Main menu

header

O femeie cu totul specială

  Maria Ploae îşi doreşte ca oamenii să se regăsească în credinţă

   S-a născut la 19 februarie 1951, într-o familie cu cinci copii, fiind sora mai mare. Când avea aproape 12 ani s-a stabilit în Bucureşti, iar în 1972 a intrat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Era studentă când a descoperit-o Mircea Veroiu şi i-a oferit rolul din „Dincolo de pod”, iar după acest succes, cariera sa a urmat o curbă ascendentă: „Pintea”, „Toamna bobocilor”, „Dumbrava minunată”, „Ştefan Luchian”, „Cuibul de viespi” sau „Faimosul paparazzo”. Delicată şi sensibilă, expresivă şi cu o vibraţie cu totul specială, Maria Ploae nu a renunţat la dragostea dintâi şi continuă să recite poezie la radio şi pe scenele de teatru. Are trei copii din căsătoria cu regizorul Nicolae Mărgineanu, cu care face echipă bună de ani întregi, iar de câteva luni a început filmările la „Doctori de mame”, un serial marca Acasă.

   O întâlnire definitorie cu Mircea Veroiu
  - Care a fost momentul decisiv în care v-aţi orientat spre această carieră?
Read more: O femeie cu totul specială

Copiii Hollywoodului

  Scriam numărul trecut despre microbul actoriei care s-a transmis din generaţie în generaţie pe scena românească. Aceeaşi situaţie se înregistrează şi la Hollywood. Se pare că şi la ei funcţionează proverbul: „Aşchia nu sare departe de trunchi”.

  Printre numeroasele staruri care au fost urmate de copii în lumea frumoasă, dar grea a actoriei se numără John Voight - fiica sa e celebra Angelina Jolie, Tony Curtis - fiica e Jamie Lee Curtis, Kirk Douglas - Michael Douglas, Martin Sheen - Emilio Estevez şi Charlie Sheen, Henry Fonda - Jane Fonda, John Drew Barrymore - Drew Blyth Barrymore, Judy Garland - Lisa Minelli. Şi lista, care e mult mai lungă, ar putea continua, dar ne oprim aici din considerente de spaţiu. Dacă ar fi să luăm în calcul banii şi gloria care vin o dată cu „desfăşurarea activităţilor” la Hollywood am putea spune că totul e de bine. Însă, foarte mulţi dintre actorii care au crescut în lumina reflectoarelor, ca fii ai unor staruri, susţin că lucrurile nu sunt deloc uşoare. Ei afirmă chiar că au avut mult mai mult de muncă pentru a dovedi că au ajuns în distribuţia unor filme nu doar pentru că sunt posesori de nume celebre. Alte probleme cu care se

Read more: Copiii Hollywoodului

Anca Parghel: „Sunt o mărturie vie a minunii lui Dumnezeu”

Are o iradiere aparte, care o scoate uneori din context. Probabil că explicaţia stă în intensitatea cu care îşi iubeşte meseria, un lucru tot mai rar în ziua de azi. Credincioasă stelei sale norocoase, Anca Parghel, vocea numărul unu a jazzului românesc, nu bagă în seamă avertismentele vieţii, considerându-le doar o încercare din partea Divinităţii.

  Bucovina, paradisul copilăriei
  Un dialog cu inegalabila Anca Parghel pare mai degrabă o călătorie într-o poveste a lumii de demult. O lume idilică a vieţii de la ţară, cu case cu muşcate la fereastră, murgi năvalnici, ierni cu zăpezi cât casa şi bunici mirosind a pâine caldă.
  „Am fost un copil bun şi cuminte, dar foarte sărac, care în loc de păpuşi se juca împreună cu găinile sau se urca în copaci ori pe munte. Poate tocmai de aceea m-am maturizat prea repede. Mi-amintesc că mama m-a dus la biserică de mică şi cântam în cor din tot sufletul meu de copil, şi nu ştiu de ce, dar aveam impresia că în acele momente comunicam cu îngerii. Mama spunea că, dacă avea 100 de fete ca mine, n-ar fi simţit oboseala. Citeam enorm, pentru că-mi plăcea la nebunie. Se spunea că sunt un copil-minune pentru că am învăţat să citesc singură de la vârsta de 5 ani. O altă pasiune de-a mea a fost să iau ziarele şi să le rescriu, şi aşa am învăţat fără să fac efort. Eram extrem de hăruită, dar şi foarte invidiată de mică”, mărturiseşte cântăreaţa cu zâmbet cald. Are ochi superbi, distincţie princiară şi Read more: Anca Parghel: „Sunt o mărturie vie a minunii lui Dumnezeu”

Un trubadur pentru inimile dumneavoastră

Cătălin Crişan: „Familia e reţeta mea de fericire”

    Se spune că misterul tinereţii eterne li se dezvăluie doar celor aleşi. Judecând după forţa de care dă dovadă, dar mai ales după timbrul glasului său, Cătălin Crişan se numără printre aceştia.

