Main menu

header

740 28 1de Sorin Dumitrescu şi Alexandru Brădescu

Termenul de excentric cuprinde un spectru larg de elemente care definesc o persoană ca având acest atribut și de-a lungul timpului omenirea a avut parte de tot felul de figuri ciudate, care s-au făcut remarcate prin niște obiceiuri nemaiîntâlnite, oferind unicitate acestor personaje și pe unele dintre ele introducându-le într-un top al celor mai excentrici oameni. În continuare vă oferim câteva cazuri mediatizate și care îndeplinesc atributul excentricității.

Stanley Weyman

Stanley obișnuia să spună: „Viața unui om este ceva plictisitor. Eu am trăit multe vieți. Nu mă plictisesc niciodată.” De-a lungul vieții sale, a avut multe identități și cariere. În unele circumstanțe, Weyman ar putea fi considerat un escroc, însă nu o făcea de dragul banilor, ci al aventurii. Cariera de impostor a lui Weyman a început în 1910, în New York. În vârstă de numai 20 de ani, Weyman s-a prefăcut a fi consulul SUA în Maroc, înainte să fie arestat pentru înșelătorie. Weyman a mai jucat rolul de doctor, locotenent de marină și de armată, consul în România, medicul personal al văduvei lui Rudolph Valentino, jurnalist la ONU și chiar și secretar de stat al SUA. Cea mai mare realizare a lui Weyman a avut loc în 1921, când și-a luat rolul de ofițer de legătură al Departamentului de Stat pentru prințesa Fatima din Afganistan. Fatima își dorea o recepție oficială din partea guvernului SUA, însă Departamentul de Stat îi ignora cererea. Weyman și-a cerut scuze din partea guvernului și a cerut 10.000 de dolari (pe care i-a primit) ca să „tragă sforile”. Cei mai mulți escroci ar fi fugit, însă Weyman a folosit banii pentru a o trata pe prințesă și anturajul ei ca pe niște capete încoronate, asigurându-le transport la clasa întâi și cazându-i în Washington D.C. Acesta a reușit să pună la punct o întâlnire între prințesă și secretarul de stat. Țintind și mai sus în ierarhie, Weyman a reușit să facă astfel încât președintele Warren Harding s-o primească pe prințesă. În cele din urmă, Weyman a primit doi ani de închisoare pentru toată povestea, însă, la fel ca alți excentrici, nu a dat semne că ar avea vreun regret. A murit în 1960, încercând să opreas- că un jaf într-un hotel din New York.

Hetty Green

740 28 2A fost poreclită Vrăjitoarea de pe Wall Street. Hetty Green era considerată cea mai bogată femeie din America la acea vreme. Averea ei era estimată la aproximativ 30 de miliarde de dolari, în moneda de azi. În ciuda succesului ca om de afaceri și finanțator, Hetty a supraviețuit prin faima ei de om zgârcit. Era atât de zgârcită, încât, pe lângă ea, Hagi Tudose ni s-ar părea un mare filantrop. Pofta de bani s-a manifestat de la o vârstă fragedă. Când mătușa ei bogată a murit, a lăsat 2 milioane de dolari pentru caritate. Scandalizată, Hetty a venit cu un testament mai vechi, susținând că banii îi reveneau ei. Testamentul conținea o clauză care invalida toate testamentele ulterioare. Poate că testamentul era autentic, însă această clauză era un fals. Date fiind numeroasele zvonuri legate de zgârcenia ei, este greu să distingem între adevăr și ficțiune. Unii spun că își desfășura activitatea într-o încăpere a băncii ca să evite să fie nevoită se închirieze un birou. Alții spun că avea un birou în care dormea din când în când, ca să evite cheltuielile rezultate în urma încălzirii apartamentului ei. Se spune că purta aceleași haine negre în fiecare zi, până când se uzau, și evita „produsele de lux” precum apa caldă și săpunul. Cea mai cunoscută demonstrație de zgârcenie a avut loc atunci când fiul ei, Ned, și-a rupt piciorul. Ca să reducă din costul facturilor medicale, Hetty l-a dus la o clinică gratuită, pretinzând că era o persoană fără adăpost. În cele din urmă, a fost recunoscută și obligată să plătească pentru tratamentul medical. Potrivit poveștii, Hetty a fugit și i-a tratat ea însăși piciorul fiului ei. Însă biograful acesteia susține că Hetty a plătit factura și că l-a dus pe Ned și la alți doctori. În orice caz, era prea târziu: piciorul lui Ned a trebuit să fie amputat.

