Main menu

header

cotnari wide

652 28 1de Silviu Ghering şi Adrian Barna

Celebru pentru fizicul său atletic și pentru zâmbetul cuceritor, care l-au transformat într-un adevărat Don Juan al marelui ecran, Burton Stephen Lancaster s-a născut la 2 noiembrie 1913, în New York. Mama, Elizabeth, provenea dintr-o familie de emigranți irlandezi de condiție modestă. Tatăl, James Henry, poștaș în East Haarlem, era descendentul unei familii engleze ce purta un nume ilustru, Lancaster, cu rădăcini în secolul al XI-lea. Ambele familii erau protestante împătimite. Și-a petrecut copilăria și adolescența pe străzile cartierului, unde împărțea poșta tatăl său. Acolo și-a dezvoltat acea mult mediatizată constituție atletică, atât de apreciată mai târziu. Afinitățile pentru sport, în special pentru gimnastică și baschet, l-au ajutat să absolve ca o adevărată stea locală DeWitt Clinton High School, liceu vestit din Bronx. După aceea a intrat într-o trupă de circ, acrobat la trapez, perioadă în care și-a „definitivat” fizicul care avea să-l facă legendar. Nu a luat lecții de actorie, a învățat meserie din mers. În plină ascensiune, viața l-a lovit sub centură, răpindu-i brusc mama în urma unui cancer mamar galopant. A trecut peste șoc și a fost acceptat la Universitatea din New York, dar a renunțat după doi ani și, împreună cu prietenul său Nick Cravat a înființat duetul „Lang & Cravat”, colindând prin toată America prin diverse varieteuri și cluburi de noapte. A lucrat ca barman, șofer de camion și vânzător până în 1942, când s-a înrolat în Armata americană, unde, pe lângă studiile militare făcute, a organizat și a „prestat” în spectacole comice pentru soldați.

Sărutul care i-a deschis drumul spre „statuie”

652 28 2După trecerea în rezervă, a urmat un scurt intermezzo pe Broadway, unde i s-a oferit un rol în piesa lui Harry Brown „Sunetul vânătorii” („A Sound of Hunting”), dar n-a fost un succes. A refuzat apoi 7 (șapte!) oferte de film, pentru ca în 1946 să devină cunoscut după ce a jucat în „Ucigașii” („The Killers”), alături de Ava Gardner și de Edmond O’Brien, peliculă produsă de studiourile Universal, în regia lui Robert Siodmak. A făcut 16 filme până în 1953, când a primit cea dintâi nominalizare la Oscar. Au mai urmat trei, dintre care una „concretizată”, pentru rolul sergentului Milton Warden, din „De aici în eternitate” („From Here to Eternity”). Dramă cu 8 (opt!) statuete ale Academiei de Film americane, regizată de Fred Zinnemann după romanul lui James Jones, care spune povestea unui grup de soldați chinuiți de probleme existențiale (Burt Lancaster, Montgomery Clift, Frank Sinatra și Ernest Borgnine), staționați în Hawaii înainte de atacul japonez de la Pearl Harbor. Sergentul Warden (Burt Lancaster) are o toridă relație amoroasă, se putea altfel?, cu soția căpitanului Holmes (Philip Ober), frumoasa Karen (Deborah Kerr). Scena sărutului de pe plajă dintre cei doi actori (care aveau, se putea altfel?, o relație amoroasă și în viața de zi cu zi) a fost mult timp cenzurată, pentru că era văzută ca fiind prea erotică. A ajuns apoi să fie considerat cel mai faimos sărut din istoria filmului! Valurile care îi lovesc pe Karen și pe Warden au fost o inspirație de ultim moment a regizorului Fred Zinnemann. Plaja pe care a fost filmată scena este din Halona Cove (Hawaii) și, după ce imaginea cu cei doi actori a devenit un reper în filmografia americană - și nu numai! -, a fost botezată plaja „From Here to Eternity”.