   „Aveam tot timpul nota 7 la purtare”
  - Şugubăţ, fermecător, cum ar spune doamnele, şi ales de soartă să trăiască „Tinereţea fără bătrâneţe”. Care este secretul?
  - Cred că am rămas undeva în străfundul sufletului meu copil. Acelaşi copil blond, cu părul creţ, care n-a fost făcut pionier pentru că era indisciplinat. Mi-amintesc că în copilărie mă băteam şi nu ascultam pe nimeni. Aveam cum s-ar zice o personalitate negativă şi tot timpul aveam nota 7 la purtare. Dar la română, istorie, engleză, matematică şi fizică am fost olimpic. L-am avut ca meditator pe marele Gheba. Păstrez de atunci amintiri frumoase şi credeţi-mă că şi acum ştiu destulă Read more: Un trubadur pentru inimile dumneavoastră

Microbul actoriei este ereditar

Florin Piersic şi fiul Florinel, Ştefan Bănică şi Ştefan Bănică jr, Amza şi Oana Pellea, Ilarion şi Ioachim Ciobanu, Radu şi Lamia Beligan, Mihai şi Mişu Fotino, Mihai şi George Constantin, Iarina Demian şi Tudor Chirilă şi lista poate continua. Şi la noi, ca la Hollywood, microbul artei teatrale sau cinematografice se pare că se transmite din generaţie în generaţie. Şi ne bucurăm că este aşa, întrucât dragostea de teatru şi de film nu este singurul lucru ereditar. Ci şi talentul. Ceea ce e cel mai important!

FOTINO
    Mihai şi Mişu Primul cuplu ştiut în România - tată-fiu - care a îmbrăţişat cariera pe scenă a fost Mihai şi Mişu Fotino. Mihai Fotino tatăl (sau Pap, după cum îi spunea fiul său), actor celebru şi director al Teatrului din Cernăuţi, a fost cel care i-a insuflat vlăstarului său dragostea de teatru. De altfel, micul Mişu a debutat în teatru la o vârstă la care ceilalţi copii începeau şcoala: 7 ani. Petrecându-şi copilăria în teatru, examenul pe care l-a dat în 1948 la Institutul de Teatru e oarecum firesc. Deşi nu a

Read more: Microbul actoriei este ereditar

AZUR - O poveste cu final deschis

Istoria solistului Nelu Vlad şi a formaţiei care a câştigat trofeul publicului

    Chipeş, mândru, seducător, înzestrat cu o voce deosebită, a făcut ravagii printre inimile sensibile, reuşind ca formaţia Azur să fie „taxată” mulţi ani drept cea mai bună din peisajul muzicii româneşti. Astăzi, Nelu Vlad, liderul valorosului Azur, ne vorbeşte despre muzică şi viaţă, aşa cum le trăieşte el, în felul său original.

O mină de bani
    Şi astăzi, Brăila respiră aceeaşi pace ca odinioară. În cârciumioare mai găseşti lăutari bătrâni, oamenii îţi zâmbesc totdeauna deschis şi sunt dornici să-ţi împărtăşească bucuriile. Culorile toamnei se preling pe faţadele caselor ca nişte umbre, iar Dunărea porneşte pe razele soarelui de octombrie, urmând calea valurilor şi se împleteşte în mii de cântece. Casa lui Nelu Vlad, liderul celei mai mari formaţii pe care a avut-o vreodată România, ne-a primit cu căldură şi bunătate. Aici se vede clar că locuiesc oameni care pun mai presus de toate iubirea. În câteva minute, totul între noi a devenit familiar şi ne-am simţit ca doi prieteni vechi, pe care doar timpul i-a despărţit. „Eu măsor succesul prin stadioanele pline. Eu eram o mină de bani. Cine punea mâna pe mine era sigur că va avea 40 de spectacole pe lună, câte trei pe zi. Toţi impresarii au vrut să câştige cu noi. Când apăream pe scenă, atât de mult ne iubeau oamenii, că nu ne mai dădeau drumul să plecăm. A fost un vis pe care-l mai trăiesc şi astăzi”, îşi începe povestea liderul formaţiei Azur.

