de Silviu Ghering şi Adrian Barna
Ochi de un albastru ireal, cu sclipiri de felină, pomeți îndrăzneți, bucle blonde generoase, siluetă androgină, picioare lungi, splendide, parcă făcute în photoshop, apariție fascinantă. Și fiindcă toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus Marlene. Marlene Dietrich. Prima actriță germană care a subjugat xenofobul Hollywood. Ghețarul care ardea în pat. Rivala și iubita altei mari dive a anilor ’30-’40, Greta Garbo. Lili Marlene pentru milioane de soldați ghemuiți în tranșeele celui de Al Doilea Război Mondial. Dușmancă a nazismului, iubită de Adolf Hitler. Misterioasă, dură, supercalculată, superpasională, dominantă. Frumoasă.
Primul rol de mare succes, din care n-a mai vrut să iasă niciodată...
Marlene Dietrich s-a născut la două zile după Crăciunul lui 1901, 27 decembrie, la Schöneberg, azi un cartier al Berlinului. Părinții, Erich Otto, locotenent de poliţie, şi Wilhelmina, fiica unui bogat negustor de ceasuri, au botezat-o Marie Magdalene. Familia a alintat-o spunându-i Lene, iar la 11 ani, ea a unit Marie cu Lene şi a format Marlene. După ce un accident i-a spulberat visul de a deveni o mare violonistă, a „atacat” marele ecran. Orientată. La 22 de ani se căsătorea cu Rudolf Sieber, un asistent de producţie care-i va rămâne toată viaţa alături, într-o dependență reciprocă pe care nici despărțirea fizică ulterioară plecării ei din Germania în SUA n-a șubrezit-o. Singurul copil cu el l-a avut, o fată, Maria Riva, născută în 1923. Primul mare succes i l-a adus rolul Lola Lola din filmul lui Josef von Sternberg „Blue Angel”, în 1929. Lola Lola era o artistă de cabaret dezinhibată, care-şi alegea ea bărbaţii pe care îi voia (nu uitați că erau anii ’30, bărbații erau „la putere”...), îşi câştiga singură existenţa şi pentru care sexul era o provocare. Aceasta avea să fie rolul din care Marlene Dietrich nu a mai ştiut, de fapt, mai bine zis, n-a vrut să iasă nici în viaţa personală… Josef von Sternberg a rămas în istoria cinematografiei ca fiind descoperitorul lui Dietrich pentru că a dus-o la Holly- wood, unde a mai făcut încă şase filme cu ea: „Morocco” (din nou artistă de cabaret), „Dishonored” (celebra spioană Mata Hari), „Shanghai Express” (prostituată), „Blonde Venus” (şi încă o dată seducătoare cântăreață de cabaret), „The Scarlet Empress” (împărăteasa Ecaterina cea Mare) şi „The Devil Is A Woman” (o femeie care nu putea aparține nimănui, dar care reușea să frustreze pe oricine...). Toate roluri de femei fatale, cu care Marlene Dietrich s-a hrănit până la identificare.
Jimmy Stewart, Gary Cooper, Kirk Douglas, Frank Sinatra, Yul Brynner şi John Wayne...
A avut la Hollywood ca parteneri toate vedetele anilor ’30-’50. Parteneri pe ecran, parteneri în pat. Strălucea pe pânză, devora în intimitate. Apetit sexual pe măsura talentului. Mari și unul, și altul. Se spune că „ducea” și trei întâlniri amoroase pe zi! N-a „iertat” nimic din ce i-a plăcut. Sau i-a folosit. Douglas Fairbanks, James Stewart, Gary Cooper, Cary Grant, Kirk Douglas, Frank Sinatra, Yul Brynner, John Wayne, dar și monștrii sacri francezi Maurice Chevalier și Jean Gabin sau celebrul romancier Ernest Hemingway... Nume de nume! Staruri, nu glumă! Se spune că a avut o aventură și cu președintele John Fitzgerald Kennedy, pe când acesta avea 44 de ani, iar ea 60!!! Nu s-a dat înapoi nici de la relațiile intime cu femei. Cele mai cunoscute amante i-au fost Edith Piaf și Greta Garbo. Pe frumoasa divă suedeză a sedus-o când aceasta avea numai 19 ani...
„Nu-mi trebuie decât un ac de păr otrăvit...”
În 1937 a obținut cetățenia americană. Și s-a simțit americană. A urât nazismul din țara natală. A refuzat mai multe „rugăminți” venite direct de la Hitler, care declarase public că o... iubea (!), de a se întoarce în Germania. Ba mai mult, visa că ar putea să-l asasineze pe acesta! Plănuia să accepte să facă un singur film în Germania, cu condiţia de-a fi lăsată o noapte singură cu Führerul. „Aş putea să mă prefac că-i destăinui ce simt pentru el, spunându-i că sunt nebuneşte îndrăgostită de el. Am auzit că Hitler mă iubește şi sunt convinsă că va accepta întrevederea. Nu-mi trebuie decât un ac de păr otrăvit...”, i-ar fi spus Marlene în intimitate lui Douglas Fairbanks, conform mărturisirilor acestuia. „Din fericire, n-a mers mai departe cu planul, dar era o femeie foarte curajoasă şi sunt sigur că şi-ar fi riscat viaţa dacă ar fi ştiut că are şanse de reuşită în acest complot”, a mai povestit Fairbanks.
Huiduită de conaţionalii naţionalişti la întoarcerea în Germania
A blamat în numeroase interviuri regimul politic al lui Hitler și a devenit „agent de influenţare” în slujba serviciului MI6 din SUA, care se ocupa de crearea unui climat psihologic propice pentru ieşirea Statelor Unite din starea de neutralitate. A avut intervenţii explozive la posturile de radio destinate Germaniei, ceea ce a făcut ca însăşi serviciile germane de informații să o numească „apriga Marlene”. A susţinut prin spectacole în taberele de pregătire moralul soldaţilor americani și englezi care luptau pe fronturile din Africa, Franţa şi Italia. Eforturile sale au fost răsplătite cu medalii oferite de guvernele american, israelian şi francez. În urma acţiunilor ei antinaziste, mulţi dintre germani au condamnat-o și când s-a întors în țară, în 1960, în timpul unei reprezentaţii susţinute la Teatrul „Titania Palast” din Berlin, a fost huiduită de unii conaționali naționaliști. Pe de altă parte, a fost primită cu căldură de primarul Berlinului, Willy Brandt, cu care avea un punct în comun: amândoi au trăit departe de Germania nazistă. Toate astea nu i-au împiedicat pe unii jurnaliști și istoriografi să o considere „spioancă” a Germaniei naziste... Marlene Dietrich a murit în 1992, la 90 de ani, şi a lăsat în urmă foarte multe datorii, căci „a cheltuit mult şi nu a mai câştigat nimic în ultimii săi ani”, conform nepotului său David Riva, impresarul ei în ultima parte a vieții. Guvernul german a cumpărat cele mai multe dintre bunurile sale, care sunt expuse într-un muzeu din Berlin în onoarea sa.