Eleganţă cubaneză la Hollywood Andy Garcia, bărbatul unei singure femei

  Ne-a impresionat în „Naşul” - III, „Incoruptibilii”, „Modigliani”, „Ocean’s Twelve”, „Ocean’s Eleven”, „Oraşul pierdut”, „Beverly Hills Chihuahua”, dar şi în multe alte producţii. Nu a uitat niciodată Cuba natală, pe care a părăsit-o când avea 5 ani. Este căsătorit din 1982 și este la fel de îndrăgostit de soţia sa, Maria Victoria Larido-Marivi, ca acum 26 de ani. Are patru copii şi la fiecare sarcină a soţiei sale s-a îngrăşat şi el câteva kilograme. S-a născut cu fratele lui geamăn, nedezvoltat, pe umăr, şi i s-a făcut operaţie de despărţire imediat ce a venit pe lume. Colecţionează pălării şi tobe de conga. A fost nominalizat la Oscar pentru rolul din „Naşul”. Cam acestea ar fi, în doar câteva cuvinte, viaţa şi cariera lui Andrés Arturo García y Menéndez, cunoscut ca Andy Garcia.
 
  Emigrant în SUA
  Andy s-a născut în oraşul Bejucal, provincia cubaneză Habana, în familia unei profesoare de limba engleză şi a unui avocat. După eşecul invaziei americane din Golful Porcilor (1961), părinţii lui Andy au decis că cel mai bine pentru familia Garcia ar fi să se mute în SUA. La început, viaţa nu a fost chiar roz în Miami, dar în câţiva ani familia a pus pe picioare o afacere cu parfumuri, ce a ajuns la un capital de câteva milioane de dolari.
Deşi este un tip discret, care preferă să lase rolurile din filme să vorbească pentru el, din când în când oferă interviuri ce fac deliciul presei. Într-unul dintre ele, acordat unei reviste de dincolo de Ocean, Andy îşi descrie viaţa, familia, stilul, neomiţând să vorbească despre iubita lui Cubă, ţara pe care a părăsit-o când avea 5 ani.

  „Am şi eu momentele mele de nebunie!”
 - Cum vă descrieţi stilul ce v-a făcut celebru?
 - Sunt atras de lucrurile simple, clasice. Sunt un tip destul de tradiţionalist. Poate din cauza modului în care am crescut. Dar am şi eu momentele mele de nebunie! Cu toate acestea, cred că cel mai important e ca propriii copii să nu se simtă jenaţi cu tine. Trebuie să ţinem cont de faptul că felul nostru de a ne purta, implicit de a ne îmbrăca, îi poate afecta şi influenţa.
 - Pe dumneavoastră cine v-a influenţat la acest capitol?
 - Tatăl şi bunicul meu. Dacă în Cuba eram o familie destul de înstărită, ajunşi aici, ambii au fost obligaţi să muncească. La început în tot felul de locuri, ce nu erau chiar în regulă. Însă, după ce se întorceau acasă de la muncă şi plecau în oraş să se relaxeze puţin, arătau impecabil. Se îmbrăcau amândoi foarte elegant. Spre exemplu, nu le lipsea niciodată batista din buzunarul de la piept.
 -  Aveţi vreun model la Hollywood în ceea ce priveşte stilul?
 - Da. E adevărat că am fost influenţat de unchiul meu, dar cred că Fred Astair a fost cel mai elegant star din Cetatea filmului.
 - Cum aţi caracteriza moda cubaneză?
 - În anii ’40-’50, Havana era considerată Parisul Caraibelor. Ceea ce spune multe. Toată lumea era bine îmbrăcată. Eu am părăsit Cuba în 1961. Eram copil, dar tot îmi amintesc de faptul că toată lumea purta tradiţionala guayabera, o cămaşă uşoară, mai lunguţă decât una normală, cu patru buzunare, ce se lasă pe deasupra pantalonilor, de preferinţă albi. Pălăria gen Panama nu trebuie să lipsească.
 - Vorbind de pălării. Ştiu că una dintre pasiunile dumneavoastră este colecţionarea de pălării. De unde acest hobby?
 - Totul a plecat de la meseria mea. Am jucat în diverse roluri, în care a trebuit să port tot felul de pălării. Pe care le-am păstrat după ce filmele se terminau. Şi, încet, încet, m-a cuprins patima. Bine, faptul că vin din Caraibe şi că, în ciuda atâtor ani petrecuţi în SUA, iarna tot mi se pare rece şi mă obligă să port o bască măcar.

  Dragoste la prima vedere
 - Aţi păstrat vreun lucru din Cuba?
 - Daaa! Culmea, da. După atâţia ani am încă o cravată a tatălui meu. Are culoarea perlei şi am purtat-o chiar în filmul „Când un bărbat iubeşte o femeie”. Din păcate, asta e tot ce mai am din Cuba. Îmi amintesc de faptul că pe drumul spre aeroport ne-au oprit şi ne-au luat totul.
 - Aţi mai fost în Cuba de atunci?
 - Nu. Niciodată!
 - Hai să trecem la alt fel de întrebări acum. Cum v-aţi cunoscut soţia?
 - (Zâmbeşte, încântat de întrebare) Într-un bar din Florida. Sunt mândru să spun că m-am îndrăgostit de ea din prima clipă. De altfel, în acea seară i-am şi propus să ne căsătorim. Nu mi-a mai trebuit altă femeie. Am avut o logodnă lungă, de circa şapte ani.  

  „Copiii te fac o persoană mai bună”
 - Vi s-a cerut ceva la audiţii şi aţi refuzat să faceţi?
 - Mi s-au cerut multe chestii pe care nu le-am făcut. Mi-au zis să merg la sală să devin un musculos, să îmi schimb numele (asta de foarte multe ori).
 - Care e cel mai vechi obiect de îmbrăcăminte pe care îl aveţi în dulap?
 - Hahahaha! Am o geacă de piele, pe care a purtat-o fratele meu în anii ’60. Nu o îmbrac, pentru că nu mă încape, dar sper să i se potrivească uneia dintre fiicele mele.
 - Aveţi trei fiice. Aţi învăţat ceva din faptul că trăiţi cu ele în aceeaşi casă?
 - Experienţa asta m-a făcut un actor mai bun. De fapt, copiii te fac o persoană mai bună. Fiicele cresc sensibilitatea din tine, ca tată. Când ai copii, toată atenţia se concentrează asupra lor. Îmi trăiesc viaţa în funcţie de ei.

Elena Şerban

  „Cel mai important e ca propriii copii să nu se simtă jenaţi cu tine. Trebuie să ţinem cont de faptul că felul nostru de a ne purta îi poate afecta şi influenţa”

  „Am fost ospătar la un hotel din Los Angeles”
 - Din ce trăiaţi înainte de a deveni celebru. Ştiu că familia avea ceva bani, dar…
 - Avea, dar am preferat să mă descurc singur. Chiar dacă asta a presupus la un moment dat să fiu ospătar la banchetele simandicoase de la un mare hotel din Los Angeles. Acea experienţă mi-a fost de mare ajutor. Înveţi cum să te comporţi cu oamenii care nici nu te văd. Iau paharele de pe tava pe care o porţi, dar nu realizează sau nu vor să vadă că aceia care poartă tăvile sunt şi ei oameni.