Main menu

header

639 32 1de Roxana Istudor şi Alexandru Brădescu

Un milion de plante și circa 40.000 de arbori își vor găsi locul în primul oraș-pădure al lumii, pe care chinezii îl construiesc în localitatea Liuzhou.

Vor fi absorbite 10.000 de tone de dioxid de carbon pe an

Liuzhou Forest City va fi un oraș nemaivăzut, casă pentru circa 30.000 de oameni care se vor putea muta încă din 2020, când este estimată terminarea acestui proiect unic în lume. Va fi un oraș acoperit cu plante și arbori, care vor absorbi circa 10.000 de tone de dioxid de carbon pe an (echivalentul emisiilor a 1.961 de automobile), 57 de tone de alte substanțe poluante și va produce 900 de tone de oxigen în fiecare an (suficient pentru ca o persoană să respire timp de 95 de ani). Este soluția inovatoare la care s-au gândit autoritățile, care trebuie să facă față unui grad de poluare care afectează grav numeroase localități din China.

Vegetația va scădea temperatura și va atenua zgomotul

639 32 2Planul chinezilor prevede, practic, reinventarea unei părți a orașului care are 1,5 milioane de locuitori. În comunitatea care se va constitui în viitorul „oraș în oraș” din provincia sudică Guangxi își vor găsi locul case, birouri, hoteluri, spitale și școli, spații comerciale și de recreere, toate „înecate” în verdeață. Centurile verticale verzi vor avea, totodată, o influență majoră asupra datelor mediului înconjurător, scăzând temperatura medie a aerului, generând bariere de sunet și îmbunătățind biodiversitatea în zonă. Demn de menționat este, de asemenea, faptul că totul va fi ecologic din perspectiva funcționării - cea mai mare parte a electricității necesare alimentării orașului va proveni din surse regenerabile, cum sunt panourile solare sau energia geotermală.

Conectat cu centrul localității prin trenuri rapide

Situat în mijlocul unui peisaj fermecător, lângă Râul Li, viitorul oraș-pădure va ocupa o suprafață de 175 de hectare, circa jumătate din suprafața celebrului Central Park din New York. Va fi conectat cu centrul localității Liuzhou printr-o rețea de trenuri electrice rapide. Proiectul este creat de o echipă de arhitecți italieni, în frunte cu Stefano Boeri, care a realizat deja turnuri verzi în Italia, Belgia și tot în China, la Nanging, unde în 2018 vor exista două astfel de construcții. Totul a pornit de la faimoasele turnuri „pădure verticală” realizate în centrul orașului Milano în 2014. Clădirile înalte de 110 metri, respectiv 76 de metri sunt îmbrăcate în 900 de arbori cu înălțimi între trei și nouă metri, precum și în 20.000 de plante diverse, alcătuind un adevărat spectacol.

Ar putea deveni un exemplu pentru întreaga lume

639 32 3Decizia de a se edifica un oraș-pădure a venit după ce, în ciuda unui război împotriva poluării pe care l-au declarat autoritățile chineze încă din 2014, mare lucru nu s-a reușit. Calitatea aerului s-a deteriorat încontinuu, iar sănătatea chinezilor este într-un pericol constant și crescând. În aceste condiții, proiectul de la Liuzhou se bucură de o mare vizibilitate în China. Dacă va fi un succes, ar putea deveni un exemplu de urmat nu doar în alte orașe chinezești, ci și în alte părți ale lumii. De altfel, arhitectul italian care a imaginat orașul-pădure are planuri mari pentru tot cuprinsul statului asiatic: dorește să creeze astfel de orașe verzi peste tot într-o țară care a devenit sinonimă cu smogul și degradarea accentuată a mediului înconjurător. „Ni s-a solicitat să proiectăm un oraș întreg, unde nu ai de acoperit cu verdeață o clădire-două, ci 100 sau chiar 200, de înălțimi diferite și care, toate, să aibă arbori și plante pe fațade. Avem de lucru foarte serios pentru a rezolva problema tuturor imobilelor care trebuie acoperite, dar cred că în orizontul anului 2020 am putea vedea primul oraș-pădure din China”, a detaliat Boeri dimensiunea provocării proiectului din Liuzhou.

Plan similar pentru cel mai poluat oraș chinezesc

Prima „extensie” este deja în plan: se dorește o astfel de lucrare și în Shijiazhuang, aglomerarea urbană cu cel mai mare grad de poluare din întreaga țară. Orașul-pădure de aici ar urma să găzduiască peste 100.000 de locuitori, astfel încât succesul de la Liuzhou a căpătat o miză ridicată. „Credem - și totodată sperăm - că ideea acestor păduri verticale să fie replicată peste tot. Nu am nicio problemă dacă aceste orașe vor fi copiate sau replicate, sper doar ca tot ceea ce facem să fie de folos pentru alte experimente de același fel”, consideră Boeri.

„Dispunerea de plante nu doar în parcuri, grădini sau pe străzi, ci și pe fațadele clădirilor va permite acestui oraș care se susține din punct de vedere energetic să contribuie la o mai bună calitate a aerului și, de asemenea, să genereze un habitat pentru păsările și insectele specifice zonei în care se află orașul Liuzhou”, arată arhitectul italian Stefano Boeri. Uimitorul oraș-pădure ar putea fi gata în 2020.

În acest an, în orașul Nanging din China, a început construcția a două turnuri verzi după modelul celor din Milano.  Se estimează că vor fi terminate anul viitor și vor fi dotate cu birouri, un hotel de 247 de camere, un muzeu și o școală de arhitectură