Main menu

header

cotnari wide

695 15 2de Andrei Dicu şi Adrian Barna

Puţini ştiu că în Bucureşti există un Muzeu al Recordurilor Româneşti. Fie că vorbim despre cea mai mare colecţie atestată de obiecte care au ca decoraţiune floarea de colţ, despre tirbuşoane, fiare de călcat, trivete şi câte şi mai câte, muzeul este rezultatul pasiunii lui Ion Chirescu, un colecţionar generos, care a adunat aceste „comori” timp de 16 ani, pentru a le oferi publicului. „Totul a plecat de la un vechi hobby. A colecţiona este ca un drog sau ca un virus. Sunt persoane care colecţionează timbre, şerveţele, tot felul de lucruri năstruşnice. Aşa am început şi eu colecţia mea de lucruri mărunte, de la timbre la aparate foto etc. Am fost mereu atras de antichităţi, lucruri pe care astăzi nu le mai întâlnim, pentru că tehnologia le-a eliminat”, spune Ion Chirescu.

Vizitele trebuie programate, fiind deschis numai pentru grupuri organizate

Certificată ca record mondial de Guinness Book, colecţia reuneşte în prezent peste 30.000 de tirbuşoane, peste 35.000 de fiare de călcat, dar la momentul certificării erau mai puţine exponate. Tot aici se află cea mai mare colecţie atestată de obiecte care conţin floarea de colţ. Cât despre organizarea colecţiei, Ion Chirescu a apelat la prieteni. Obiectele au fost curăţate, reparate, refăcute. Colecţiile muzeului urmează să crească, planul fiind ca aici să fie reunite toate recordurile româneşti. Vizitele trebuie programate, muzeul fiind deschis numai pentru grupuri organizate. O vizită durează câteva ore bune, iar impresiile sunt colosale...

695 15 1Piesa de rezistenţă este unul dintre cele două tirbuşoane făcute din piciorul de fier al fostului Pod al Londrei, construit în 1176. Pe el sunt gravate cuvintele „a stat 656 de ani la baza Podului Londrei”

695 15 3Afişul de prezentare este o ilustrare macro a unuia dintre timbrele dedicate muzeului de Romfilatelia. Emisiunea de mărci poştale „Muzeul Recordurilor Româneşti” este disponibilă de la începutul lunii august, în magazinele de specialitate din Bucureşti, Bacău, Iaşi, Braşov, Cluj-Napoca şi Timişoara

695 15 4O surpriză... mereu actuală: „Cerbul de Aur”. Colecţia cuprinde vinyluri, statuete, ziare în care s-a scris despre festival, plicuri şi ştampile cu imaginea „Cerbului”, pandantive, ilustrate cu portretele concurenţilor, casete audio şi o medalie inscripţionată pe o faţă „Societatea Română de Televiziune” şi pe cealaltă cu „Cerbul de Aur”

„A colecţiona este ca un drog sau ca un virus“ (Ion Chirescu)