de Silviu Ghering şi Alexandru Brădescu
Știați că un om petrece, în medie, de-a lungul existenței sale, 6.500 de ore la toaletă? Adică aproximativ un an din viață „pe tron”! Și stați să vedeți cât o să schimbe această statistică telefoanele mobile! Să nu fim pudibonzi și să privim realitatea în față!
Romanii - „campioni”, dar scoțienii au fost primii
Primele locuri cu destinaţie specială pentru satisfacerea nevoilor fiziologice au apărut încă din mileniul al III-lea înainte de Hristos. Skara Brae, o aşezare neolitică din Scoţia, care datează din anul 3000 î.Hr., avea colibe din piatră dotate cu canale de scurgere spre un spaţiu în perete, pe care istoricii le-au interpretat drept „toalete”. În orașul antic Mohenjo Daro, din Pakistan (2.600 î.Hr. - 1.700 î.Hr.), locuințele aveau propria cameră de îmbăiere cu WC. Palatul Knossos, din Creta, construit în jurul anului 1700 î.Hr., dispunea de latrine: vase mari, de ceramică, legate la sursa de apă, care, la rândul său, era adusă prin intermediul unor conducte de teracotă. „Campionii” toaletelor antice au fost însă romanii! Roma dispunea de o reţea de alimentare cu apă și canalizare la care nu numai bogații îşi puteau conecta baia privată. Majoritatea românilor nu aveau totuși toaletă în casă, dar își rezolvau nevoile prin „soluția” socială: 144 de băi publice cu toalete (jgheaburi prin care curgea apa) existau la Roma încă din anul 315 î.Hr. Băile lui Caracalla (Terme di Caracalla) sunt de șase ori mai mari decât Catedrala „Sfântul Petru” şi puteau deservi până la 1.600 de persoane deodată.
Elisabeta I nu folosea invenția finului, pentru că era prea... zgomotoasă
Odată cu decăderea Imperiului Roman s-au dus pe... apa sâmbetei și toaletele antice. Întunecatul Ev Mediu, condus de superstiţii, nu numai că blocase orice progres, dar adusese omenirea cu paşi mari înapoi. Glorioasa Anglie elisabetană avea dueluri, mandoline şi dansuri tradiţionale, dar nu avea... WC. Când nu se „descărcau” pe la colțuri, nevoile se făceau în casă, la oală, și se aruncau pe fereastră! Mizeria cumplită de pe străzile şi din apele care traversau Londra a impus descoperirea unui mijloc igienic de evacuare a fecalelor şi a urinei din casele capitalei marelui Imperiu Britanic. Aşa a început cursa descoperirii vasului de toaletă. Precursorul celui actual a fost creat abia în anul 1596, când Sir John Harrington (1561-1612), unul dintre finii Reginei Elisabeta I, a gândit un WC la care se trăgea apa și a construit un prototip instalat în casa sa din Kelston, Somerset. Era un closet mare, de lemn, cu un loc pe care se stătea. Când termina omul treaba, trăgea de un mâner, iar apa curgea dintr-un rezervor din spate în recipientul de jos, iar apoi se evacua printr-o conductă în grădină. A instalat un vas asemănător și la reşedinţa din Richmond Palace a naşei sale regale, însă aceasta nu a folosit niciodată toaleta, pe motiv că... făcea prea mult zgomot când se trăgea apa!
Tot englezii au pus... capacul!
Așa că vreo 200 de ani europenii au dus o existenţă „naturală”, ușurându-se în haznale săpate în fundul curţilor. În 1775, tot un britanic, ceasornicarul londonez Alexander Cummings, a patentat un closet care avea dedesubt o supapă culisantă. La sfârşit trăgeai mânerul, iar supapa culisa, permiţând apelor uzate să curgă, iar apoi se umplea iar cu apă curată dintr-un rezervor așezat mai sus. Lăcătușul inventator Joseph Bramah i-a ataşat toaletei sistemul de valvă cu flotor în 1778, iar designul vasului în sine începea să semene cu cele din prezent. WC-ul stil Bramah s-a răspândit în secolul al XIX-lea în toată lumea. În 1884, unul dintre cei mai capabili instalatori ai Angliei, Thomas Crapper, a îmbunătăţit sistemul: bazinul se umplea automat cu apă, iar un lanţ ataşat unui vas circular situat deasupra cisternei făcea ca apa să ţâşnească. Odată cu el începea vârsta de aur a instalaţiilor sanitare, ajungând ca în prezent să existe mii de tipuri diferite, în aparenţă, între ele, dar toate fiind construite după principiile generale descoperite de inventatorii britanici deja amintiți.