John Churchill

740 28 3I s-a spus și Jack Nebunul. A fost ofițer britanic în Al Doilea Război Mondial și arma pe care a ales-o a fost o sabie lată scoțiană, deoarece credea că „orice ofițer care intră în luptă fără sabia lui nu este pregătit corespunzător. „Churchill mai avea și un arc (se pare că deține recordul pentru ultimul inamic ucis cu arcul în vreun război), alături de o serie de cimpoaie pe care le folosea ca să-și inspire trupele. În cele din urmă, Churchill a fost capturat de germani, în timpul unei misiuni periculoase, desfășurată în spatele liniilor inamice. Inițial, inamicii i-au cruțat viața, crezând că Churchill era rudă cu prim-ministrul britanic. După ce s-a descoperit că nu erau rude, Hitler a ordonat să fie executat imediat. Din fericire, căpitanul Hans Thorner - comandantul lagărului de concentrare - nu a dus la îndeplinire ordinul, salvându-i viața. După ce a fost transferat din lagăr, Jack i-a scris lui Thorner o scrisoare de mulțumire. Când fostul ofițer german a fost judecat drept criminal de război, scrisoarea - alături de faptul că Churchill era gata să depună mărturie în favoarea sa - l-a exonerat de vină.

John Mytton

740 28 4Englezul John Mytton a moștenit o sumă uriașă de bani și o proprietate imensă la o vârstă fragedă, ceea ce i-a permis să-și satisfacă toate pornirile excentrice. În primul rând, era un mare bețiv - bea între șase și opt sticle de Porto în fiecare zi. A băut atât de mult, încât la moartea sa, unul dintre prietenii săi susținea că Mytton își petrecuse ultimii 12 ani de viață în stare de ebrietate. Jack provenea dintr-un șir lung de aristocrați care erau implicați în politică. Dorind să urmeze tradiția familiei, Mytton și-a asigurat un loc în parlament din partea partidului Tory, oferindu-le votanților bancnote de 10 lire. După ce a fost ales, Mytton a luat parte la o ședință de 30 de minute în Camera Comunelor, după care s-a plictisit, a plecat și nu s-a mai întors niciodată. Asta s-a întâmplat după ce cheltuise 10.000 de lire (peste un milion de euro azi) ca să fie ales.

Sunt personaje care pot fi considerate cel puțin ciudate, dacă nu nebune, și care au ajuns cunoscute nu datorită unor calități, ci bizanteriilor lor

Caroline Prodgers

740 28 5Numele „Prodgers” nu ne spune nimic azi, însă în Londra secolului al XIX-lea, acest nume răspândea teroarea în rândul vizitiilor de cabrioletă. Când cineva striga „Mama Prodgers!”, vizitiii fugeau cât vedeau cu ochii, fiindcă doamna Giacometti Prodgers era o aristocrată victoriană care ura din suflet cabrioletele. La fel ca în cazul altor excentrici, ciudățeniile ei o făceau antipatică. Nimeni nu știe de unde venea disprețul pentru vizitiii de cabrioletă, însă doamnei Prodgers îi plăcea să îi dea în judecată. Memorase harta cu tarife din Londra și știa întotdeauna cu exactitate cât avea de plătit pentru o cursă cu cabrioleta, până la ultimul ban. Doamna Prodgers îi obliga adeseori pe vizitii să oprească înainte să-i poată cere plata întreagă, și dacă vreunul îndrăznea să meargă câțiva metri în plus, femeia îl dădea în judecată. Nebunia a durat vreme de 20 de ani și peste 50 de vizitii de cabrioletă i-au căzut victime. Nu e surprinzător că acest comportament a făcut-o celebră în Londra victoriană.