de Alexandra Năstase
O luptă incredibilă a dus Cristian Matei (42 de ani) pentru viaţă, învățând să prețuiască fiecare secundă care îi este dată pe Pământ alături de cei dragi. Motivat de soţie şi întărit de rugăciunile celor din jurul său, editorul site-ului Ştirile ProTV a reuşit să scape din tragedia de la „Colectiv” care a îndoliat 65 de familii. Acum, la doi ani de la coșmarul prin care a trecut, „Mumu”, așa cum îi spun apropiații, s-a întors în redacție, dar continuă recuperarea. Și nu-i este ușor deloc! A fost în comă trei săptămâni și a suferit arsuri grave pe 25% din suprafaţa corpului, dar cel mai important este că merge singur, ba chiar îşi mişcă bine degetele şi reuşeşte să scrie la laptop. Iniţial, Cristian Matei a fost internat la Spitalul Bagdasar Arseni, însă după două săptămâni a fost transferat la o clinică din Israel. Asta a fost şansa sa la o nouă viaţă. Și a primit-o! A pierdut șirul intervențiilor pe care le-a suferit în cele trei luni cât a stat acolo, dar știe că ceea ce nu te omoră te face mai puternic. Editorul este căsătorit cu Oana Matei, jurnalistă la Antena 3, femeia care i-a stat la căpătâi zi și noapte și alături de care are puterea să se mai bucure împreună cu cei doi copii ai lor. Marcat încă de cele întâmplate, „Mumu” a acceptat să remomoreze clipele prin care a trecut și ne-a răspuns pe larg despre... cum s-a văzut Infernul!
Primul instinct a fost să filmeze
- Au trecut doi ani de la „Colectiv”. Cât îţi mai aminteşti din seara fatidică de 30 octombrie?
- Tot, până în momentul în care cineva m-a împins în ambulanţă, iar o asistentă mi-a pus folia aurie pe mine. M-am trezit în Israel. Trecuse aproximativ o lună, timp în care nu îmi amintesc nimic!
- Cum s-a derulat totul?
- La început nu mi s-a părut periculos. Când a luat foc stâlpul am scos telefonul să filmez. Am filmat 42 de secunde. Instinct de jurnalist... Mi s-a părut o ştire. Într-un minut ardea tot clubul! Probabil că, dacă nu ar fi strigat prietenul meu Cătălin, cu care eram, să ieşim, încă aş fi stat să filmez. După aceea s-a declanşat Iadul. S-a făcut întuneric, oamenii au căzut unii peste alţii, s-au călcat în picioare. Am căzut şi eu! Rămăsesem acolo, prins între corpuri, fără să pot să mă mişc. Au trecut oameni şi peste mine. Le-am simţit tălpile... Până mi-au venit nervii: de ce să mor ca prostul? Şi am încercat să ies. Mi-am tras piciorul, l-am scos până la urmă fără adidas, aşa era de strâns totul. Am reuşit să înaintez, şi cineva m-a tras afară. Nu ştiu cine, nu i-am văzut faţa. Nu mai aveam telefon, mâna cu care îl ţineam să filmez era arsă. Voiam să merg acasă şi am rugat pe cineva să mă lase să sun la un taxi. Eram în stare de şoc... Mi-a zis că trebuie să merg la spital. Nu voiam. Şi m-a împins într-o ambulanţă.
„Copiii au înţeles de la început”
- Cum arată viaţă ta de acum? Te-ai întors la job?
- M-am reîntors la serviciu în vara anului trecut, când s-a terminat concediul medical. De doi ani, viaţa se împarte între familie, prieteni, şedinţele de kinetoterapie o dată la două zile şi drumurile în Israel, pentru operaţii. Nu e deloc uşor, dar nu mă plâng. Pentru unii e infinit mai greu.
- Ce le-ai explicat copiilor când ai venit acasă?
- Copiii ştiau ce s-a întâmplat la „Colectiv” de la Oana, soţia mea. Întâi a aflat Darius, băiatul nostru cel mare, apoi Maria, atunci când a trebuit să plecăm în Israel. După ce mi-am revenit din comă şi mi s-a scos şi canula prin care respiram (am avut traheostomie), am reuşit să vorbesc cu ei la telefon şi, ulterior, prin Skype. Întrebau tot timpul cum mă simt şi când ne întoarcem acasă.
„Soția a avut de luat o decizie grea. Erau șanse să mor pe drum!”