Read more: AZUR - O poveste cu final deschis

Actriţa cu privire de regină

Andreea Măcelaru Şofron, asemănări şi deosebiri cu Maria, principesa României

    Actriţa Andreea Şofron a fost aleasă pentru rolul Reginei Ma­ria din docudrama „Carol I“, produsă de MediaPro Pictures şi re­gizată de Sergiu Nicolaescu. Pe­licula „Carol I“, filmată la Castelul Pe­leş, dar şi la Cotroceni vreme de două săptămâni, va aduce în prim-plan ultimele luni din viaţa regelui. Cu­nos­cută pentru rolurile din serialele tv „Vocea inimii“ şi „Nimeni nu-i per­fect“, Andreea Şofron a debutat în 1999 la Nottara, în piesa „Şantaj“.

  -A fost o surpriză oferta lui Ser­giu Nicolaescu?
  - A fost un şoc. Şi spun asta pentru că nici măcar nu bănuiam că merg să dau o probă. Eram în oraş cu soţul meu, am primit un telefon, aveam alt pro­gram. Am sunat bona de urgenţă şi am rugat-o să ne ajute cu copiii, apoi am dat o fugă până acasă şi m-am schimbat. La domnul Nicolaescu era o colegă de-a mea aran­jată, machiată, coafată, care făcea foto­grafii pentru rol. Am stat puţin de vor­bă cu dânsul, m-a rugat să-i arăt pro­filul stâng, profilul drept, după care mi-a spus: „Vreau să te testez pentru Re­gina Maria”. Am spus ok, plină de emoţie, pentru că era prima colaborare reală cu domnul Ni­co­laescu. M-am lăsat coafată, machiată, în­co­ronată şi am făcut un set de poze. Nu am bănuit nicio secundă că o să mă alea­gă pe mine. Sergiu Nico­laescu a văzut ceva în privirea mea, ceva ce mă asea­mănă foarte bine cu Regina Maria. O mare şansă.
    - Este o mare responsabilitate să interpretezi un personaj istoric?

Read more: Actriţa cu privire de regină

Secretele Claudiei Cardinale

   La 70 de ani, Cardinale rămâne una dintre cele mai frumoase stele de pe firmamentul cinematografului mondial şi nu este întâmplător că preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a decorat-o în iulie anul acesta cu Legiunea de Onoare. Valsul din filmul „Ghepardul“, unde Cardinale, îmbrăcată într-o rochie din tul şi organza, o adevărată operă de artă a lui Piero Tosi, îl seduce pe Burt Lancaster, a rămas în memoria tuturor. Ambasadoare a ONU, angajată activ în lupta pentru drepturile femeilor şi ale copiilor, Claudia Cardinale şi-a păstrat până astăzi exotismul oriental.

 Complexată din pricina sânilor prea mari
Pe numele ei adevărat Claude Joséphine Rose, Cardinale s-a născut la 15 aprilie 1938, în Tunisia. Bunicul ei, din partea mamei, păşise pe pământul tunisian venind din Sicilia cu o barcă şi se ocupase cu construcţia de ambarcaţiuni de pescuit în localitatea La Goulette. Tatăl Claudiei, sicilian şi el, era inginer la Căile Ferate. Copilă fiind, Claudia visa să devină exploratoare, iar la vârsta adolescenţei se gândea să se facă învăţătoare. Nu şi-a imaginat că ar putea să devină actriţă, fiind complexată din cauza sânilor prea mari.
Read more: Secretele Claudiei Cardinale

Loredana Groza - Colecţionara de fericire

- Mărturisiri despre strălucire, seducţie şi credinţa în Dumnezeu ale celei mai cunoscute cântăreaţe pop din ţară

    Cu siguranţă, nu sunt prea multe cântăreţe în show-bizz-ul autohton pe care femeile să le considere simpatice, iar bărbaţii sexy. Dar se pare că Loredana Groza, cu ochii ei frumoşi, cu trupul subţire, dar foarte bine modelat, cu carisma naturală, a obţinut sufragiile multora. Lori e femeia cu care orice reprezentantă a Evei şi-ar dori să semene: senzuală şi conştientă de propria ei valoare, deschisă, caldă şi independentă.

