Main menu

header

530 2 2de Silviu Ghering

La numai 9 ani rămânea orfană de mamă și, fiind cea mai mare dintre cei patru copii ai familiei, a trebuit să se ocupe de gospodărie și de cei trei frați mai mici. Era anul 1903 (s-a născut la București, la 21 iunie 1894), iar viața o obliga să se maturizeze înainte de vreme. Cu o minte brici și o ambiție imensă, a făcut liceul în particular, a învățat până la epuizare și a reușit să intre prima la Școala Superioară de Arhitectură din București. Avea 18 ani. Scăpată de grijile casei - frații crescuseră, tatăl se recăsătorise - a studiat Belle-Arte în paralel cu Arhitectura și a pictat un număr mare de acuarele care astăzi fac parte din Colecția de Stampe a Bibliotecii Academiei Române. Doar era nepoata marelui pictor Ion Andreescu! La 6 iulie 1919 i se înmâna diploma de arhitect cu calificativul maxim „foarte bine”. Din 1923 a lucrat în serviciul tehnic al Ministerului Educației Naționale, de unde s-a pensionat în 1947. În 1928 s-a căsătorit cu fiul marelui matematician, astronom și pedagog Spiru Haret. A fost prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general, statut recunoscut prima dată în cadrul celui de-al XVI-lea Congres de Istorie a Științei, organizat la București în 1981. În perioada interbelică a reprezentat România la congresele internaționale de arhitectură la Roma, Paris, Moscova și Bruxelles. Prezentă mereu în segmentul de elită al profesiunii, a fost foarte activă în perioada interbelică, autoarea multor clădiri de calitate, menționate în istoria arhitecturii. Întreaga sa operă a fost marcată de o îmbinare rară între tradițional și modern, un echilibru perfect între stilul autohton și cel internațional la modă. Și-a lăsat amprenta asupra Bucureştiului: liceele „Gheorghe Şincai” și „Dimitrie Cantemir”, Palatul societății „Tinerimea Română”, Facultatea de Medicină, Biserica „Sfânta Treime”, una dintre cele mai mari din Bucureşti, pavilionul administrativ şi dependinţele subterane ale Aeroportului Băneasa, o serie de blocuri de pe Calea Victoriei (printre primele la care s-a utilizat betonul armat). S-a stins din viață la 6 mai 1962, lăsând în urmă o operă măreaţă şi un renume mondial.