- În tot acest timp, soţia a fost sprijinul tău. Cum ai simţit ajutorul său?
- Oana a fost cea care a luat deciziile în locul meu imediat după „Colectiv”. În spitalele din România s-a luptat cu birocraţia, să poată să mă scoată din ţară. Tot ea a hotărât să plecăm în Israel, să mă operez acolo. Au fost hotărâri foarte grele, pentru că i se spunea că sunt şanse 50% să mor pe drum. Dar s-au dovedit decizii vitale. În Israel a stat tot timpul lângă mine la spital. Iar de când ne-am întors, tot cu ea merg de fiecare dată la kinetoterapie, pentru că singur nu pot să îmi pun mănuşile compresive.
- Eşti un tip credincios sau ai devenit după accident?
- Cred că cineva acolo Sus a avut grijă de mine, să „evadez” din „Colectiv”. Altfel nu îmi explic cum de sunt în viaţă, deşi am ieşit printre ultimii, pentru că am stat să filmez. Mulţi dintre cei care apar pe filmarea mea, deci erau în faţa mea, au murit!
- Câte operaţii ai suferit?
- Multe. Două în România, în prima săptămână după „Colectiv”, înainte să plec. Mai multe în Israel, imediat ce am ajuns acolo. Iar în ultimul an am avut mai multe intervenţii la mâna dreaptă şi operaţii cu laser pentru keloizii (n.r. - cicatrice exagerată) de la gât.
- Mai faci şedinţe de fizioterapie?
- Da, de doi ani merg cam o dată la două zile la recuperare şi kinetoterapeuţii de la Clinica Brotac lucrează cu mine. Sunt profesionişti, iar şedinţele sunt gratuite pentru mine. Le mulţumesc mult!
„Iau medicamente de tensiune și pentru regenerarea pielii”
- Ce alt tratament mai urmezi?
- După „Colectiv” s-au agravat problemele legate de tensiune. Iau tratament zilnic. De asemenea, zinc şi alte vitamine şi medicamente pentru regenerarea pielii.
- Care a fost cel mai greu moment al tău de până acum?
- În club, când cădea foc din tavan şi mă asfixiam cu fum toxic. Era întuneric, era haos, şi toată lumea urla.
- Ai primit vreun ajutor din partea statului?
- Statul a intrat în schemă când pentru mulţi dintre răniţii de la „Colectiv” era deja prea târziu. Dacă de la început ar fi fost trimişi în străinătate, poate nu existau atâtea infecţii intraspitaliceşti. Eu am plecat în Israel beneficiind de sprijinul colegilor de la ProTV. Ei au plătit transportul cu ambulanţa aeriană, care a fost câteva zeci de mii de euro, deloc puţin, şi spitalizarea în primă fază. Ulterior, e adevărat, statul a decontat spitalizarea. De asemenea, în ultimul an, statul a plătit costul operaţiilor în Israel. S-au mişcat greu din păcate...
„Medicii israelieni au redus costurile la jumătate”
- Cum ai reuşit să achiţi tratamentul costisitor din străinătate?
- Pentru noi sumele erau prohibitive şi nu am fi putut să le plătim. Cu ajutorul ProTV şi, ulterior, al statului am achitat facturile de la spital. Am beneficiat şi de multă, foarte multă bunăvoinţă din partea medicilor şi a managerilor de la spitalul din Israel, care au redus costurile aproape la jumătate, pentru că veneam din România şi au fost impresionaţi de ceea ce s-a întâmplat la „Colectiv”.
- Sunt colegi care şi-au făcut implant de păr şi de sprâncene. Ai avut nevoie de aşa ceva?
- Eu eram ras în cap şi înainte de „Colectiv”. De aceea, arsura de pe cap a fost foarte profundă, până la os. Acum nu îmi mai creşte păr aproape nicăieri pe cap, pentru că s-au distrus ţesuturile. Dar încă nu m-am gândit dacă să îmi fac implant.
„Aş vrea să pot să îi fac să răspundă pe cei vinovaţi de tragedia de la «Colectiv». Pe toţi!”
- Ce ţi-ai dori acum?
- Să pot să îi fac să răspundă pe cei vinovaţi de moartea tinerilor din „Colectiv”. Pe toţi!
- Ce ai vrea să faci şi încă nu te descurci?
- Sunt obiecte pe care nu pot să le apuc bine cu mâna dreaptă. Acolo am avut cele mai grave arsuri şi mai am nevoie încă de operaţii pentru ca mâna să fie pe deplin funcţională.
