Main menu

header

cotnari wide

674 24 1de Andrei Dicu şi Adrian Barna

Anul... stelar 2018 a debutat în trombă cu ceea ce noi numim „Super-Luna”, iar specialiştii o denumesc Luna Plină la perigeu. Partea a doua a acestui fenomen fabulos se va consuma la 27 iulie, atunci când vom putea admira Luna la apogeu. Surprinzător, ambele momente presupun atingerea fazei de Lună Plină, iar dacă în prima etapă astronomii şi fotografii au avut norocul unui cer senin, sperăm că şi la momentul în care se va consuma eclipsa din vară să avem parte de acelaşi context.

„Luna albastră”, o confuzie... celebră

674 24 2La 1 ianuarie 2018 s-a petrecut fenomenul de Super-Lună. Ştiinţific vorbind, Luna Plină la perigeu reprezintă momentul în care satelitul natural al Terrei se găseşte în cel mai apropiat punct faţă de centrul Pământului. Perigeu este un punct în care un astru sau un satelit artificial aflat în mişcare orbitală se găseşte cel mai aproape de Pământ. Teoretic, se trece la perigeu o dată la fix 27 de zile, 13 ore, 18 minute şi 33 de secunde, timp numit „perioadă anomalistică”, dar, cum faza de Lună Plină se repetă o dată la 29 de zile şi 12 ore, fenomenul comun de Lună Plină şi în acelaşi timp aflată la perigeu este foarte rar. Exact acelaşi lucru este valabil şi pentru momentul cel mai îndepărtat de pe orbită, adică de apogeu. Ultima oară, Luna a trecut prin umbra Pământului la 31 ianuarie, dar eclipsa totală nu s-a văzut de la noi. Am avut însă parte de atât de mediatizata „Lună albastră”. Termenul nu se referea însă la culoare, ci la faptul că în aceeaşi lună calendaristică se înregistrează a doua Lună plină. Pe lângă fenomenele legate de Lună, la 3 ianuarie ne-am aflat la periheliu, adică la cea mai mică distanţă de Soare (147 de milioane de kilometri).

Eclipsa parţială din 15 februarie, invizibilă în România

La 15 februarie a fost a doua eclipsă din acest an, din totalul de cinci. Invizibilă la noi, eclipsa parţială de Soare a fost vizibilă în Antarctica şi în sudul Americii de Sud. În aceeaşi, zi, potrivit site-ului spaceweather.com, „câmpul magnetic polar al Pământului a tremurat în timpul eclipsei. Ne-am bucurat când Soarele a coborât. De fapt, pur şi simplu am simţit că înnebunim în momentul în care am observat coroanele mişcătoare de lumină apărute înainte ca văzduhul să se întunece”. În aceeaşi zi, camerele de filmat ale NASA au înregistrat un fenomen ciudat, apariţia a șase „bile de foc” deasupra SUA.

Venus, o stea strălucitoare

Ei bine, de curând, la 15 martie, după apusul Soarelui, planeta Mercur s-a aflat la elongaţie maximă estică, aproximativ 18 grade faţă de Soare. Altfel spus, în limbajul specialiştilor, „orbita lui Mercur a rezidat mai aproape de Soare decât cea a Pământului”. În jurul orei 18:30-19:45, din Europa Centrală şi de Est, inclusiv din România, s-a putut vedea o stea strălucitoare. Ei bine, aceasta nu a fost un astru în adevăratul sens al cuvântului, ci planeta Venus. În acea perioadă, astronomii susţin că au putut observa inclusiv planeta Mercur, despre care se spune că nici măcar marele Copernic nu izbutise să o vadă... În fine, la 20 martie, la ora 18:15, Soarele a trecut în emisfera de nord, înregistrându-se Echinocţiul de primăvară.