    Am început un dialog cu Loredana în armonie cu toamna, al cărei ultim cortegiu de frunze şi melancolii ne trece direct prin suflet. Aşadar, o discuţie sentimentală cu o femeie cu suflet de copil. „Natura şi viaţa m-au luat în braţele lor de mică. E minunat să fii într-o continuă mirare copilărească. Amintirile mele legate de copilărie sunt încă vii în sufletul meu şi... atât de frumoase! Copilăria mea a fost minunată! A trecut timpul, şi eu încă aştept să mă maturizez”, se destăinuie Loredana.
Read more: Loredana Groza - Colecţionara de fericire

One man show – Horia Brenciu

    Discret în privinţa vieţii personale, dar foarte degajat şi deschis atunci când vine vorba despre muzică, „veşnicul” burlac Horia Brenciu s-a apucat serios de muzică în defavoarea televiziunii. Astfel, la începutul lunii, Horia Brenciu a lansat cel de-al treilea single, „Septembrie, luni”, melodie extrasă de pe albumul „35”, apreciată atât de critici, cât şi de publicul obişnuit.

„Am cântat sute de melodii de succes din repertoriul internaţional”
- Melodia „Septembrie, luni” este inspirată din viaţa dumneavoastră? Cât timp aţi muncit pentru a realiza acest single? - Am muncit o singură zi. Am cântat-o în studio într-o singură zi, dar a fost o zi specială. Cristian Creţu, compozitorul melodiei, şi Andreea Miclici, cea care a făcut textul, au scris linia melodică şi versurile tot într-o zi. E ceva special cu melodia aceasta...
- Veţi începe să concertaţi prin ţară?
- Prin ţară am colindat ca prezentator mai bine de zece ani. De vreo cinci ani fac asta ca şi cântăreţ. Am cântat sute de melodii de succes din repertoriul internaţional, în sute de întâmplări muzicale. Acum, cei care mă invită să cânt în ţară o fac şi pentru a asculta melodiile originale de pe albumul „35“. Pe lângă spectacolele pentru publicul larg, sunt contractat şi pentru evenimentele cu circuit închis. Ca producător, voi relua, din nou, în noiembrie Cabaretul de la Hilton, cu trei seri consecutive de spectacole, iar în decembrie, pentru al cincilea an consecutiv, am încheiat, deja, contractele cu artiştii Revelionului de la JW Marriott. Ambele spectacole sunt cu bilete. Doritorii pot să şi le procure din timp. În proiectele mele, un rol determinant îl are orchestra mea. 
Read more: One man show – Horia Brenciu

Provincialii, între familie şi concerte

O formaţie tânără, ce promite să rămână multă vreme în topuri şi în inimile românilor 

    Ionuţ (solistul vocal), Eugen (clape), Costel (chitară solo), Marcu (bas) şi Matei (tobe) formează de şase ani trupa Provincialii. Cântăreţii au început să devină celebri o dată cu lansarea hitului „Noaptea pe covor”, iar în prezent au turnee în toată ţara, fie că e vorba despre concerte în aer liber, la spectacole de mare anvergură (cum este Festivalul Mamaia), fie despre petreceri private sau nunţi. Unul dintre cele mai recente evenimente, extrem de mediatizate, la care au fost invitaţi Provincialii, nu numai ca prieteni, ci şi ca artişti, a fost nunta Andrei cu Cătălin Măruţă. Cu toate că sunt în plină ascensiune profesională, cei şase băieţi nu se sfiesc să recunoască faptul că există şi sacrificii pe care le cere profesia aleasă. Primul este timpul răpit familiei şi celor dragi. Mai multe despre Provincialii, în interviul ce urmează, cu Ionuţ Ungureanu, vocea formaţiei.

 

Read more: Provincialii, între familie şi concerte

Nicolae Furdui Iancu, „crăişorul” cântecului moţesc

Un artist cu „rădăcini” adânci în folclorul românesc autentic, pentru care familia şi tradiţia sunt primordiale 

Mândru şi fălos în costumul lui ţărănesc, pe care l-a purtat cândva şi Avram Iancu, Nicolae Furdui Iancu, „crăişorul” cântecului moţesc, duce în lume cu vocea sa ca de tulnic cântecul popular al Munţilor Apuseni.

„Anii copilăriei nu-i pot uita”
  Un dialog cu interpretul Nicolae Furdui Iancu pare mai degrabă o călătorie într-o poveste a lumii de demult. Un univers idilic al vieţii de la ţară, cu case cu muşcate la fereastră, murgi năvalnici, ierni cu zăpezi cât casa şi bunici mirosind a pâine caldă. Îndrăgostit iremediabil de tot ce înseamnă tradiţie şi frumos, Nicolae Furdui Iancu a scormonit în lada de zestre a ţăranilor, de unde a luat toate comorile pe care le-a găsit şi a reuşit în 25 de ani de carieră să ridice suflete printre stele. „M-am născut în satul Poiana, comuna Sohodol, din judeţul Alba. Acolo am stat până la vârsta de 5 ani cu bunicii dinspre tata. Anii aceia nu-i pot uita.