- Ai visat vreodată coşmarul prin care ai trecut?
- Da. În Israel, după ce am ieşit din comă, am avut coşmaruri. Visam foc şi alte lucruri greu de povestit.
- Ce ai învăţat din tot ce ţi s-a întâmplat?
- Că nimic nu este veșnic, şi viaţa trebuie trăită la maximum... ACUM!
Morţi, răniţi, oameni marcaţi pe viaţă
Au trecut doi ani de la tragedia din Clubul „Colectiv”, cel mai mare dezastru din istoria recentă a României! La 30 octombrie 2015, la ora 22:33, în Clubul „Colectiv” din Bucureşti, artificiile aprinse în timpul concertului susţinut de trupa Goodbye to Gravity au declanşat un incendiu ucigător. În doar 60 de secunde, focul a adus Iadul pe Pământ. Au pierit în vâlvătaie sau în spitale, omorâţi de infecţii şi de neputinţa sistemului, artişti, arhitecţi, fotografi, jurnalişti, olimpici. Din cei cinci membri ai trupei, doar unul a supravieţuit! Timp de cinci luni, s-a murit încontinuu: în noaptea tragediei, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa şi 172 de răniţi au ajuns la spitalele din Capitală. Dintre aceştia, 147 au fost internaţi, aproape 100 fiind în stare critică şi gravă, iar 47 dintre cei cu arsuri grave au fost transferaţi în clinici din străinătate. Bilanțul sumbru a însemnat 64 de morți, un alt tânăr care s-a sinucis, alți mulți oameni care au rămas marcați pe viață, care nu-și mai găsesc locul în societate și, nu în ultimul rând, părinți, rude și prieteni a căror durere n-o va putea șterge nimic vreodată.
Procesul vinovaţilor nici nu a început...
„Colectiv” înseamnă mai mult decât un dezastru care uimește prin amploare și cifre, este deopotrivă și revolta societății, care constată că nici astăzi nu există vinovați care să plătească pentru ceea ce s-a întâmplat. Pe de o parte, la momentul nenorocirii, autorităţile au fost luate pe nepregătite, iar factorii decidenţi nu au ştiut, nu au vrut sau nu au putut să managerieze eficient cea mai înfiorătoare situaţie de criză de după 1989. Statul român a eşuat lamentabil în misiunea sa de a-şi proteja cetăţenii. De la primari la Autoritatea în construcţii, nimeni nu şi-a făcut treaba. După doi ani, procesul nu a început, doar cazul a adunat 270 de volume. În total, 13 persoane sunt inculpate în dosarele „Colectiv”. Pe de altă parte, nimic nu s-a schimbat în sistemul spitalelor din România, nici în domeniul securității la incendii a unor instituții publice. La un an de la tragedie, „facem ceea ce ar fi trebuit să facem şi anul trecut: trimitem pacienţii în străinătate”, spunea, după 12 luni de la dezastru, ministrul de atunci al Sănătăţii, Vlad Voiculescu. În schimb, măcar s-a modificat scena politică: valul de proteste care a urmat incendiului din „Colectiv” a măturat Guvernul Ponta.
Eroul Adrian Despot
În noaptea îngrozitoare, câţiva curajoşi au dat o mână de ajutor şi au scos victimele din club, pe jumătate arse. Printre cei care au ieşit primii din incinta care ardea s-a numărat şi Adrian Despot, componentul trupei Viţa de Vie. Artistul se afla în club pentru a participa la lansarea albumului prietenilor săi, cu care avea o relaţie extrem de apropiată. Deşi a reuşit să scape cu viaţă din carnaj, Adi Despot nu a fugit spre spital, chiar dacă era ars pe mâini şi pe față. A rămas la locul accidentului, salvând zeci de vieţi. El a plecat abia după ce a observat apariţia medicilor, a jandarmilor şi a SMURD. Apropiații au povestit că, după acel episod, Despot abia putea să vorbească, a avut dureri, arsuri, insomnii și nu a putut povesti niciodată ce a văzut şi ce a trăit la „Colectiv”, cum i-au murit oameni în brațe. Marcat, Adrian Despot a mărturisit, abia la un an de la tragedie, că „după «Colectiv» au fost nişte momente foarte grele pentru noi, din toate punctele de vedere. Am pierdut foarte mulţi prieteni acolo”.