Aprilie ne aşteaptă cu defilarea de meteoriţi

674 24 3Iată însă la ce trebuie să ne aşteptăm în continuare. În nopţile de 22 şi 23 aprilie, în cazul în care cerul va fi senin, am putea asista la o adevărată „defilare de meteoriţi”. Curentul de meteori Lyride (mult mai spectaculos decât Perseidele) va ajunge în fază maximă, iar „ploaia de stele” va fi vizibilă şi în România. Vremea se va încălzi, iar temperaturile vor ajunge exact în stadiul în care o plimbare, noaptea, la Observatorul Astronomic să fie îmbietoare. Jupiter se va apropia de opoziţie şi va deveni ţinta principală a Lunii.

În nordul extrem al României, Soarele stă în crepuscul

Vara astronomică va începe la 21 iunie, la ora 13:07, când Soarele va atinge cea mai mare altitudine pe cer şi când ziua este cea mai lungă. La această dată, observaţiile astronomice nocturne vor fi foarte scurte, dacă nu imposibil de făcut din nordul extrem al României, acolo unde Soarele nu coboară la 18 grade sub orizont, adică stă în crepuscul astronomic. Însă, în multe alte colţuri ale lumii, iunie este, culmea, cea mai potrivită lună pentru studierea „planetei cu inele”, Saturn, deoarece se află cel mai des în opoziţie cu Soarele. Anul acesta, la 27 iunie, cea de-a șasea planetă de la Soare se va afla din nou în opoziţie.

6 iulie, ziua cea mai îndepărtată de lumină

Fără îndoială, în calendarul fenomenelor astronomice predictibile din acest an, luna iulie este cea mai spectaculoasă, cel puţin din punctul de vedere al europenilor. Iar ziua de 27 iulie are, cum spuneam, o importanţă aparte... La 6 iulie, Terra se va afla la afeliu, adică în cel mai îndepărtat loc de pe orbită faţă de Soare, aproximativ 152 de milioane de kilometri, cu aproximativ 5 milioane de kilometri mai mult faţă de momentul de periheliu, din ianuarie. La 13 iulie vom fi martorii celei de-a treia eclipse din acest an. De această dată va fi vorba doar despre o eclipsă parţială de Soare, vizibilă numai din sudul Australiei, Noua Zeelandă şi Antarctica.

Marte vine peste noi după 15 ani

Începând din 22 iulie şi până la 9 august, se va produce un fenomen rarisim, pe care astronomii nu l-au mai putut studia din 2003, şi anume apropierea, la mare opoziţie, a planetei Marte. Evident, fără ajutorul unui telescop, „Planeta Roşie” nu va putea fi observată. De altfel, se spune că Marte este foarte dificil de observat chiar şi de astronomii amatori, care nu beneficiază de aparatură ultraprofesionistă. Diametrul aparent al planetei va fi de peste 24 de secunde de arc, cu sub o arc-secundă mai mic decât a fost în 2003, aşadar, va fi insesizabil chiar şi pentru ochii cei mai antrenaţi. La 27 iulie, Marte se va afla chiar în opoziţie, iar la 31 iulie, la cea mai mare apropiere de Terra.

