Main menu

header

cotnari wide

18-11-1de Gabriela Niculescu

Autentic înseamnă Cătălin Bota şi Denis Mihai, doi artişti sensibili, muncitori şi modeşti. Povestea prieteniei lor are 13 ani, iar de 11 ani poartă numele Autentic. Cătălin este ardelean, cu alte cuvinte, el e cel care-l temperează pe Denis, un reprezentant veritabil al moldovenilor, care vine cu ideile în trupă. Amândoi iubesc avioanele şi curăţenia, dar vă lăsăm să le descoperiţi povestea.

Cătălin: „Părinţii s-au gândit să mă facă tăbăcar”
- Cătălin, cum ai ajuns de la Facultatea de Textile şi Pielărie din Iaşi la muzică?
C.: Muzică am făcut de la bun început, dar părinţii au zis că n-am ce face cu ea şi că trebuie să învăţ o meserie care să-mi aducă şi bani. Eu fiind din Sibiu, în toate localităţile din jur erau ciobani şi s-au gândit să mă facă tăbăcar. Aşa am ajuns la Iaşi, la Prelucrarea Chimică a Pielii şi Înlocuitorilor de Piele. Din anul al II-lea m-am înscris şi la Studioul de interpretare a muzicii uşoare, unde am studiat patru ani. Apoi am continuat cu muzica, am participat la toate festivalurile şi am câştigat toate premiile posibile.

- Ştiu că ai lucrat şi în radio, şi în televiziune.
- Da. Am lucrat patru ani la Tele 7abc şi am realizat o emisiune care se numea „Primul pas”. Aveam şi la Radio 2M Plus emisiune, dar acolo se numea „Geamăn primul pas”, şi mai realizam Cinema Shop, un magazin de cultură cinematografică.

- Denis, tu cum ai făcut pasul spre muzică de la Facultatea de Chimie Alimentară din Bacău?
- Ca şi colegul meu, am făcut muzică înainte de a începe Facultatea de Chimie. Din clasa a XII-a m-am înscris la Casa de Cultură din Bacău, la Canto - muzică uşoară, unde am studiat trei ani şi în paralel cu facultatea.

- De ce ai ales să studiezi chimia?
- Pentru că mi-a plăcut acest domeniu. Din pasiune le-am făcut pe amândouă, dar am fost prea pătruns de muzică, şi cu ea am rămas. Deşi, după ce am terminat facultatea, am făcut şi modulele de pedagogie, însă nu am predat.

18-11-2Denis: „Eu sunt o fire colerică, iar el mă ponderează”
- Cum s-a întâlnit Sibiul cu Bacăul pentru a forma Autentic?
C.: După ce am fost la Festivalul de la Mamaia, m-au luat mai mulţi impresari la spectacole, aşa am ajuns la Casa de Cultură din Bacău, unde l-am întâlnit pe Denis şi ne-am împrietenit. Ne cunoaştem din 1999 şi am mai avut alte două trupe înainte. Am avut o trupă dance, cu încă un băiat de la Bacău, ce s-a numit Doctor Beat. Apoi, începuse perioada aceea cu muzica de petrecere, şi cei de la casa de producţie ne-au zis că asta este pe val şi că ar trebui să scoatem şi noi un album cu genul acesta. Cum nu ne puteam numi tot Doctor Beat, am schimbat numele în Excentric şi aşa am cântat doi ani, dar eu nu mă regăseam în stilul acela, începutul manelelor. Atunci apăruseră Romania şi K-1, şi Denis a venit cu ideea să punem muzică populară pe ritmuri moderne. Ne-am schimbat stilul, dar nu ne mai puteam numi Excentric, şi tot el a venit cu patru nume, dintre care am ales Autentic. Iar anul acesta am împlinit 11 ani în această formulă.

- Cine cedează primul atunci când discutaţi în contradictoriu?
C.: Eu cedez primul, pentru că eu sunt ardelean. El este moldovean, cu gura mare şi agitat.
D.: Dacă întrebai cine vine cu ideile, îţi spuneam că eu. (Râd!)