    Au fost atât de frumoşi, încât cu greu aş putea descrie în cuvinte ceea ce am simţit atunci”. Aşa îşi începe povestea unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi ai României, omul cu o voce ce te face să tresari şi te duce cu gândul la veşnicie. „Pentru mine, viaţa era uşoară acolo, dar pentru părinţii mei se pare că nu. Aşa se face că la 5 ani am ajuns la Abrud, unde locuiesc acum mama şi sora mea. Dar tot în mijlocul naturii am nimerit, poate şi de asta sunt atât de sănătos acum, chiar dacă munca îmi acaparează aproape tot timpul”, mărturiseşte artistul.
    Poiana este locul unde se află casa sa natală şi de care va fi veşnic atras magnetic. Un loc unde vara ploua cu tunete şi fulgere, iar iarna îi aducea copilului zăpezi albe, fermecate, de care îi era dor tot anul şi doi Moşi: Moş Crăciun şi Moş Gerilă.

Read more: Nicolae Furdui Iancu, „crăişorul” cântecului moţesc

Rămas bun, Ştefan Iordache

Unicat, special, integru, pasionat şi serios, un actor desăvârşit 

     Ştefan Iordache a încetat din viaţă duminică, 14 septembrie, la Viena, în urma unui stop cardio-respirator, în ziua în care românii sărbătoreau Înălţarea Sfintei Cruci. Actorul de 67 de ani a fost internat la Spitalul Elias, pentru investigaţii amănunţite, apoi a fost transferat la o clinică din Viena. Cauza decesului a fost un stop cardio-respirator, pe fondul agravării bolii de care suferea de câtva timp, leucemie. Actorul a ţinut ascunse problemele sale de sănătate chiar şi faţă de prieteni, aceştia neştiind nimic despre boala sa. Ştefan Iordache a fost unul dintre cei mai apreciaţi artişti români ai teatrului şi ai cinematografiei româneşti.

Mai întâi la Medicină, apoi la... Teatru
     Ştefan Iordache s-a născut la 3 februarie 1941, la Bucureşti. Toată copilăria, petrecută la Calafat, la bunicii din partea mamei, era un reper la care se întorcea întotdeauna cu plăcere. Primele roluri datează chiar din perioada grădiniţei, când a îmbrăcat costumele de rândunică şi de iepuraş. Anii au trecut, iar la terminarea liceului s-a îndreptat către Facultatea de Medicină, la sfatul părinţilor. Din fericire pentru spectatori, Ştefan Iordache a picat cu brio, cu un... 0,45 la anatomie. Următorul pas a fost un loc de muncă la o cooperativă, unde, spune actorul, era un fel de contabil. Aici a intrat la brigada artistică şi a fost remarcat de instructorul Costin Dodu, care l-a sfătuit să se îndrepte spre teatru.

Read more: Rămas bun, Ştefan Iordache

Fosta componentă a formaţiei A.S.I.A., o tânără ambiţioasă, care reuşeşte în tot ceea ce îşi propune

Irina Nicolae: „Prima dragoste nu se uită”

     Au trecut câţiva ani de la despărţirea de A.S.I.A., iar cele patru fete s-au apucat de diverse alte proiecte. Irina Nicolae, frumoasa brunetă, a ales o pauză artistică, în care s-a dedicat mai mult relaţiei cu cunoscutul om de afaceri şi preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, Marius Vizer. Dinamică, independentă şi mereu gata de noi provocări, simpatica ploieşteancă nu are niciodată stare. Se implică în diverse proiecte singură sau alături de iubitul ei, s-a apucat de arta fotografică (a scos un album fotografic în luna februarie), se gândeşte să reintre pe scena muzicală, să îşi deschidă propria afacere, să prezinte emisiuni de televiziune, să scrie o carte pentru copii, şi asta, printre picături, pentru că Irina şi Marius sunt plecaţi mai mereu, pentru afaceri sau nu, în diverse colţuri ale lumii. La 30 de ani, împliniţi la 29 august, Irina este fericită, îndrăgostită, împlinită!

