Main menu

header

  Paradisul iernii se numeşte Austria, ţară acoperită pe două treimi din suprafaţă de Munţii Alpi. Aici veţi găsi nu mai puţin de 800 de locaţii dedicate sporturilor anotimpului rece şi un total de 22.000 km de pârtii! În munţii din inima Europei se fac drumeţii liniştite de familie, dar şi căţărări iscusite pe gheţari. Se poate participa la golf pe gheaţă, puteţi să „navigaţi” sau să faceţi surf pe numeroasele lacuri îngheţate din Alpi. Nu vă sfiiţi să încercaţi şi o plimbare cu sania trasă de câini sau de cai, după preferinţă. Să nu uităm de frumoasele aşezări medievale sau de monumentele şi concertele de muzică clasică pentru care sunt cunoscuţi austriecii.

Innsbruck, de două ori „olimpică”

  Innsbruck, o „staţiune-legendă”, oferă turiştilor un oraş istoric sofisticat, dar şi un loc fantastic pentru sporturile zăpezii. Nu e de mirare, aşadar, că Innsbruck a fost aleasă de două ori pentru a găzdui Jocurile Olimpice de iarnă. Localitatea este înconjurată de opt locaţii pentru schi, între care şi gheţarul Stubei, unde există o pârtie pe care vă puteţi desfăta chiar şi în mijlocul verii, schiind la o înălţime între 2.900 şi 3.300 de metri. Amenajările din zonă îl pot mulţumi şi pe cel mai pretenţios entuziast al sporturilor de iarnă. Să nu uităm că aici există şi o impresionantă trambulină olimpică.
Pentru cei care preferă să privească mai mult şi să se mişte mai puţin, Innsbruck găzduieşte toată iarna importante competiţii sportive. Cei mai puţin pasionaţi de sport pot face cunoştinţă cu istoria de 800 de ani a acestui oraş, vizitând Palatul Imperial, Castelul Ambras sau casele medievale din Altstadt (oraşul vechi).
  Doamnele entuziasmate de cumpărături trebuie să mai ştie că Innsbruckul este un adevărat „mall” al Alpilor, iar copiii să nu rateze AlpenZoo, Grădina Zoologică aflată la peste 700 de metri altitudine. În această staţiune, în perioada de după Sărbători, cazarea la un hotel de trei stele porneşte de la 80 de euro pe o cameră dublă.

Kaprun, păzită de un gheţar

  Kaprun e o mică localitate alpină, cu o populaţie de doar 3.000 de locuitori, dar cu un renume excelent în lumea sporturilor de iarnă. Se află la 80 de kilometri de Salzburg, fiind situată la poalele gheţarului Kitzsteinhorn şi funcţionează ca important centru sportiv pe tot parcursul anului. La Kaprun veţi găsi nu mai puţin de 130 km de pârtii, dintre care 40 km sunt amenajaţi chiar pe gheţar, 18 instalaţii pe cablu, patru telegondole şi 14 telescaune.
Cei care doresc să cunoască istoria acestui loc nu trebuie să rateze Castelul Kaprun, care datează din secolul al XIII-lea, dar nici muzeul de maşini de epocă, găzduit de unul dintre hotelurile din staţiune. Iar dacă vă veţi hotărî să vedeţi Kaprunul şi vara, nu rataţi Cheile şi Cascada Sigmund Thun! Impresionantul monument natural a început să se formeze cu aproximativ 14.000 de ani în urmă, prin alunecarea unui gheţar.
Pentru Kaprun puteţi alege un sejur de opt zile, la o pensiune de două stele, unde veţi plăti aproximativ 250 de euro de persoană (cu cazare în cameră dublă).

Ischgl, staţiune de top

  Pârtii şi instalaţii moderne, numeroasele hoteluri de lux şi o viaţă de noapte ce-ţi taie răsuflarea fac din Ischgl o alternativă de iarnă pentru Ibiza. Ischgl este în acest moment una dintre cele mai la modă destinaţii pentru o vacanţă cu multă zăpadă, dar şi pentru distracţii în afara pârtiilor.
Ischgl s-a impus ca o staţiune de lux. Dovadă stau cele nu mai puţin de 33 de hoteluri de patru stele şi încă unul de cinci. Pensiunile din zonă sunt, de asemenea, orientate spre categoria „lux”. Dintre acestea, 77 au trei sau patru stele. La fel de impresionante sunt şi cluburile de noapte şi magazinele din staţiune. Şi toate acestea pornind de la un sătuc austriac care, în 2001, abia ajungea la 1.500 de locuitori.
Turiştii care vin în zonă însoţiţi de copii vor găsi la 5 km de Ischgl o staţiune recunoscută pentru serviciile ce se adresează celor care aleg o vacanţă de familie: Kappl. Aici, copiii vor fi preluaţi de personal specializat, care îi va ajuta să se distreze (cursuri speciale de schi, drumeţii), dar să şi înveţe (şcoli, grădiniţe).
  În zona Ischgl, tariful pe noapte pentru o persoană, cu cazare în cameră dublă şi demipensiune, porneşte de la 130 de euro în această perioadă. La un hotel de trei stele, preţul pentru o noapte de cazare într-o cameră dublă porneşte de la 60 de euro (micul dejun este inclus). În zonă se pot închiria şi apartamente pentru aproximativ 150 de euro pe noapte, ce pot adăposti două-patru persoane.
Pentru a vă caza în staţiunile din Alpii austrieci puteţi alege între cabane, pensiuni, apartamente, hoteluri cu mai multe sau mai puţine stele. O altă variantă de cazare sunt chiar tradiţionalele case ale localnicilor. Preţurile pornesc de la 25 de euro pe zi.
Ana Trifan
Kitzbühel, ideal pentru snowboard

  Kitzbühel este o aşezare în care se îmbină aerul medieval cu cel modern, fiind un cămin celebru pentru sporturile de iarnă. De la sfârşitul toamnei şi până în aprilie, la Kitzbühel veţi găsi 160 km de pârtii cu 60 de teleschiuri, precum şi utilaje ce asigură zăpadă artificială pentru alţi 50 km de piste. Provocatorul Vârf Kitzbühel Horn este un adevărat paradis pentru cei care practică snowboardul. Pentru vizitatorii mai „cuminţi”, aici se găsesc un patinoar natural (cel de pe Lacul Schwarzsee), un cazinou, muzee, terenuri acoperite pentru tenis, cinematografe, centre de fitness şi spa.
Un sejur pentru două persoane, cu o durată de opt zile, la un hotel de trei stele, costă aproximativ 800 de euro.