Main menu

header

660 2 1de Silviu Ghering

Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.

Certeze, la concurenţă cu Sâmbra Oilor

La o aruncătură de băţ de Negreşti-Oaş, în nord-vestul României, în județul Satu-Mare, la 25 de kilometri de granița cu Ucraina, este o comună în care nu ştii pe care parte a drumului să te uiţi mai întâi şi ce construcţie să admiri mai mult. Certeze este cunoscută ca localitatea în care cel mai amărât om este... primarul, iar numărul autoturismelor străine a întrecut de mult numărul... vitelor!

Adevărate palate, cu bani din străinătate

Oşenii recunosc că pentru ei goana după bani a devenit un scop în viaţă. Faima comunei este adusă de casele construite cu banii obţinuţi în special în străinătate. Case cu un etaj, cu două şi chiar cu trei, cu mansarde din lemn, acoperişuri de ţiglă „ultimul răcnet”, cu fundaţii sau stâlpi din piatră, cu ferestre moderne sau uşi din lemn sculptat, balcoane cu o arhitectură neobişnuită şi cu garduri din beton sau din fier forjat, toate construite în stiluri moderne şi rafinate.

Mulsul „pa ştimb”, un străvechi obicei al ciobanilor

Pe lângă casele impunătoare cu care certezenii s-au făcut cunoscuţi în toată România, un alt element care face să se vorbească despre această zonă este un obicei ancestral, numit Sâmbra Oilor, care are loc în fiecare an, în prima duminică din luna mai, pe dealul de la Huta Certeze, situat la graniţa dintre judeţele Maramureş şi Satu-Mare, pe DN 19 Satu-Mare - Sighetu Marmaţiei, la 61 de kilometri distanță de municipiul Satu-Mare. Sâmbra Oilor este un străvechi obicei al ciobanilor, ce marchează plecarea turmelor la munte. Activitatea începe în preziua sâmbrei cu mulsul „pa ştimb”: fiecare oier mulge oile altuia, în aşa fel încât să nu rămână strop de lapte în „pulpa” niciunei „mulgării”. Sâmbra se încheie cu o mare sărbătoare câmpenească, unde se mănâncă balmoş, mămăligă fiartă în lapte şi cu adaus de unt, miel fript haiducește, caş de la prima mulsoare, se cântă şi se joacă după melodii păstoreşti.

Sâmbra Oilor atrage, anual, zeci de mii de localnici şi de turiști veniţi de pretutindeni, 20.000 de oameni fiind media anuală înregistrată în ultimii ani