„Mi-ar plăcea să moderez un talk-show”
     Când stai de vorbă cu Irina, chiar dacă este prima oară când te întâlneşte, te surprind căldura şi jovialitatea ei. Este o persoană deschisă, care spune ce gândeşte fără ocolişuri, plină de entuziasm şi gata oricând pentru o nouă provocare. S-au scris multe despre ea, chiar şi după ce a părăsit formaţia unde a cunoscut consacrarea, multe dintre articole fiind pure speculaţii. Trebuie numai să o întrebi şi îţi va răspun­de fără ocolişuri absolut la orice întrebare.

Read more: Fosta componentă a formaţiei A.S.I.A., o tânără ambiţioasă, care reuşeşte în tot ceea ce îşi propune

Christina Applegate a învins cancerul!

- Dublă mastectomie la doar 36 de ani

    Actriţa americană Christina Applegate, cea care a jucat rolul lui Kelly din serialul „Familia Bundy”, s-a vindecat de cancer la sân, maladie cu care a fost diagnosticată în luna iulie, în urma unei operaţii chirurgicale reuşite. Astfel, într-un interviu difuzat de emisiunea de televiziune „Good Morning, America”, actriţa, în vârstă de 36 de ani, povestea clipele de groază prin care a trecut. 

„Am făcut un control de rutină, şi rezultatul aproape m-a dărâmat”
- Cum aţi reacţionat la aflarea veştii că suferiţi de cancer la sân? 
- M-am uitat la doctor şi mi-am dat seama că are ceva grav să-mi comunice. Am început să tremur. După ce am aflat, primul gând a fost: „La cine să apelez? Cu cine să vorbesc? Ce să fac?”. Apoi am trecut într-o altă stare. Cea de furie. Tremuram de nervi şi mă întrebam: „Doamne, de ce eu?!” E adevărat că mama mea a trecut de două ori prin aceeaşi situaţie, fiind de două ori operată de cancer la sân, dar tot nu voiam să accept.  - Când aţi fost diagnosticată?

- În luna iulie. Am făcut un control de rutină, şi rezultatul aproape m-a dărâmat. Testul la care fusesem supusă pentru a se afla dacă în organismul meu există gena cancerului ieşise pozitiv. Dar, pentru că am prieteni buni în jur şi o familie ce m-a susţinut, am reuşit să trec peste şocul iniţial. Cea care mi-a fost cel mai aproape a fost, evident, mama. Şi nu doar pentru că mi-e mamă, ci pentru că ea a luptat cu cancerul în tinereţe şi l-a învins. 
Read more: Christina Applegate a învins cancerul!

Toate pânzele sus, Gherasime!

- Ilarion Ciobanu a ridicat ancora spre o lume mai bună

Unul dintre cei mai mari actori români, Ilarion Ciobanu, a murit în linişte, cu foarte multă demnitate şi discreţie, la fel cum a trăit, duminică, 7 septembrie, în jurul orei 07:00, în urma unui cancer faringian.

 A fost hamal, miner, pescar şi apoi… actor
     S-a născut la Ciucur, în Tighina, la 28 octombrie 1931. Un Scorpion adevărat, Ilarion Ciobanu spunea într-un interviu: „Nu prea contează unde m-am născut. Am copilărit la Constanţa, am crescut pe malul mării, am avut o adolescenţă zbuciumată şi plină de «bube», am trăit ca pasărea cerului (portul e un părinte mare şi generos, care dă de mâncare la toate păsările). La 12 ani am intrat băiat de prăvălie, după care a urmat lunga caravană de meserii: hamal, ţăran cu sapa, tractorist, miner, săpător, tâmplar, şofer, marinar, pescar şi altele - că doar n-o să le înşirăm acum pe toate - până în 1958, când am dat examen la IATC. Mai încercasem şi alte facultăţi: Construcţii navale, Mecanică, Geografie, Geologie şi nu mi-a plăcut pe nicăieri. Nu am absolvit institutul pentru că am avut de ales între a face «Setea» şi a urma institutul. Adevărul e că mă cam plictiseam la facultatea aia. Apoi m-am angajat la Teatrul Municipal. După un timp am fost trecut pe post de «actor corp ansamblu», lucru care m-a scârbit de teatru pentru toată viaţa… Pe urmă au venit celelalte roluri din film”. Ilarion Ciobanu este unul dintre puţinii actori care a avut exclusiv o carieră în cinematografie.
Read more: Toate pânzele sus, Gherasime!

Remember - Interviu cu un lup de mare

    În 1972, Eva Sârbu reuşea să-l determine pe teribilul lup de mare Ilarion Ciobanu să se destăinuie pentru revista „Cinema”. Actorul spunea atunci că îşi doreşte un rol de marinar… Încă nu ştia că peste câţiva ani îl va interpreta pe Gherasim în „Toate pânzele sus”.