- Deci vă completaţi, nu aveţi caractere asemănătoare.
D.: Nu avem caractere asemănătoare, eu sunt o fire colerică, mă enervez repede. Cătălin este foarte calculat şi foarte ordonat. Bine, şi eu sunt ordonat, dar ştii vorba aceea - am ordinea mea în dezordinea mea. El încearcă să mă pondereze de multe ori. Foarte multă lume ne întreabă cum am rezistat atâţia ani, dar noi nu ne-am certat niciodată. În general, certurile mari pornesc de la bani. La noi nu au existat situaţii de acest gen. Am pornit de jos, de la zero, am urcat treaptă cu treaptă şi am dus împreună şi binele, şi greul. Şi atunci când treci prin atâtea situaţii nu ai cum să te cerţi.
C.: Fiecare ne-am adus aportul, fără ca unul să fie lider, şi astfel am mers înainte. În plus, noi am avut privilegiul să creştem lângă artişti adevăraţi de la care am primit sfaturi, cum ar fi Mirabela Dauer, Stela Popescu, Florin Piersic, mulţi din generaţia de aur.
D.: Ne-au învăţat ce înseamnă scena, respectul faţă de colegi şi faţă de public, foarte multe lucruri importante. Şi mai cred că, dacă nu am fi mers la începuturi la spectacole cu ocazia, cu tirul, cu microbuzul, dacă nu am fi schimbat câte trei Personale noaptea, prin gări, poate n-ar fi rezistat atât această relaţie.

18-11-3Denis: „Mi-aş fi dorit ca formaţia să fie mult mai complexă, cu band şi dansatori”
- Dacă faceţi un bilanţ după cei 11 ani de existenţă, ce lucruri v-au ieşit pe plus şi ce lucruri sunt pe minus?
D.: Pe plus, personal am satisfacţia că am scos câteva albume de calitate şi că ne bucurăm de aprecierea publicului.
C.: Niciodată nu am acceptat să cântăm orice. Chiar dacă primele două albume au fost prelucrări folclorice, următoarele albume au fost compoziţii. Dar la compoziţii am ales ceea ce ne-a plăcut. Am primit şi 25 de melodii de la cineva şi le-am refuzat pe toate. De patru ani nu am scos niciun album pe piaţă, pentru că nu vrem să le scoatem la kilogram. Iar acum mă bucur că am reuşit să lansăm acest album, la care am colaborat cu Dani Alexandrescu. Îl admir foarte mult pentru modul în care lucrează şi pentru felul în care orchestrează, şi pe această cale vreau să-i mulţumesc şi sper că vom colabora şi pe viitor.

- Pe minus ce-ar fi?
D.: Mi-aş fi dorit ca formaţia să fie mult mai complexă, să avem un band, dansatori, să putem face un spectacol la care visez de mult.
C.: Dar trăim vremuri de criză, iar o trupă cu band şi dansatori ar da peste cap bugetul celor care ne cheamă. Numai când ar auzi câte cazări trebuie să plătească, s-ar lăsa păgubaşi.
Dacă rămâneam inginer în fabrică sau el profesor la catedră, cu siguranţă nu am fi ajuns să călătorim atât de mult şi să întâlnim atâţia oameni. Aşa am văzut Canada, America, Orientul Mijlociu, iar pentru 2014 ne-am propus să ajungem să cântăm în Australia.

