Main menu

header

702 18 1de Călin Popa şi Adrian Barna

Există copii care pot da lecții de voință, de ambiție și focus asupra scopului oricărui adult. Printre ei sunt gimnastele care intră în competiții după ce și-au pierdut un picior și sunt nevoite să poarte proteze. În loc să se resemneze și să dea vina pe destinul potrivnic, aceste mici eroine nu lasă faptul că au un membru amputat să stea în calea visurilor lor.

Averie Mitchell

Concurează împotriva atletelor fără dizabilități

702 18 2La vârsta de 2 ani, micuța Averie Mitchell și-a pierdut piciorul drept, care a fost amputat după un diagnostic de pseudoartroză a tibiei. A fost un moment teribil, în care mama copilei, Kimberly, s-a întrebat dacă fiica sa ar mai putea vreodată să se bucure de o viață normală. Răspunsul a venit după doi ani, într-o sală de gimnastică din Hugo, Oklahoma. Intrată aici, Averie a început să se rostogolească pe saltea și părea că nu poartă o proteză. „După primul curs de gimnastică, a fost complet cucerită. Această disciplină i-a venit aproape în mod natural. Și-a pus în minte să facă asta, a perseverat și a găsit o cale de a-și urma visul”, povestește Kimberly. Astăzi în vârstă de 11 ani, Averie a intrat în concurs împotriva atletelor fără dizabilități, în vara anului 2018, la Campionatele pentru Amatori din Florida, situându-se pe locul al X-lea în clasamentul general. „Am fost atât de emoționată când m-am calificat în etapa națională! Acum îmi doresc să merg la Olimpiadă!”, spune Avery, pentru care partea cea mai complicată este că nu are o gleznă mobilă care s-o ajute în mișcări. Dar asta nu o poate opri. „Am învățat să gestionez acest neajuns. Pur și simplu lucrez cu mai multă putere”, detaliază copila. Drumul nu a fost ușor până la aceste performanțe. Părinții lui Avery își amintesc cum fiica lor petrecea ore întregi după școală la antrenamente zilnice. Și într-o zi au început să vină rezultatele. „A fost o enormă bucurie s-o vedem intrând în competiții și câștigând medalii. Sunt extraordinar de mândru de ea”, mărturisește tatăl fetei, John.

Delaney Dunlap

Se antrenează în fiecare zi

Când au aflat că fiica lor s-a născut cu hemifilie fibulară și este nevoie să-i fie amputat piciorul, părinții micuței Delaney Dunlap, din Ohio, au fost devastați. Copila avea 18 luni și după șase luni începea să poarte proteză. Din acea clipă a început să-și sfideze soarta potrivnică. Părinții au înscris-o la un curs de gimnastică și au constatat uimiți că nu exista obstacol prea dificil pentru fiica lor. În concursuri locale, în competiții interșcolare sau la festivaluri, Delaney uimește prin tot ceea ce poate face în gimnastică, mișcându-se cu proteza ca și cum ar fi piciorul său natural. Execută cele mai dificile exerciții ca o adevărată profesionistă a sportului. „Se antrenează permanent. Indiferent unde suntem și ce facem, ea execută exerciții sau mișcări de gimnastică. Uneori este nevoită să le abordeze altfel, poate mai greu sau mai complicat, dar întotdeauna găsește o cale de a le executa. Suntem foarte mândri de ce a realizat și de felul în care s-a adaptat situației sale. Pentru noi este ceva normal, dar foarte mulți oameni rămân uimiți când o văd ce poate”, detaliază tatăl fetiței. Delaney are astăzi 10 ani și a devenit o inspirație pentru copiii din generația sa. Dar acest lucru nu a determinat-o să capete aere de vedetă sau să se mulțumească cu ce a obținut. Fetița muncește ca și până acum, demonstrând că nu lasă nimic să stea în calea împlinirii propriului destin.

Kate Foster

Pe bârnă după două bătălii cu leucemia

702 18 3La 18 ani, Kate Foster demonstrează că voința și ambiția sunt trăsături de caracter pe care nicio lovitură a vieții nu le poate înfrânge. Fostă gimnastă din Illinois, s-a îmbolnăvit brusc în 2010 de ceva ce părea o răceală fără sfârșit. La început părinții nu au realizat despre ce era vorba, dar apoi au aflat cu toții cumplitul diagnostic: leucemie. A urmat un tratament dur, pe care l-a îndurat cu fruntea sus, dar o nouă lovitură avea s-o zguduie: o infecție puternică i-a determinat pe medici să-i amputeze un picior chiar înainte ca fata să primească transplantul salvator de măduvă osoasă de la sora sa. Apoi totul părea în regulă, dar după un control de rutină, în 2012, copila afla că temuta boală se întorsese. Alt tratament, alt transplant, altă luptă cu boala. Imediat după ce a fost sigură că este în afara pericolului, în 2014, Kate a reînceput să se antreneze în sportul pe care l-a iubit cu pasiune de mică: gimnastica. A revenit în forță în competiții și se antrenează riguros, cinci zile pe săptămână, decisă să treacă peste tot ce s-a întâmplat cu fruntea sus și să câștige pariul cu soarta. După exercițiile dificile la bârnă sau la paralele pe care le execută impecabil din 2016 încoace, se poate spune că a reușit. „Kate este întruchiparea a tot ce-și poate dori un antrenor de la un sportiv: este dedicată scopului, muncește din greu, e concentrată și pozitivă”, argumentează antrenoarea tinerei, Denise Cooper.

„La antrenamente sunt foarte fericită, pentru că știu că așa pot deveni o gimnastă cu adevărat bună“ (Delaney Dunlap)

„Eram total decisă să revin la gimnastică, indiferent ce s-ar fi întâmplat“ (Kate Foster)

Prestaţie de top la sol

702 18 4Adoptat dintr-un orfelinat din China, Brett Bolton, un copil în vârstă de 11 ani, născut fără un picior și care poartă proteză de la 2 ani, merge, aleargă, face tot ceea ce fac ceilalți micuți de vârsta sa și în plus este un excelent gimnast. În 2013 s-a clasat pe locul II în cadrul unei competiții care a avut loc la Tallahassee, Florida, uimind cu prestația sa la sol.