„Balul” din 27 iulie va dura 103 minute

Dincolo de aceste detalii, principala atracţie a nopţii de 27 iulie va fi o eclipsă totală de Lună după o pauză de trei ani. Se estimează că fenomenul va începe chiar de la apusul Soarelui, când Luna deja răsare în penumbra Pământului. Acest lucru ne avantajează dacă dorim să observăm eclipsa, deoarece, în 2015, faza maximă a fost înregistrată abia la ora 5:00, după ce fenomenul începuse de la ora 3:00. Eclipsa va debuta cu intrarea în umbră, la ora 21:25, dar va începe însă la 22:30, urmând, potrivit anticipării specialiştilor români şi internaţionali, ca faza maximă să se producă la 23:20. La ora 00:13 este „programat” finalul eclipsei totale de Lună. Spectacolul va continua cu ieşirea din umbră, la ora 1:19, iar pentru cei mai fanatici pasionaţi de fenomene astronomice, ieşirea din penumbra Pământului se va produce la ora 2:28. În acea seară, Luna se va afla la apogeu şi mai trebuie adăugat faptul că aceasta este prima eclipsă centrală de Lună din 15 iunie 2011 încoace, ba, mai mult, va fi cea mai lungă eclipsă totală de Lună din secolul al XXI-lea. Expertul NASA Fred Espenak, care a realizat harta estimativă a eclipsei, a declarat că „fenomenul va fi vizibil de pe întregul Ocean Indian, care va fi întors spre Lună, iar Africa Centrală şi Orientală, precum şi Asia Centrală vor asista la integralitatea eclipsei. America de Sud, Africa de Nord-Vest şi Europa vor vedea diferite faze ale eclipsei după apusul Soarelui. Primele faze vor fi vizibile din Asia de Sud-Est şi din Australia, în primele ore dinaintea răsăritului Soarelui”.

NASA: „Dacă Soarele, Luna şi Pământul rămân la acelaşi nivel, se formează eclipsa-pereche”

De altfel, experţii NASA, citaţi de postul tv Discovery, susţin la unison că eclipsa va face parte dintr-un fenomen mai puţin obişnuit, şi anume o serie de trei eclipse, legate una de cealaltă, două parţiale de Soare şi una totală, de Lună. „În mod normal, eclipsele de Soare şi de Lună se produc în pereche. Orice eclipsă este posibilă numai dacă Soarele, Luna şi Pământul se află la acelaşi nivel şi în linie. Iar dacă în timp ce Luna efectuează o jumătate de rotaţie în jurul Pământului, adică în aproximativ două săptămâni, cele trei corpuri cereşti rămân la acelaşi nivel, ajungând din nou în linie, se produce eclipsa-pereche”. Trebuie adăugat şi faptul că un fenomen similar va mai putea fi studiat, în ţara noastră, abia în anul 2035.

Aquaridele, aşteptate să brăzdeze cerul cu meteori

Teoretic, în luna iulie, diametrul Lunii ar trebui să fie cu 14% mai mic decât în mod normal, dar acest lucru rămâne de văzut. Din păcate, fiind în penumbră, aşa cum prevăd specialiştii, diferenţa de luminozitate va fi mai mare decât ar fi normal, dar, iarăşi, e greu de spus ce se va întâmpla. Tot în noaptea de 27-28 iulie vom avea parte şi de un curent meteoric, numit Aquaride. Cei mai optimişti astronomi consideră că am putea vedea un tablou absolut superb, unic, cu Luna roşie în eclipsă, deasupra Planetei Roşii, Marte, cu cerul brăzdat de meteori, în toate culorile...

În septembrie putem vedea craterele Lunii

674 24 4A cincea şi ultima eclipsă din acest an, una parţială, de Soare, invizibilă la noi, se va înregistra în ziua de 11 august. Pământul va trece prin resturile lăsate de coama cometei Swift-Tuttle, un fenomen cunoscut sub numele de Perseide. De asemenea, în preajma zilei de 17 august, planeta Venus va avea o elongaţie maximă estică de minus 45 de grade, un fenomen care se petrece destul de rar. În ziua de 15 septembrie, cel mai probabil la Observatorul Astronomic din Bucureşti, savanţii români doresc să organizeze unul dintre cele mai importante evenimente de gen ale anului, în timpul căruia curioşii şi pasionaţii în domeniu ar putea observa Neptun în preajma opoziţiei, Saturn, Marte, craterele Lunii, roiuri stelare şi alte minuni cereşti de... toamnă. Din luna octombrie până la mijlocul lunii decembrie nu există prea multe elemente predictibile demne de luat în seamă. Sigur, vom avea opoziţia planetei Uranus (la 23 octombrie) şi o suită de curenţi meteorici: Draconide (8 octombrie), Orionide (21-22 octombrie), Tauride (5-6 noiembrie), Leonide (17-18 noiembrie), Geminide (13-14 decembrie) şi Urside (21-22 decembrie). Totuşi, trebuie spus că majoritatea fenomenelor astronomice spectaculoase apar pe neanunţate, cu alte cuvinte, nu ştim cu siguranţă la ce surprize ne putem aştepta.

