Main menu

header

- în fiecare secundă se vând trei păpuşi

  Este frumoasă, cu picioare lungi, sâni mari şi talie subţire. La un moment dat, fiecare fetiţă voia să semene cu ea. Împlineşte anul acesta 50 de ani, dar arată tot ca o tânără fermecătoare. Niciun rid, niciun fir de păr alb şi nicio schimbare radicală nu s-au sesizat pe faţa ei de-a lungul timpului. Nu, doamnelor, nu deveniţi invidioase! Nu e vorba despre vreun star care să fi găsit elixirul tinereţii. Este vorba doar despre… păpuşa Barbie!

Inventată de doi imigranţi polonezi

  Cei care au scos pe piaţă păpuşa Barbie sunt imigranţii polonezi Ruth şi Elliot Handler, care au intrat în industria jucăriilor după al doilea război mondial. De altfel, Elliot reprezintă „el”-ul din Mattel, companie pe care a înfiinţat-o împreună cu Harold „Matt“ Matson.
Fata celor doi, Barbara Handler, i-a inspirat pe părinţii săi atunci când aceştia s-au apucat de confecţionat o păpuşă nouă. Ca orice copil, micuţa era într-o continuă joacă. Doar că, spre deosebire de alte fetiţe, era interesată doar de păpuşi pe care şi le crea singură şi care aveau înfăţişarea unei femei adulte. Părinţii au observat-o şi şi-au imaginat că şi alte copile ar face la fel. Şi nu s-au înşelat! Au creat o păpuşă care să fie pe plac micuţei lor, şi nu numai, sperau ei.

Va împlini 50 de ani în luna martie!

  Lansată la 9 martie 1959, a intrat pe piaţă sub numele „Barbie Teenage Fashion Model”. La început, cumpărătorii au dat dovadă de reticenţă în a cumpăra păpuşa pentru copiii lor. Motivul? Barbie avea sâni! Dar, deşi adulţii erau mai reţinuţi, nu acelaşi lucru se poate spune despre fetele lor. Acestea au fost deosebit de încântate de noua jucărie şi au dat năvală să o cumpere. Astfel, doar în primul an de la apariţie s-au vândut nu mai puţin de 350.000 de păpuşi. Şi acest număr a crescut an de an, ajungând ca în prezent, în fiecare secundă să se vândă trei păpuşi. Incredibil, nu?

Încasări de miliarde pentru „compania-mamă”

  Cei care au făcut dintr-o banală jucărie un succes planetar sunt specialiştii companiei „Mattel”, care au misiunea să se asigure că brandul se menţine în top. Echipa include 50 de designeri, 12 stilişti, un puternic departament de marketing şi circa 100 de persoane care se ocupă de acordarea de licenţe Barbie unui număr de circa 800 de companii. Acestea produc în general cam tot ce e la modă: de la şosete la cosmetice, la mici electronice, până la mobilă de dormitor! Pe plan internaţional, doar afacerile cu licenţe Barbie aduc companiei Mattel 1,5 miliarde de dolari pe an.
În clădirea „Mattel”, situată în apropiere de Los Angeles, păpuşa Barbie are un etaj numai al ei. Astfel, etajul 10 al clădirii este cunoscut, pe plan intern, sub numele de „etajul roz”, unde lumea se vede „prin lentile roz”.

Îmbrăcată de Armani, Dior sau Versace

  Pentru a fi în pas cu cerinţele publicului, Barbie şi-a schimbat mereu înfăţişarea. Şi cum pentru a fi la modă trebuie să ai accesoriile potrivite, Barbie „a apelat” la creatori de renume: Armani, Givenchy, Calvin Klein, Donna Karan, Dior, Versace sau Vivienne Westwood. Toţi şi-au dat seama că faima deosebită de care se bucură Barbie i-ar putea ajuta. Şi a fost un beneficiu reciproc. Barbie „se îmbrăca” de la casele lor de modă, iar ei erau promovaţi în toată lumea. Şi nu doar că erau promovaţi, dar fetiţele cu păpuşi Barbie aveau să devină tinere amatoare de modă, existând posibilitatea să ajungă de la respectivele case. De-a lungul timpului, Barbie a fost italiancă, pariziană, membră a familiei regale britanice, niponă, coreeană, jamaicană, americană etc. A avut diverse cariere şi a fost prezentă la tot felul de evenimente, dar şi la Olimpiade. A fost model, paleontolog, medic, femeie de afaceri, stewardesă, sergent al marinei americane şi multe, multe altele. A fost şi însărcinată! Cu ocazia sărbătoririi a 45 de ani, compania-mamă a creat o Barbie grizonată. Care, spre surpriza lor, s-a bucurat şi ea de succes.

Există şi nemulţumiţi

  Păpuşa are numeroşi adepţi, dar şi mulţi contestatari. Printre motivele pentru care Barbie nu este agreată 100% este acela că  fetiţele se simt parcă obligate să se înfometeze, în speranţa că vor avea silueta filiformă a păpuşii. Alte motive de nemulţumire sunt: termenul „Barbie” a devenit peiorativ, fiind folosit pentru orice femeie tânără care arată bine, dar care este superficială. În iulie 1992, compania-mamă a pus pe piaţă păpuşa Barbie vorbitoare. Deşi aparent ideea a părut bună, în fapt, cuvintele pe care le spunea aceasta nu au fost foarte inspirate, astfel că vorbăreaţa Barbie a fost un eşec. Frazele rostite de păpuşă: „Îmi place să merg la cumpărături”, „Ţi se pare că ai suficiente haine?”, „Matematica e grea” i-au determinat pe părinţi să nu o cumpere.   
Elena Şerban
Varianta arabă

  Barbie este blamată în ţările musulmane, fiind considerată o ameninţare la adresa moralităţii venite din Occident. Ea este interzisă în Arabia Saudită, în timp ce Iranul a încercat să o „extermine” timp de şase ani. Dar pentru că şi fetiţele din Orientul Mijlociu îşi doreau o păpuşă pe sistemul Barbie, s-a creat pentru ele ceva asemănător, dar adaptat mediului. Astfel a apărut pe nume „Fulla”. Foarte asemănătoare cu păpuşa americană, Fulla respectă tradiţia musulmană. Are obligatoriu haine care să acopere buricul şi poartă, de obicei, vălul tradiţional.