Main menu

header

cotnari wide

703 28 1de Andrei Dicu şi Adrian Barna

Lumea artei şi peisajul mass-media abundă în exemple de hărţuire sexuală. Există o mulţime de cazuri celebre de acuzaţii (spre exemplu, cel al lui Morgan Freeman, care a făcut destulă vâlvă), dar dincolo de situaţiile care au atras atenţia publicului, graţie notorităţii personajelor, există multe episoade ascunse, din medii diferite. Una dintre cele mai importante probleme de gen se constată în lumea ştiinţei, încărcată de asemenea abuzuri, mai puţin dezvăluite de presă. Pentru că, aici, lucrurile sunt „mai” speciale, din pricina presupuselor capacităţi profesionale ale acuzaţilor.

Discriminare să fie, dar s-o ştim şi noi...

În mediile intelectuale, ca de altfel şi în zona corporaţiilor, au existat mulţi agresori concediaţi, obligaţi să demisioneze şi amendaţi drastic din pricina comportamentului lor deviant. Rareori, însă, un om de ştiinţă a avut de suferit din pricina abuzurilor comise. Studiile recente demonstrează că „prădătorii ştiinţifici” sunt rareori concediaţi. În grupurile de cercetare, mai mult femeile decât bărbaţi au raportat cazuri de hărţuire şi de agresiune sexuală, ceea ce reflectă, în general, situaţia din societate. Experienţele femeilor în materie de abateri sexuale în timpul muncii ştiinţifice de teren au fost nu doar mai numeroase, dar şi mai grave decât cele ale bărbaţilor. Victimele femei au fost vizate mai des de superiorii ierarhici şi au simţit că nu se pot opune şi nu pot refuza. Puţini indivizi erau conştienţi de existenţa unei politici împotriva hărţuirii sexuale sau a unei metode de raportare, iar şi mai puţini au îndrăznit să facă publice incidentele. Cercetătorii care sunt hărţuiţi riscă să suporte consecinţe importante asupra carierei lor, de la mutarea în alt post similar, la evitarea unor evenimente profesionale şi chiar părăsirea profesiei, pentru că nu se mai simt în siguranţă.

Rareori, victimele primesc dreptatea cuvenită

În majoritatea cazurilor, povestea este simplă. Un bărbat hărţuieşte sexual o femeie, acesta raportează situaţia, dar semnalul ei rămâne fără rezultat. Există, însă, variaţiuni pe aceeaşi temă. O femeie hărţuieşte altă femeie, persoane care îi hărţuiesc pe cei care nu li se pare că se conformează cu situaţia de la locul de muncă, femei de culoare care suferă un amestec de hărţuire rasială şi de gen... Au existat multe situaţii în care femei de culoare şi femei albe au mărturisit că li s-a spus, din partea colegilor, că fuseseră angajate doar pentru că erau de culoare sau pur şi simplu doar femei, cu subînţelesul că, din punct de vedere ştiinţific, erau nule. În ultimii ani, au fost făcute publice experienţele mai multor savanţi. Ei aveau cariere înfloritoare, în timp ce victimele lor se luptau să reziste. Chiar şi după raportarea abuzurilor, a durat mult până când au suportat consecinţele. Însă, cel mai important este că, rareori, victimele au primit recunoaşterea meritată.

Agresorii, menajaţi pentru că sunt „geniali”?

