Main menu

header

674 31 1de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Producători de top din toată lumea și-au pus la treabă specialiștii și au decis să inoveze din plastic reciclat.

Refolosirea materialului deja existent

Este de notorietate răul tot mai mare pe care îl fac mediului înconjurător deșeurile din plastic, care au ajuns să sufoce pajiștile, să ucidă animalele marine și să se adune în munți la marginea orașelor. În aceste condiții și dat fiind faptul că materialul care a marcat istoria societății omenești în ultimele decenii este foarte greu degradabil, marii producători din toată lumea au început să gândească refolosirea plasticului deja existent, cu două beneficii majore: obiecte ingenioase, durabile și ieftine, și reducerea, chiar stoparea producerii de cantități noi de plastic.

Recipiente pentru cosmetice

Toate tipurile de plastic aruncat, de la pungile pe care le aduc la țărm valurile mării până la sticlele care sufocă orașele, se utilizează pentru tot felul de obiecte frumoase și utile, nou-nouțe din vechi deșeuri, inclusiv pentru produsele dedicate celor mici. Astfel, Procter&Gamble a lansat o gamă de recipiente pentru cosmetice realizate în mare parte din sticle de plastic colectate de pe plaje, iar Head&Shoulders își va vinde viitoarea generație de șampoane în sticle realizate prin aceeași modalitate.

Pături frumoase și utile

674 31 2Aproape toate obiectele pe care le folosim în viața de fiecare zi, de la mobilă la jucării, pot fi realizate din plastic reciclat și refolosite când își încheie ciclul de viață printr-o nouă reciclare. Este nevoie doar de voință și de creativitate, iar unele companii s-au pus deja pe treabă. „Plasticul există în cantități enorme. Posibilitățile de a realiza tot felul de obiecte utile din acest material sunt, practic, nelimitate”, explică Tasha Green, reprezentant al unei companii care reciclează plastic adunat din apele mării și de pe țărmuri, apoi îl transformă în „lână” din care se fac pături de o mare frumusețe și utilitate. Fiecare pătură înseamnă 50 de sticle de plastic recuperate și refolosite.

Poșete, haine, jucării

674 31 3Rezistente la umezeală, viu colorate și foarte practice, poșetele și gențile din plastic reciclat sunt o excelentă opțiune pentru cumpărăturile de fiecare zi. Există și varietăți mai stilate, pentru sesiunile de plajă, sau modele care pot ține loc de cutie pentru prânzul sau gustarea copiilor care merg la școală. Tot pentru ei există o mulțime de jucării, jachete impermeabile, salopete, pantaloni și fustițe fantezi, precum și creioane și agende, toate din plastic reciclat. În timp ce fabricarea unei genți poate „înghiți” și 50 de sticle de plastic, fiecare creion „scoate” din mediul înconjurător câte un pahar de plastic.

Covoare, perne, scaune

674 31 4Mobila și decorațiunile interioare beneficiază din plin de creativitatea celor care se ocupă cu obiectele din plastic reciclat. Există fațete versatile și foarte rezistente pentru mobilă, o gamă de scaune extrem de comode și frumos colorate care pot înviora orice spațiu, de la bucătărie la terasă. Au fost lansate, de asemenea, perne care au în componență plastic reciclat, precum și covoare în modele dintre cele mai variate, într-o mare gamă coloristică.

Din zece sticle de plastic reciclate se poate face un tricou, iar din 63, un pulover