- Ştiu că din 2005 mergeţi de două ori pe an în America. V-aţi gândit vreodată să rămâneţi acolo?
D.: Nu mi-am dorit să rămân acolo, deşi am avut această oportunitate, dar nu-mi găsesc locul, nu m-am putut adapta.
C.: Dacă ar fi fost după mine, aş fi rămas, că mie îmi place acolo, dar Autentic este în România. Dacă rămâi acolo, nu mai eşti formaţia din România invitată, deja eşti de-al lor şi ai alt statut.
D. & C.: Avem foarte mulţi prieteni pe care ni i-am făcut din 2005 şi până astăzi în America. Au fost mereu alături de noi şi ne-au sprijinit atunci când am avut nevoie, motiv pentru care vrem să le mulţumim! Câţiva dintre aceştia sunt familia Dorin, Cerasela şi Şerban Ginsca, familia Mitch, Anişoara Holbura, Nicoleta Popescu, Dana Lazăr şi Alina Dupu, Eugen şi Geta Vulcean, părintele Mirel şi Anca Tudose, Dan Niculescu.

Cătălin: „Denis era atât de prins cu publicul, încât a căzut în fosă”
- Ce peripeţii aţi trăit în turneele voastre?
C.: Zburam în Italia, cu destinaţia Torino, cu escală la Roma. Acolo era frig şi ne-au ţinut în avion, pentru că uşa era îngheţată. A plecat avionul de legătură, ne-au cazat la un hotel şi ne-am întors la Bucureşti a doua zi, iar concertul a fost pierdut. S-a reprogramat pentru săptămâna următoare, când iar era să pierdem legătura, deşi plecasem cu zece ore înainte, pentru că a fost furtună. Într-un final, ne-au dus în alt oraş şi au trimis maşina să ne ia de acolo. Altă dată, când cântam la Eforie Nord, Denis era atât de prins cu publicul, încât a mers tot înainte şi a căzut în fosă.
D.: Şi anul trecut am căzut în Ungaria, cu o bancă, mi-am luxat piciorul, iar noaptea, la ora 1:00, am ajuns, împreună cu primarul oraşului în care susţineam spectacolul, la Urgenţe.

- Care a fost cel mai frumos sau cel mai inedit cadou pe care l-aţi primit din partea fanilor?
C.: Am primit multe icoane.
D.: La o nuntă, la Bacău, am primit din partea mirilor un trofeu făcut special pentru noi. Îl am acasă, că eu adun diplomele şi premiile. Şi când am fost în Kuweit am mai primit o diplomă.

- Sunteţi căsătoriţi, aveţi copii?
D.: Nu, din nefericire, acesta este cel mai mare of al meu, că nu am copii. Este minusul vieţii mele. Dar sunt tânăr, mai am timp, şi sper ca într-o zi să am un copil care să-mi împlinească viaţa.

- Cum arată femeia care v-ar putea fi soţie?
D.: Să fie frumoasă.
C.: Mie nu-mi plac persoanele încete la minte sau mocăite.
D.: Nici mie, pentru că noi suntem foarte activi. Trebuie să fie spontană, să găsească soluţia în orice situaţie critică.

18-11-4Cătălin: „Eu nu urăsc şi nu suport noţiunea de ură”
- Ce v-ar plăcea să ştie fanii despre voi?
C.: Fanii ştiu în permanenţă ce facem, pentru că păstrăm legătura prin intermediul paginii noastre de Facebook www.facebook.com/AutenticOfficial. Le răspundem fiecăruia în parte la mesaje.

- Care a fost cea mai mare nedreptate care vi s-a făcut?
C.: Nu le băgăm în seamă şi trec. Eu nu urăsc şi nu suport noţiunea de ură, nu-mi place să fiu certat cu cineva şi, chiar dacă n-are dreptate, las de la mine, trec cu vederea. Sunt un tip împăciuitor şi-mi place să fie armonie.

- Spuneţi-mi un atribut care vă caracterizează.
C.: Un lucru ce ne caracterizează este faptul că întotdeauna apare ceva ce trebuie făcut pe ultima sută de metri, dar am rezolvat mereu situaţia. Am avut experienţe de genul mixat, masterizat, pus în bagaje şi plecat la aeroport.
D.: Prima oară când am plecat în America eu veneam la aeroport de la Bacău şi Cătălin, din Drumul Taberei, din Bucureşti. Şi mă sună să-mi spună că în momentul în care a ridicat valiza a crăpat şi pleacă să caute alta.
C.: Când el era aproape de aeroport, eu eram la magazin, căutam valiză.