Oscar pentru un comis-voiajor ajuns, din dragoste, predicator

652 28 3Presa l-a denumit „Domnul mușchi și dinți” („Mr. Muscles and Teeth”) pentru fizicul și... zâmbetul său irezistibil. În anii ’50 și-a depășit imaginea de cuceritor și a ajuns să fie privit drept cel mai bun actor al generației sale. După întoarcerea din... eternitate, a mai fost nominalizat de încă trei ori la Premiile Oscar. A primit celebra statuetă pentru pelicula „Elmer Gantry” (regia Richard Brooks), din 1960, în care joacă rolul unui comis-voiajor din America anilor ’20, Elmer Gantry, cu o viață sordidă în hoteluri dubioase, cu nopți de beție și amoruri frivole, fără nicio perspectivă. Destinul i-o scoate în cale pe sora Sharon Falconer (Jean Simmons), o femeie-predicator de care, se putea altfel?, se îndrăgostește și care îi oferă astfel motivația să-și schimbe modul de trai. Educația religioasă profundă și forța de convingere ale femeii iubite fac din Gantry un predicator fără pereche. Dar, curând și implacabil, trecutul îl ajunge din urmă... A câștigat și un Glob de Aur pentru acest rol, ca și două trofee BAFTA pentru filmele „Păsărarul din Alcatraz” („The Birdman of Alcatraz”, 1962) și „Atlantic City” (1980), care i-au adus celelalte două nominalizări la Oscar. Oscar pe care l-a mai primit o dată, ca producător însă, în 1955, pentru „Marty” (regia Delbert Mann). Casa sa de producție, „Hecht-Hill-Lancaster”, a fost cea mai de succes și inovatoare companie de gen din anii ’50 de la Hollywood, producând filme precum amintitul „Marty” (1955), „Trapez” („Trapeze”, 1956) sau „Gustul dulce al succesului” („Sweet Smell of Success”, 1957). A regizat două filme, „Omul din Kentucky” („The Kentuckian”, 1955) și „Omul de la miezul nopții” („The Midnight Man”, 1974).

Primul actor care a refuzat un milion de dolari pentru un rol!

652 28 4În 1959 a refuzat un rol într-o continuare a lui „Ben-Hur”, jucat de Charlton Heston, câștigător a nu mai puțin de 11 Premii Oscar. A ratat astfel un milion de dolari, sumă astronomică (și) la vremea respectivă! Ar fi devenit primul actor din istorie care obținea un salariu faraonic pentru un singur film. Onoarea a avut-o Marlon Brando, cu „Orfeu în Infern” („The Fugitive Kind”), în 1960. Cu care Burt Lancaster s-a aflat într-o competiție continuă. Și care a devenit o stea cu rolul lui Stanley Kowalski din „Un tramvai numit dorință” („A Streetcar Named Desire”), în 1961, rol pe care îl refuzase... Burt Lancaster! Nu a fost singura sa „greșeală”. A mai dat cu piciorul și altor roluri iconice: Vito Corleone din capodopera „Nașul” („The Goodfather”, 1972, trei Oscaruri), a lui Francis Ford Coppola, și „Patton” (1970), regia Franklin J. Schaffner, șapte statuete de aur, inclusiv pentru cel mai bun film și cel mai bun actor în rol principal, George C. Scott.

Il Gattopardo d’Or

Nu se poate vorbi despre Burt Lancaster fără a se aminti de rolul magnific din capodopera nostalgică a marelui regizor italian Luchino Visconti, „Ghepardul” („Il Gattopardo”, 1963), cea mai fastuoasă elegie cinematografică închinată decăderii aristocraţiei în Europa. A reușit să facă din prințul Don Fabrizio Salina oglinda vremurilor de altădată, interpretul autoreflexiv al „cântecului de lebădă” expirat de clasa care fusese, altădată, mândria Europei... Alături de Claudia Cardinale și de Alain Delon, a obţinut cu „Ghepardul” Premiul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes în acel an, 1963.

Inamicul SUA, alături de Gene Hackman și de Paul Newman

Liberal convins, și-a atras antipatia președintelui republican Richard Nixon, care l-a nominalizat pe „Enemies List”, alături de Gene Hackman și de Paul Newman. A fost alături de Martin Luther King în lupta pentru drepturi civile și a condamnat vehement intervenția SUA în Vietnam. Viața personală nu i-a fost lipsită de suișuri și de coborâșuri: s-a căsătorit de trei ori și a avut cinci urmași. Bătrânețea nu l-a iertat nici pe el, „Domnul mușchi și dinți”, un infarct i-a luat la începutul anilor ’90 darul vorbirii, altul l-a luat de tot, la 20 octombrie 1994, în mica, dar elitista localitate californiană Century City...

„Vinde-te pe tine însuţi mai întâi dacă vrei să vinzi ceva“ Burt Lancaster

Burt Lancaster a primit o stea pe faimosul Hollywood Walk of Fame, la numărul 6.801, la 15 august 1958, iar Institutul American de Film l-a numit, în 1999, al 19-lea cel mai bun actor al tuturor timpurilor