Main menu

header

cotnari wide

696 31 1de Călin Popa şi Sorin Dumitrescu

Unul dintre gadgeturile care cu siguranță urmează să cucerească piața în următoarea perioadă este nou-inventata tabletă cilindrică, ce are capacitatea de a se rula până acolo încât încape într-un buzunar.

Ecranul se rotește în jurul unui cilindru

696 31 2Cercetătorii canadieni de la Laboratorul Human Media al Universității Queen au realizat o tabletă cu un design inedit, inovator, capabilă să devină cilindrică. Denumit MagicScroll, gadgetul vine să completeze tendința din domeniu, de a face toate aceste aparate inteligente mult mai flexibile. Ecranul se rotește în jurul unui cilindru realizat la imprimantă 3D, dar are și capacitatea de a fi urmărit în formă plată, având o dimensiune de 7,5 inch. Mai mult, dispozitivul are și un accent retro, prin prezența a două rotițe, câte una la fiecare capăt, care permit rularea manuală.

Funcție de telefon inclusă

Dacă utilizatorul dorește o imagine de aproape, cum este Google Street View, tableta iese ușor din casetă și funcționează ca o pagină web autentică. Ecranul are o rezoluție excelentă, generând imagini clare și filme video în cele mai bune condiții. Iar atunci când utilizatorul vrea să folosească MagicScroll pe post de telefon, nu trebuie decât să treacă dispozitivul în tiparul cilindric și să facă apelul. „Această formă permite o utilizare ergonomică, cu o singură mână”, explică realizatorii tabletei.

Poate încăpea în buzunar

696 31 3Creatorii MagicScroll susțin că prototipul are dimensiuni suficient de reduse ca să poată încăpea în buzunar atunci când este adus în formă de cilindru. Dată fiind marea flexibilitate, este și mult mai ușor de manevrat cu o singură mână decât în cazul unei tablete standard. „Am fost inspirați de designul vechilor papirusuri, întrucât acestea permit o experiență vizuală mult mai naturală, mai facilă, fără întreruperi”, explică Roel Vertegaal, adăugând că MagicScroll oferă, în acest fel, o navigare mult mai bună atunci când există liste lungi de verificat. Specialiștii canadieni speră să poată crea într-un viitor nu foarte îndepărtat o tabletă de dimensiunile unui… creion.

Pe lângă navigare pe internet, funcții specifice social media și pentru apeluri telefonice, MagicScroll poate fi folosită și ca reportofon, și ca aparat de fotografiat, întrucât este dotată cu o cameră controlată prin gesturi

Variante pliabile

696 31 4Gigantul Microsoft pregăteşte lansarea a trei noi dispozitive, tablete pliabile cunoscute deocamdată sub numele de cod Andromeda, Carmel şi Libra. Cel mai interesant produs ar putea fi Andromeda, o tabletă pliabilă cu două ecrane, care se poate strânge pentru a încăpea în buzunar, scrie „Daily Mail”. Va fi un gadget care va putea funcţiona și pe post de computer, dar care se poate strânge, ajungând la dimensiunea unui Surface Phone. Modelul Libra este o tabletă Surface mai accesibilă ca preţ. Dispozitivul va avea ecran de 10 inch, încărcător USB-C, procesor Intel şi sistem de operare Windows 10 Pro. Libra şi Andromeda ar putea fi lansate anul acesta, în timp ce Carmel va fi disponibilă de anul viitor.