de Silviu Ghering

Poet, prozator şi gazetar cu o carieră literară foarte bogată, Tudor Arghezi s-a născut la 21 mai 1880, la București, într-o familie originară din Cărbuneşti, Gorj. Numele său real a fost Ion Nae Theodorescu. Pseudonimul Arghezi provine, explică însuși scriitorul, din „Argesis” - vechiul nume al Argeșului. De la vârsta de 11 ani, din cauza situației familiale, a fost nevoit să se întrețină singur, dând meditații. Copilăria nu i-a lăsat decât amintiri dureroase, după propria mărturisire: „Este cea mai amară vârstă a vieţii. N-aş mai voi să fiu o dată copil”.

A debutat în 1896, la 30 iunie - avea 16 ani - în ziarul „Liga Ortodoxă”, condus de Alexandru Macedonski, cu poezia „Tatăl meu”, semnată Ion Theo. Între 1900 şi 1904 a fost călugăr la Mănăstirea Cernica. În 1905 a plecat într-o lungă călătorie în străinătate, la Paris, apoi prin Elveţia și Italia. În 1912 a revenit în România. A publicat versuri, pamflete şi articole polemice. În 1918 a fost închis în Penitenciarul Văcăreşti, acuzat de trădare, pentru că se pronunţase în favoarea neutra- lităţii României în Primul Război Mondial. Prima sa carte de poezie, „Cuvinte potrivite”, a apărut în 1927. A scris mult, și poezie, și teatru, și proză, și literatură pentru copii. La 30 septembrie 1943 apare, în ziarul pe care îl conducea, „Bilete de papagal”, excepţionalul pamflet „Baroane”, în care îl ataca pe ambasadorul german la Bucureşti, Manfred von Killinger. Ziarul este imediat confiscat, iar autorul, închis la Bucureşti şi apoi în lagărul de la Târgu-Jiu timp de un an. Odată cu instaurarea regimului comunist este reabilitat, apoi interzis, în plină epocă proletcultistă (1948) și iar reabilitat (începând abia din 1952), distins cu titluri şi premii, ales membru al Academiei Române şi sărbătorit ca poet naţional la 80 şi la 85 de ani. S-a bucurat de mari avantaje în regimul comunist, scriind poezii sociale pe placul puterii proletare. În 1965 a fost distins cu Premiul Herder și nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. S-a stins din viață la 14 iulie 1967, fiind înmormântat cu funeralii naționale, alături de soţia sa, Paraschiva, în grădina casei sale din Strada Mărţişor, astăzi muzeu.