În mediul ştiinţific, o radiografie a hărţuirii sexuale se confruntă cu mai multe piedici. Prima este mitul că făptaşii, în majoritatea cazurilor bărbaţi, au abilităţi extraordinare de oferit ştiinţei. A doua este că repercusiunile asupra făptaşilor s-ar putea răsfrânge neplăcut şi asupra stagiarilor, aşa că mai bine evităm orice consecinţe. Asta se întâmplă, în general, când făptaşul primeşte multe finanţări de la stat. În fine, felul în care interpretează majoritatea universităţilor definiţia juridică a hărţuirii sexuale reduce şansele de succes ale victimelor, astfel că, la sfârşitul unei anchete epuizante, multe trebuie să suporte, în continuare, un mediu de lucru ostil. Întrebarea, evident retorică, este dacă oamenii care comit abateri sexuale chiar fac progrese ştiinţifice care nu s-ar produce fără ei? Ar părea mai credibil să se facă progrese mai mari într-un mediu cu mai puţini agresori, care limitează posibilităţile victimelor. Când eşti ocupat să-ţi umpli o parte din creier cu stresul de la muncă, de la avansuri nedorite la a deveni martor la abuzuri între colegi, ai mai puţin de oferit ştiinţei. Dar dacă pedepsim făptaşii, mai ales retrăgându-le finanţările, nu vor avea de suferit studenţii lor? Oare câţi masteranzi nu s-ar descurca mai bine dacă ar scăpa de presiunea de a lucra cu un hărţuitor? În lupta lor cu această problemă, agenţiile federale de finanţare din SUA au început să găsească soluţii, printre care numirea unui alt cercetător-şef, dacă primul nu poate continua. Proiectul nu moare, iar studenţii şi personalul nu rămân fără lucru. Îndepărtarea făptaşului din proiect apără şi reputaţia subordonaţilor. Puţini îşi doresc ca lucrările lor publicate să fie pătate de numele unui prădător sexual cunoscut.

Studiu Harvard: „Gata cu masteranzii de gen feminin!”

703 28 2Însă, problema cea mai importantă este alta, şi anume de ce nu facem nimic când ştim că există în cercul nostru astfel de oameni. Un studiu făcut de prestigioasa universitate Harvard arată că „până acum, consecinţele pentru cercetătorii prădători au fost puţine şi rare. În mediul academic se administrează frecvent sancţiuni de genul „gata cu masteranzii de sex feminin” sau „fără predare la cursuri premasterale” sau „vă rugăm să lucraţi de acasă”. În cel mai bun caz, sunt pedepse blânde, dar catedrele nu prea ştiu bine ce alte opţiuni au, iar universităţile îngreunează procedura de concediere a profesorilor. Instituţiile ştiu că, în general, făptaşii au mai multe resurse decât victimele lor şi le pot da în judecată dacă sunt concediaţi. „Din punct de vedere financiar, este mai rentabil să nu iei măsuri, chiar dacă persoana e vinovată. În multe meserii, abuzul sexual este motiv de concediere. În mediul ştiinţific, mai rar. În plus, numeroşi angajatori din domeniu stabilesc standardul de comportament la locul de muncă pe baza definiţiei juridice a hărţuirii sexuale. Dacă până acolo trebuie să se ajungă înainte ca un comportament dezgustător să fie considerat abatere de către instituţie, înseamnă că trebuie să se meargă destul de departe. Până acolo este loc de o gamă enormă de comportamente nerespectuoase şi chiar ameninţătoare care scapă nesancţionate, chiar dacă afectează carierele victimelor, ale martorilor şi afectează progresul ştiinţific”.

Diferenţieri şi desconsiderare

Kathryn Clancy, conferenţiar de antropologie la Universitatea din Illinois, susţine: „Foarte mulţi dintre noi ajungem să credem că persoana de lângă noi, de gen feminin, ne aparţine şi că orice gest pe care îl face înseamnă că îşi doreşte un avans sexual, că dacă poartă fusta scurtă îşi doreşte să fie agresată. Astea sunt prostii care există în mintea unora, chiar şi în mediile universitare. Este o desconsiderare în momentul în care îi spui unei colege de-ale tale «iubita» şi unui coleg nu-i spui «iubitul». Îi tratezi diferenţiat”. Trebuie adăugat faptul că, anul trecut, femeile au compus jumătate din forţa de muncă americană cu studii universitare, dar numai 28% din forţa de muncă în ştiinţă şi în inginerie. În unele ramuri ale ştiinţei, a existat un oarecare echilibru între femei şi bărbaţi, dar multe rămân preponderent masculine.

