Construită la Paris de Gustave Eiffel
Statuia a fost construită la Paris de sculptorul Frederic-Auguste Bertholdi şi de inginerul Gustave Eiffel, fiind adusă peste Ocean cu fregata Isere. Imensul monument a fost atunci desfăcut în 350 de piese, ce au fost transportate în 214 cutii.
Are un schelet metalic ce este îmbrăcat cu un înveliş de cupru. În timp, din cauza oxidării cuprului, statuia a devenit verde. Soclul, care adăposteşte un muzeu, este realizat din piatră rezistentă la acţiunea apei sărate a Oceanului Atlantic şi are formă de stea.
Statuia reprezintă Zeiţa Libertăţii, care stă cu un picior pe lanţul rupt al sclaviei. Ea ţine în mâna stângă o tablă cu inscripţia „JULY IV MDCCLXXVI” (4 iulie 1776), data declarării independenţei SUA. Zeiţa are în mâna dreaptă o făclie cu flacăra aurită, iar pe cap o coroană împodobită cu şapte fascicule de lumină, ce simbolizează cele şapte mări şi continente. Tot pe coroană sunt 25 de ferestre prin care se pot admira oraşul, dar şi Oceanul.
Făcută să reziste peste secole
Deoarece se ştia care va fi locul în care urma să fie amplasată, statuia a fost concepută pentru a rezista vânturilor puternice. Astfel, la o viteză a vântului de 80 de km/h, statuia se înclină cu 7,62 cm, iar torţa statuii cu până la 12,7 cm. Acest lucru îi permite construcţiei să se deplaseze mai degrabă, decât să se rupă în condiţii de vânt puternic.
De-a lungul timpului, americanii, şi nu numai, şi-au pus întrebarea cine e reprezentanta sexului frumos care a fost model pentru arhitect. Până acum sunt cunoscute două variante:
1. Isabella Eugenie Boyer, soţia industriaşului american Isaac Singer (producătorul maşinilor de cusut cu acelaşi nume!);
2. Mamei lui Frederic-Auguste Bertholdi, sculptorul care a şi creat statuia.
Adevărul, probabil, nu-l vom şti niciodată…
Probleme financiare
Deşi acum SUA sunt forţa financiară numărul 1 a planetei, la momentul în care a fost adusă statuia au fost ceva probleme până când s-au strâns banii necesari construcţiei soclului. Cel care i-a determinat pe oameni să doneze bani a fost jurnalistul Joseph Pulitzer. Prin intermediul ziarului pe care-l conducea, Pulitzer i-a convins pe americani că ar fi păcat să nu poată beneficia de cadoul primit de la statul francez.
Coroana, deschisă publicului la 4 iulie
Începând din 4 iulie, Ziua Naţională a SUA, turiştii pot vizita coroana monumentului. Astfel, pentru prima dată după atentatele din septembrie 2001, americanii, şi nu numai, pot admira oraşul de la înălţimea celor 80 m. Autorităţile estimează că, în următorii doi ani, circa 50.000 de persoane vor vizita simbolul Americii. În 2011, accesul în coroană va fi închis din nou pentru renovare. Până atunci, cei care vor să vadă New York-ul de sus trebuie să facă o intensă pregătire fizică pentru a face faţă urcatului celor 354 de trepte.
După tragedia din 2001, intrarea în statuie a fost oprită total. Abia trei ani mai târziu s-a permis accesul în baza, piedestalul şi zona de observaţie din exterior.
Statuia din New York are o înălţime, fără soclu, de 46,5 m, iar cu soclu, de 93 m. Capul are 5,26 m înălţime, distanţa dintre ochi este de 0,76 m, iar mâna ce poartă făclia are cinci metri. Degetul arătător are mai mult de doi metri. Monumentul cântăreşte nu mai puţin de 225 de tone.
Arădenii şi ploieştenii au şi ei astfel de monumente, cu care se pot mândri. La Arad, Statuia Libertăţii a fost dezvelită în anul 1890, la comemorarea execuţiei celor 13 comandanţi militari antihabsburgici. În 1925, a fost demontată de Guvernul I.C. Brătianu, pe motiv că generalii respectivi ar fi luptat împotriva românilor. În 2004, guvernul Adrian Năstase a aprobat reamplasarea Statuii Libertăţii la Arad (foto).
Şi în Ploieşti, în Piaţa Libertăţii se află o statuie adusă din Franţa în 1873, ce se numeşte tot Statuia Libertăţii. Turnată în bronz galvanizat, lucrarea are o înălţime de 3,5 m şi o reprezintă pe zeiţa Minerva ca simbol al libertăţii.