„Toate meseriile îmi sunt egale”
 - Ilarion Ciobanu, noi am mai stat o dată de vorbă - filmai la „Fraţii”, mi se pare, dar n-ai vrut cu niciun chip ca discuţia noastră să apară ca un interviu. Ziceai că nu-ţi plac interviurile… - Aşa zic şi azi, dar dacă vrei şi vrei, întreabă-mă şi ţi-oi răspunde.  - Te-aş  întreba, tot ca atunci, de ce spui tot timpul că eşti actor din întâmplare, că nu ţii morţiş la meseria asta, că ai putea să faci oricare alta? - Pentru că aşa e. (…) Eu am să-ţi spun că meseria care ar fi fost într-adevăr brăţara mea de aur ar fi fost aceea de marinar. În rest, toate meseriile îmi sunt egale. În asta am nimerit întâmplător şi, pentru că este mai interesantă şi mai comodă decât altele, am şi rămas. (…) Şi pe urmă, ca să fiu cinstit, meseria asta nu necesită o pregătire specială, aşa cum pretind alţii. Ajunge să fii firesc. După aia vin şi mărunţişurile, pe care le înveţi cu timpul, cum ar fi să simţi aparatul, să simţi lumina, să simţi relaţia cu partenerul, să înveţi textul şi toate celelalte. (…)
Read more: Remember - Interviu cu un lup de mare

Nonconformistă, plină de energie şi cu har de la Dumnezeul

Excentrica Elena Merişoreanu

Elena Merişoreanu face parte din generaţia de aur a folclorului nostru autentic. Talentul său inconfundabil a propulsat-o în galeria maeştrilor acestui gen atât de îndrăgit, muzica populară. Vorbeşte firesc despre viaţa sa, desprinsă parcă dintr-o poveste, şi o împărtăşeşte cu dărnicie şi celor din jur. O existenţă în care a acumulat o mulţime de cântece pe care le-a dăruit cu generozitate celui mai fidel „iubit” al său, publicul. Citiţi mai jos povestea vieţii acestei mari doamne a cântecului popular românesc.

„Am vândut ouăle din cuibar ca s-o văd pe Ioana Radu”
- Când v-a dat prima dată imbold cântecul? - Eu cânt de când mă ştiu. Am crescut în mediul rural, la locurile mele de baştină, din Hunedoara, mama fiind sibiancă, iar tata hunedorean, dintr-o comună foarte frumoasă şi pitorească, Paroşeni, la poalele Muntelui Parâng, la graniţa cu oltenii.
- Aveaţi gene de artist?

 

Read more: Nonconformistă, plină de energie şi cu har de la Dumnezeul

S-a deschis „Casa Memorială Amza Pellea“, loc de pelerinaj pentru iubitorii cinematografiei româneşti

„Oricât voi trăi şi oriunde va fi să mor, rămân băileştean până în străfundul sufletului”, spunea odată Amza Pellea. Cu câteva zile în urmă, după 25 de ani de la dispariţie, cel mai mare actor al României a fost aplaudat, încă o dată, la scenă deschisă. Chiar „Acasă la Nea Mărin”, la Băileşti, unde a fost inaugurată „Casa Memorială Amza Pellea”.

Un vis devenit realitate
     O călătorie acasă la Nea Mărin este poate modul cel mai potrivit de a-i înţelege pe olteni. Aici, la casa lui memorială, „construită în anul 1908, având două camere şi un hol”, găseşti de fapt „două case într-una singură”: cea în care s-a născut şi a copilărit geniul cinematografiei româneşti şi cea a lui Nea Mărin, un rol creat de Amza Pellea, un personaj care a ironizat când dulce, când amar epoca de tristă amintire, transformând alb-negrul ecranului în nuanţe de albastru, culoarea îngerilor. Îngeri care, plăcându-l atât de mult pe Amza, l-au luat în braţe şi l-au dus acolo unde-i era locul: la Dumnezeul cel necuprins, Cel nepătruns, Cel neajuns, Cel inaccesibil şi totuşi accesibil doar oamenilor ca Amza Pellea. „A fost un vis de-al meu şi acum am reuşit să-l duc la îndeplinire.

Read more: S-a deschis „Casa Memorială Amza Pellea“, loc de pelerinaj pentru iubitorii cinematografiei...