- Care este relaţia voastră cu Dumnezeu?
C.: Denis este mai bisericos ca mine. Dar şi eu mă rog la Dumnezeu şi ţin lângă pat o icoană, Acatistul Maicii Domnului şi o cruce. Şi mereu când merg spre Sibiu opresc la Mănăstirea Cozia.
D.: Cred foarte mult în opera divină şi-i sfătuiesc pe toţi să se roage în fiecare seară. Am multe cunoştinţe care mereu se vaită că au fost deocheate. Dacă ne rugăm dimineaţa şi seara, nu se mai leagă nimic de noi. Când eram mai mic, mergeam şi duminica la biserică, dar acum am devenit puţin mai leneş. Ţin aprinsă în sufragerie candela pe care am primit-o de la Mirabela Dauer.

„Suntem disperaţi după curăţenie“

- Ce pasiuni aveţi?
C.: Avem pasiuni comune, iar una dintre ele o reprezintă avioanele. Avem colecţii de machete, am vizitat Muzeul Aviatic de la Seattle, cunoaştem şi am zburat cu aproape toate tipurile de avioane.
D.: Să-ţi dau exemplu până unde merge pasiunea noastră pentru avioane. Aeroportul din Las Vegas este în centrul oraşului, şi paralel cu pista de aterizare este o şosea ce are o parcare în care vin turiştii să privească aterizările şi decolările. Noi mergeam în fiecare zi şi, când se apropiau avioanele de aterizare, ne dădeam cu părerea despre tipul aeronavei şi compania căreia îi aparţine. Acolo am avut norocul să vedem şi cel mai mare avion din lume.
C.: Dincolo de această pasiune, eu sunt un cinefil împătimit, şi de câte ori ajung în America îmi cumpăr DVD-uri, pentru că-mi place să am filmele originale. Şi ne mai place să gătim.
D.: Şi suntem disperaţi după curăţenie.
C.: La mine toate-s la dungă acasă. Inclusiv perdelele.

- Ce gătiţi?
C.: Mâncăruri normale, româneşti.
D.: De curând am învăţat să fac şi paste cu fructe de mare.

- Sarmale faceţi?
C.: Oho, Denis e specialist.
Denis: „În urmă cu un an şi câteva luni am făcut un infarct“

- Care au fost cele mai emoţionante momente din viaţa voastră?
D.: Au fost multe astfel de momente. La concertele de la Chişinău ne simţim extraordinar, pentru că au un respect deosebit pentru artă şi pentru artişti.
C.: O altă experienţă emoţionantă am trăit-o la Tel Aviv, unde am ajuns datorită Mirabelei Dauer. Publicul de acolo este foarte exigent şi, dacă nu te-a plăcut de la prima melodie, nu-i mai intri în graţii până la final.
D.: Am avut emoţii foarte mari, tremuram, iar în momentul în care am terminat, reacţia publicului a fost mai mult decât înălţătoare. S-a creat o energie atât de puternică în acea sală, după minute în şir de aplauze în picioare, încât, în momentul în care am coborât de pe scenă, ni s-a făcut rău. Am văzut negru în faţa ochilor şi ne-a trebuit câteva minute să ne revenim.

- Dar cele mai dificile momente care au fost?
D.: În urmă cu un an şi câteva luni, după foarte mult stres, foarte multă alergătură, nopţi nedormite şi multe pachete de tutun fumate, am făcut un infarct. Atunci a fost cel mai greu moment pentru mine. În 2004 am mai trăit un moment dificil, după ce am cântat într-un spectacol şi am coborât de pe scenă am aflat că a murit tatăl meu.
C.: Şi eu eram la un spectacol la Slănic Moldova când m-a sunat mama să-mi spună că a murit tata. Apoi am avut de onorat contracte şi a trebuit să ne susţinem spectacolele, că aşa-i viaţa, dar n-a fost uşor.