Cometa 46P „Wirtanen” încheie anul

Astronomii estimează însă că totuşi la mijlocul lunii decembrie Cometa 46P „Wirtanen” ar putea fi suficient de luminoasă încât să poată fi văzută cu ușurință chiar şi cu ochiul liber. Dacă ea atinge vizibilitatea aceasta, va fi, probabil, cea mai strălucitoare cometă observată din Emisfera Nordică în ultimii cinci ani. Ajungând la doar 7,2 milioane de mile distanță de Pământ, cometa ar trebui să fie ușor de urmărit, dar oamenii de ştiinţă susţin că nu ar trebui să ne fie teamă de această apropiere atât de mare faţă de Terra.

27 iulie este data la care este aşteptată eclipsa totală de Lună, după o pauză de trei ani

6 iulie este ziua când Terra se va afla la 152 de milioane de kilometri faţă de Soare

Dumitru Prunariu ne dă întâlnire la 15 mai

674 24 5Pentru că vorbim despre un calendar al... cerului, nu trebuie uitat faptul că la 15 mai vom sărbători „Ziua internaţională a astronomiei”. Evenimentul se celebrează anual în toată lumea, timp de o lună, începând cu data de 15 aprilie. Anul acesta, potrivit primelor anunţuri, la Biblioteca Naţională din Bucureşti vor fi amplasate 20 de telescoape, mânuite de specialişti, iar publicul doritor va fi aşteptat, aşa cum s-a întâmplat şi în ultimii ani, de singurul cosmonaut român, Dumitru Prunariu, care va susţine o conferinţă. De altfel, în aceeaşi zi va fi sărbătorit şi unicul zbor cu contribuţie românească pe orbita Pământului.

„America de Sud, Africa de Nord-Vest şi Europa vor vedea diferite faze ale eclipsei după apusul Soarelui“ (Fred Espenak, NASA)

Isaac Newton a despărţit astronomia de astrologie

674 24 6În foarte multe rânduri ne-am întrebat cum influenţează astrele viaţa noastră. Aici însă este cazul să facem o diferenţă clară între două ştiinţe, astronomia şi astrologia. În urmă cu mii de ani, oamenii au început să se întrebe ce sunt, de fapt, luminiţele care apar aproape în fiecare noapte pe cer şi de ce Luna îşi schimbă mereu forma şi îşi modifică distanţa faţă de Pământ. Acesta a fost momentul în care s-au născut astronomia şi astrologia. Însă între aceste două domenii vaste există o deosebire esenţială: astronomia cercetează, prin metode ştiinţifice, corpurile cosmice, în timp ce astrologia încearcă să explice felul în care aceste planete sau stele influenţează, prin mişcarea lor, viaţa terestră şi destinul oamenilor. Timp de milenii, dorinţa de a afla importanţa acţiunii astrelor asupra evenimentelor şi a vieţii de zi cu zi a condus la observaţii astronomice importante, dar şi la teorii astrologice false ori la interpretări după bunul plac. Cele două ramuri s-au separat definitiv în anii 1600, atunci când Isaac Newton a demonstrat procesele fizice prin care corpurile cereşti se influenţează reciproc. Din acest moment, astronomia a evoluat graţie unor principii ştiinţifice riguroase, iar predicţiile astrale au rămas în „zodia” astrologiei, care este considerată şi azi o pseudoştiinţă.

„Ne-am bucurat când Soarele a coborât. Am simţit că înnebunim în momentul în care am observat coroanele mişcătoare de lumină apărute înainte ca văzduhul să se întunece“ (spaceweather.com)