Gemeni pe bandă rulantă la Hollywood

   Ingrid Bergman, Jane Seymour, Joan Crawford, Jennifer Lopez, Angelina Jolie, Mia Farrow, Marcia Cross, Julia Roberts, Holly Hunter, Geena Davis, Cybill Shepherd,   Lisa Marie Presley sau Rebecca Romjin. Ce ar putea avea în comun aceste femei în afară de faptul că sunt cunoscute pe aproape tot mapamondul? Faptul că sunt sau urmează să devină mămici de gemeni. Deşi nu se poate vorbi despre o modă în acest sens, se pare că actriţele par destul de încântate de faptul că sunt de două ori mame dintr-o singură sarcină. Vă prezentăm mai jos câteva dintre mamele de gemeni şi reacţiile lor la aflarea veştii că „au dat lovitura”.

13 milioane de dolari, o fotografie cu gemenii Angelinei Jolie!
    Deşi îşi propusese să devină mamă a cât mai mulţi copii în cât mai scurt timp, vestea că va avea gemeni a surprins-o la început pe Angelina. „Ne-a şocat să aflăm că o să avem şase copii. Dar ne plac provocările“, declara starul într-o revistă americană. Vivienne Marcheline şi Knox Leon, copiii cuplului Angelina Jolie-Brad Pitt, se bucură de celebritate de dinainte de naştere. Astfel, o fotografie cu cei doi avea un preţ estimat la circa 13 milioane de dolari, deşi micuţii nu veniseră încă pe lume. Conform celor doi actori, banii obţinuţi din vânzarea fotografiilor vor fi donaţi în scopuri caritabile. Din spusele unor apropiaţi ai cuplului, puştii au fost concepuţi în urma unei fertilizări in vitro. Motivul: simplu şi surprinzător. „Erau disperaţi să aibă mai mulţi copii cât mai repede. Au ales procedura americană de 12.000 de dolari, pentru ca ea să nu se confrunte cu stresul implicat de încercarea de a rămâne însărcinată”, a mărturisit un apropiat al perechii. Şi procedura a dat roade. La 12 iulie, Angelina a născut gemeni într-o clinică privată din oraşul francez Nisa. Cu aşa părinţi nu e de mirare că naşul de botez al celor doi copii este nimeni altul decât Bono de la U2, bun prieten al lui Brad. 
Read more: Gemeni pe bandă rulantă la Hollywood

Două voci cu nuanţe de crystal Nostalgicii Angela Similea şi Marian Nistor

   „Domnişoară iazurile fierb / Ploile-s legate-n serpen­tine / Dacă azi ai cumpăra un cerb / Fără frunze n-aş veni la tine”. Patru versuri din cântecul „Domnişoară”, interpretat de inegalabilul Marian Nistor, spune totul despre geniul său. Fără el, muzica uşoară românească de ieri, de azi şi de mâine n-ar exista. Ne-am identificat cu Marian Nistor, poate ultimul romantic al vremurilor moderne, şi am ajuns ca fiecare dintre noi să poarte în suflete o bentiţă. Vă invităm pe toţi cei care sunteţi în căutarea veşnicei iubiri să urcăm grăbiţi în autobuzul care ne va purta pe portativele muzicii unui compozitor şi interpret care ne-a marcat existenţa: Marian Nistor.

„Mama îmi făcuse un acordeon din hârtie...”
- Dând timpul înapoi, am putea spune că respiraţi prin muzică. Puţini cunosc însă care au fost începuturile carierei dumneavoastră. - A trecut mult de atunci, dar am ştiut de la bun început ce voi face în viaţă. Prima dată când am cântat aveam doar 5 ani şi mama îmi făcuse un acordeon din hârtie. Eram atât de fericit! Iar la 8 ani am început să prind definitiv gustul muzicii.
     Luam oalele mamei din bucătărie şi băteam în ele, acompaniindu-mă. Tata a vrut să mă fac tâmplar, ba chiar am şi lucrat o lună. La sfârşitul acestei perioade, mi-am luat mama de mână şi am fugit la Liceul „Dinu Lipatti”, unde am dat examen. Am intrat şi am fost repartizat la clasa lui Fănică Luca, şi am avut onoarea să fiu coleg cu marele Gheorghe Zamfir. Am lucrat apoi la Uzinele din Plopeni, aici am înfiinţat prima formaţie, apoi în armată am făcut-o pe cea de-a doua, iar în 1966 au apărut „Stelele 23”, trupă care mai târziu a luat denumirea de „Savoy”.
Read more: Două voci cu nuanţe de crystal Nostalgicii Angela Similea şi Marian Nistor