O imagine devenită virală

703 28 3Şi povestea nu se încheie aici. Ilustratoarea Cristiana Couceiro a căutat fotografii de stoc cu oameni de ştiinţă şi a observat că imaginile cu bărbaţi arătau credibile şi reale, iar cele cu femei, „dulci şi puse pe flirt”. Couceiro a considerat că „distincţia încurajează o atitudine înclinată spre hărţuirea sexuală” şi a creat o ilustraţie devenită celebră prin care a proiectat ideea de opoziţie. „Deşi înconjurată de ameninţări şi de presiuni reprezentate de simbolurile diferite ale diverselor ramuri ale ştiinţei, gura feminină s-a săturat să tacă. Strigă, în sfârşit, toate lucrurile trecute sub tăcere de atâta timp”, spune ea. Aşadar, ne putem mulţumi să scăpăm doar de cei mai scandaloşi agresori sau putem folosi oportunitatea de a defini mai clar comportamentele-problemă? Important ar fi să nu mai acceptăm reacţii părtinitoare, faţă de minorităţile rasiale sau sexuale.

O lume a meritocraţiei?

Cercetările recente arată cum se poate iniţia această schimbare. Când liderii mediilor de lucru ştiinţifice stau de vorbă cu angajaţii şi cu studenţii, pentru a crea un cod de conduită, apoi îl aplică şi impun consecinţe reale, rezultă mai puţine abateri şi o soluţie mai bună pentru victime, dacă totuşi se întâmplă ceva necurat. „Chiar dacă ne dorim un spaţiu al meritocraţiei, care să încurajeze cele mai interesante şi mai inovatoare cercetări, trebuie să construim o cultură care lasă loc pentru mai multe tipuri de oameni. Pentru a face faţă provocărilor lumii moderne, vom avea nevoie ca fiecare om de ştiinţă să dea tot ce e mai bun. Ceea ce nu se va întâmpla decât în cel mai bun mediu de lucru”, a adăugat Kathryn Clancy.

În România, o femeie din două a reclamat abuzuri

În România, un studiu efectuat anul trecut de un ONG, la nu mai puţin de 42 de universităţi din ţară, arată că o femeie din două reclamă că există hărţuire sexuală în mediul academic. 551 dintre persoanele chestionate sunt femei. Grav este că jumătate dintre acestea au declarat că există acte de hărţuire sexuală în universităţi. Potrivit studiului, paleta agresorilor reclamaţi este vastă, de la profesori la studenţi şi până la doctoranzi. În chestionare au fost detaliate şi situaţiile de hărţuire trăite în mediul universitar, de la glume şi bancuri cu tentă sexuală, până la comentarii indecente. Au fost doamne şi domnişoare care au reclamat faptul că au primit apelative precum „iepuraş”, „pisicuţă” sau „păpuşă”, dar se poate şi mai rău...

Pedeapsă cu închisoarea, de la 3 luni la 1 an

Subiectul este amplu şi nu-l putem dezbate fără a înţelege, exact, ce înseamnă, de fapt, hărţuirea sexuală. Sociologii sunt de părere că orice tip de comportament exclusiv de natură sexuală, exprimat atât fizic, cât şi verbal sau nonverbal, care îţi afectează în mod direct demnitatea sau care determină apariţia mediului de lucru ostil sau umilitor poate fi cotat drept hărţuire sexuală. Subiectul instabil emoţional, care alege să constrângă prin forţă, un alt subiect, având ca scop declarat împlinirea erotică se numeşte „hărţuitor sexual”. De cele mai multe ori, agresorul face abuz de puterea oferită de funcţie, de felul în care interpretează această putere, pentru a obţine beneficii de natură sexuală din partea persoanei pe care o vizează. Trebuie adăugat că, în Codul Penal din România, hărţuirea sexuală se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă. Acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi nu se poate porni doar graţie mărturiilor unor eventuali martori.