WC-urile au şi ele muzeul lor!
În orașul indian New Delhi există un muzeu al toaletelor, cu peste 50 de exemplare din toată lumea, de la closetul Regelui Ludovic al XIV-lea la modernul WC electric care arde deşeurile umane şi le transformă în cenuşă. Muzeul deţine o colecţie rară de fotografii şi vase de toaletă ce datează încă din anii 2500 î.Hr. Obiectele sunt expuse cronologic şi oferă date despre serviciul de igienă publică. În topul exponatelor se înscriu o oală de noapte pentru femei, folosită în anii 1700, un bideu franţuzesc sub forma unui scaun, plin cu... cărţi, un closet din Vestul Sălbatic al sfârșitului de secol al XIX-lea ornat cu imprimeuri florale sau buda mobilă sub formă de cort folosită de ofițerii de rang înalt din trupele japoneze care au luptat în Al Doilea Război Mondial.
Ştiaţi că...
Pentru că la 19 noiembrie se sărbătoreşte în toată lumea (civilizată?) Ziua Mondială a Toaletei, revista „Taifasuri” vă prezintă zece lucruri amuzante și neștiute despre WC-uri, având ca sursă cartea „O istorie culturală a toaletelor”, a lui Roger-Henri Guerrand. Așadar, știați că...
... înainte de apariția primelor latrine publice, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, oamenii obișnuiau să își facă nevoile pe câmp, sub ascunzișul arborilor tuia din frumoasele grădini franceze, pe stradă, sub cireși, sau oriunde erau feriți de privirile trecătorilor?
... în secolul al XIII-lea, practica era „totul în stradă”? Oamenii aruncau apele folosite pe fereastră și, uneori, se auzeau strigăte de avertisment precum „Păzea că pică!” sau „Păzea la apă!”. Erau la modă anecdotele cu persoane de vază care se treziseră cu conținutul unei oale de noapte în cap. Chiar și Regelui Ludovic cel Sfânt i s-ar fi întâmplat așa ceva.
... Regele George al II-lea al Marii Britanii a murit pe toaletă? Se întâmpla în anul 1760. Conform relatărilor vremii, monarhul s-a trezit, și-a băut ciocolata, a intrat în toaletă, după care valetul său a auzit un zgomot ca de accident.
... după vasele de sticlă și oalele de lut au apărut așa-numitele „scaune perforate”? Isabela de Bavaria, soția Regelui Carol al VI-lea al Franței, avea un astfel de scaun decorat cu catifea albastră, iar Filip cel Lung comandase un scaun acoperit cu o stofă de lână neagră, numită „oacheșică”.
... Ludovic al XI-lea dispunea de un „jilț intim”, înconjurat de o perdea? Registrele sale de cheltuieli arată că regele achiziționa câlți de in, precursorii hârtiei igienice.
... în perioada Renașterii, oalele de noapte se regăsesc până și în inventarele de succesiune?
... Ludovic al XIII-lea își primea oaspeții așezat pe tron? Fiul său, Ludovic al XIV-lea, proceda la fel.
... primul pas pe calea igienei publice are loc odată cu decizia contelui de Angiviller ca toți arborii tuia din grădinile Tuileries să fie tăiați, iar în locul lor să se construiască latrine, unde intrarea costa două parale?
... în 24 de ore, cantitatea de urină eliminată de un om se ridică la aproximativ 1.250 de grame, ceea ce înseamnă 450 de kilograme pe an?
... când se trage apa, se consumă aproximativ șase litri de apă curată? De asemenea, în unele cazuri, consumul de apă poate ajunge și până la 26 de litri dintr-o singură activare a mecanismului de la toaletă!