28% din forţa de muncă în ştiinţa şi în ingineria SUA este ocupată de femei

„Foarte mulţi credem că persoana de lângă noi ne aparţine şi că orice gest înseamnă că îşi doreşte un avans sexual. Astea sunt prostii“ (Kathryn Clancy)

Brian Richmond şi Geoff Marcy, doi dintre savanţii pedepsiţi

703 28 4Iată câteva cazuri celebre de acest gen, din lumea ştiinţifică, raportate de campania „#Me Too”, graţie căreia au fost concediaţi agresori sexuali din mai multe domenii. O anchetă a Institutului de Tehnologie California a raportat că astrofizicianul Christian Ott a supus două studente la „hărţuire clară de gen”. A fost suspendat în 2015 şi a demisionat anul trecut. Astronomul Geoff Marcy a părăsit, în 2015, Universitatea din Berkeley, California, după ce o anchetă a arătat că, aproape un deceniu, supusese studentele la interacţiuni sexuale nedorite. Paleoantropologul Brian Richmond a demisionat, anul acesta, de la Muzeul American de Istorie Naturală, după o serie de anchete asupra plângerilor de hărţuire sexuală formulate de mai multe femei, de-a lungul câtorva ani. În iarna anului trecut, Universitatea Boston a conchis că geologul David Marchant a hărţuit sexual o masterandă, în timpul unei activităţi de teren, în Antarctica. Anul acesta, Marchant a făcut un nou apel.

„Gura feminină s-a săturat să tacă. Strigă, în sfârşit, toate lucrurile trecute sub tăcere de atâta timp“ (Cristiana Couceiro)

42 de instituţii universitare din România au răspuns anul trecut la un studiu realizat de un ONG

Morgan Freeman şi Harvey Weinstein, „răii“ cinematografiei

703 28 5703 28 7Majoritatea activiştilor în domeniu susţin că oamenii de ştiinţă trebuie să-şi pună o întrebare esenţială, şi anume ce tip de cultură vrem să creăm? Şi deseori, în această discuţie sunt aduse exemple din lumea filmului. Cele mai grăitoare sunt cazurile actorului Morgan Freeman şi al lui Harvey Weinstein, un fost celebru producător american de film. Freeman a fost acuzat, în luna mai a acestui an, că ar fi supus opt femei hărţuirii sexuale şi verbale, pe platourile de filmare. Una dintre ele a afirmat că actorul a atins-o fără permisiunea sa şi a comentat adesea cu privire la felul în care se îmbrăca. „Tot încerca să-mi ridice fusta şi m-a întrebat dacă port lenjerie intimă”. În replică, Freeman a declarat: „Oricine mă cunoaşte ştie că nu sunt o persoană care ar jigni intenţionat sau care ar face o persoană să se simtă incomod. Îmi cer scuze faţă de oricine care s-a simţit incomod”. În schimb, cazul lui Weinstein s-a lăsat cu urmări grave. În trecut, împreună cu fratele său, a fondat compania de divertisment „Miramax”, care a produs o mulţime de filme de succes, printre care „Sex, Lies and Videotape”, „Pulp Fiction” şi mai ales „Shakespeare in love”. În luna octombrie a anului 2017, a fost acuzat de mai multe abuzuri sexuale, a fost demis de propria companie, pe care o fondase, şi a fost exclus din Academia de Arte Cinematografice şi Ştiinţe. Până la sfârşitul lunii, peste 80 de femei au lansat acuzaţii împotriva sa. La 25 mai 2018, Weinstein a fost arestat la New York, acuzat de viol şi de alte infracţiuni, dar a fost eliberat pe cauţiune. Acest scandal a declanşat campania socială „#MeToo” şi numeroase alte acuzaţii similare privind abuzurile sexuale împotriva unor personaje influente din întreaga lume şi a fost numit „efectul Weinstein”.